Emisarul american pentru Groenlanda, teritoriu arctic râvnit de preşedintele Donald Trump, a declarat miercuri pentru AFP că Statele Unite trebuie să îşi consolideze prezenţa în acest teritoriu autonom danez, potrivit Agerpres.
“Cred că este timpul ca Statele Unite să îşi lase din nou amprenta asupra Groenlandei. Cred că îl vedeţi pe preşedinte vorbind despre consolidarea operaţiunilor de securitate naţională şi despre realocarea personalului în anumite baze din Groenlanda”, a declarat emisarul Jeff Landry pentru AFP, după prima sa vizită în Groenlanda de la numirea sa în decembrie 2025.
Statele Unite dispun în prezent de o singură bază militară în Groenlanda, faţă de peste o duzină de instalaţii militare în perioada de vârf a Războiului Rece.
Jeff Landry a fost prezent luni la deschiderea forumului economic “Future Greenland”, însă a plecat rapid fără a interacţiona cu participanţii, a observat un jurnalist AFP.
El s-a întâlnit tot luni cu premierul insulei, Jens-Frederik Nielsen, şi cu ministrul de externe al acesteia, Mute Egede, o ocazie pentru groenlandezi de a reitera că nu sunt de vânzare, ci rămân deschişi colaborării.