Update articol:

PNL propune acordarea unui ajutor financiar pentru plata serviciului de bonă

PNL propune acordarea unui ajutor financiar pentru plata serviciului de bonă
 - poza 1

Deputatul PNL Florin Roman a inițiat o propunere legislativă pentru acordarea unui sprijin financiar acelor părinți aflați în dificultate pentru a-și putea angaja o bonă, potrivit unui comunicat.

“Urmărim să încurajăm acele familii care își doresc copii, dar care de multe ori sunt descurajate de costurile ridicate pentru angajarea unor bone, în contextul în care ne confruntăm cu o lipsă acută de creșe și grădinițe pentru copiii de vârstă preșcolară.”, se arata in comunicat.

Potrivit proiectului, pot beneficia de ajutor pentru plata bonelor categoriile de persoane ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depășesc 3.500 lei, iar suma propusă a fi acordată se va stabili în mod diferențiat, variind între 250 și 710 lei pentru fiecare copil de vârstă antepreșcolară.

De asemenea, trebuie menționat că de acest sprijin financiar va putea beneficia părintele sau reprezentantul legal la care copilul locuiește în mod statornic și care nu beneficiază de concediul și de indemnizația acordată pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie