Update articol:

Forumul România Eficientă 2026: Dialog dedicat decarbonizării clădirilor și accesibilității locuirii în perspectiva anului 2030

Forumul România Eficientă 2026: Dialog dedicat decarbonizării clădirilor și accesibilității locuirii în perspectiva anului 2030
 - poza 1

Forumul România Eficientă, organizat de Energy Policy Group (EPG), cu sprijinul OMV Petrom, pe data de 25 mai 2026, a reunit experți în domeniul energiei și al construcțiilor, reprezentanți ai autorităților publice naționale și ai societății civile într-un dialog constructiv dedicat decarbonizării fondului de clădiri și rolului tranziției echitabile în atingerea obiectivelor climatice asumate de statele membre ale Uniunii Europene pentru anul 2030, potrivit unui comunicat.

În deschiderea conferinței, Radu Dudău, Președintele Energy Policy Group (EPG), a vorbit despre contribuția programului România Eficientă la dezvoltarea unei culturi a eficienței energetice la nivel național, atât prin componenta de informare cu privire la beneficiile pentru utilizatori și la măsurile tehnice și schimbările de comportament necesare, cât și prin cea practică, de renovare la standard nZEB a școlilor din sistemul public de învățământ. A subliniat, de asemenea, cele trei subiecte cheie ale momentului, prezente pe agenda Forumului: Planul Național de Renovare a Clădirilor (PNRC), sustenabilitatea și circularitatea mediului construit, respectiv controversatul ETS2, noul sistem european de taxare a emisiilor de carbon din construcții și transport.

Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, a subliniat rolul eficienței energetice atât din perspectiva de susținător al programului România Eficientă, cât și din cea a unui actor activ în tranziția energetică: „Cea mai curată și cea mai ieftină energie este energia pe care nu o consumăm. Cea mai mare oportunitate pentru decarbonizarea energiei constă în modul în care o folosim mai eficient.” Referitor la implicarea concretă în tranziția energetică, Christina Verchere a menționat numeroase proiecte ale companiei, concluzionând: „Contribuim la decarbonizare prin promovarea unei tranziții energetice realizate într-un ritm realist și prin soluții pragmatice.”

Și în acest an, Forumul s-a bucurat de intervenția online a lui Bogdan Atanasiu, expert al Comisiei Europene (DG Ener), care a prezentat cele mai recente evoluții privind implementarea EPBD la nivelul statelor membre, precum și principalele etape care urmează. A abordat, de asemenea, și stadiul actual al României în procesul de transpunere și aplicare a EPBD, inclusiv respectarea termenelor asumate pentru transmiterea documentelor strategice precum PNRC. Totodată, Bogdan Atanasiu a evidențiat amploarea transformărilor generate de EPBD și impactul acestora dincolo de obiectivele climatice: “EPBD nu înseamnă doar sustenabilitate, reducerea consumului de energie sau diminuarea emisiilor și a poluării. Înseamnă și locuințe mai accesibile, locuri de muncă și competitivitate economică. Înseamnă clădiri mai bune, care consumă mai puțină energie, generează facturi mai mici și reduc presiunea financiară asupra utilizatorilor, precum și vulnerabilitatea în fața crizelor similare celor din ultimii ani. Contribuie, în același timp, la securitatea aprovizionării, la creșterea independenței energetice și la reducerea necesarului de investiții în rețea, oferind un sistem mai stabil și mai flexibil.”

Forumul România Eficientă 2026: Dialog dedicat decarbonizării clădirilor și accesibilității locuirii în perspectiva anului 2030
 - poza 2

Primul panel al conferinței, dedicat elaborării PNRC a combinat viziunea instituțională cu expertiza tehnică și experiența comparată din regiune. Discuția a debutat  cu intervenții din partea Ancăi Ginavar, Director în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Dragomir Tzanev, Director Executiv al Center for Energy Efficiency EnEffect și Alice Corovessi, Director al Institute of Zero Energy Buildings, despre PNRC în România, Bulgaria și Grecia. Au urmat intervențiile tehnice susținute de Cătălin Lungu, Președintele Ordinului Auditorilor Energetici din România, care a prezentat metodologia utilizată, și de Theodor Bratoșin, cercetător colaborator EPG, care a abordat standardele minime de performanță energetică și planul local de renovare elaborat în cadrul proiectului REDESIGN.

Pornind de la stadiul transpunerii EPBD, dezbaterea a evidențiat particularitățile comune celor trei țări în ceea ce privește fondul construit existent. Provocările identificate au cuprins: complexitatea cadrului legislativ și de reglementare; fondul construit învechit; investițiile enorme necesare pentru atingerea țintelor de renovare; dependența de fonduri publice; absența unei cooperări eficiente între actorii instituționali și administrații, pe mai multe niveluri de guvernanță. Dincolo de obstacole, panelul a subliniat și ceea ce este, poate, cel mai important: accelerarea și creșterea calității renovărilor depind deopotrivă de cooperarea mai strânsă între țările vecine, prin schimb de experiențe, modele de bune practici și dezvoltarea unei “voci comune” la nivel regional, dar și de colaborarea reală dintre instituțiile centrale și locale, mediul privat și proprietarii clădirilor.

Forumul România Eficientă 2026: Dialog dedicat decarbonizării clădirilor și accesibilității locuirii în perspectiva anului 2030
 - poza 3

Cel de-al doilea panel, dedicat circularității și sustenabilității mediului construit, a adus în dezbatere provocările generate de obligativitatea calculării potențialului de încălzire globală (GWP) pe întreaga durată de viață a clădirilor: de la dezvoltarea unei metodologii de calcul la nivel național și raportarea către Comisia Europeană, până la integrarea indicatorului în autorizațiile de construire, folosirea materialelor de construcții cu amprentă scăzută de carbon, renovarea aprofundată, eficientizarea consumului de energie și gestionarea materialelor rezultate din demolări. La discuție au participat Raul Pop, Secretar de Stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Eugen Pănescu, Vicepreședintele Consiliului Arhitecților din Europa (ACE), Mihai Moia, Directorul Executiv ROENEF și Andrei Ceclan, Președintele Societății Auditorilor și Managerilor Energetici din România (SAMER), invitați care acoperă, împreună, întregul lanț valoric din domeniul construcțiilor, de la reglementare și proiectare la construcție, renovare și monitorizarea consumului de energie.

De la metodologia de calcul și implicațiile GWP, discuția a evoluat, în mod firesc, spre taxarea emisiilor din sectorul clădirilor în cadrul celui de-al treilea panel, dedicat rolului ETS2 în asigurarea de locuințe accesibile și eficiente energetic. Ruxandra Chirilă, Director în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Laura Nazare, coordonatoarea campaniei de tranziție energetică a Bankwatch România și Constantin Postoiu, Coordonatorul departamentului de analiză a datelor din cadrul EPG au analizat impactul noului mecanism asupra consumatorilor și provocările pe care le ridică în termeni de vulnerabilitate energetică, necesitatea integrării datelor obținute din surse multiple pentru identificarea proactivă a populației vulnerabile și soluțiile pe care le oferă Fondul Social pentru Climă pentru protejarea acesteia.

Forumul România Eficientă 2026: Dialog dedicat decarbonizării clădirilor și accesibilității locuirii în perspectiva anului 2030
 - poza 4

Înregistrarea conferinței este disponibilă pe website-ul România Eficientă: https://www.romania-eficienta.ro/romania-eficienta-forum-2026/

BVB | Știri BVB
UZTEL S.A. (UZT) (02/06/2026)

Hotarari AGA O 28.05.2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (02/06/2026)

Contract cf. art. 234 lit i) Reg. ASF 5 din 2018

Electro-Alfa International S.A. (EAI) (02/06/2026)

Finalizarea achizitiei a 33% din capitalul social al Electro Alfa CM SRL

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/06/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (02/06/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 25-29.05.2026