Update articol:

Mihaela Suciu, DEER: Modernizarea și extinderea rețelelor de distribuție-o prioritate la nivel european, fiind recunoscut rolul acestora în competitivitatea economiei și în integrarea energiei verzi

Mihaela Suciu, DEER: Modernizarea și extinderea rețelelor de distribuție-o prioritate la nivel european, fiind recunoscut rolul acestora în competitivitatea economiei și în integrarea energiei verzi
 - poza 1

Modernizarea și extinderea rețelelor de distribuție au devenit o prioritate la nivel european, fiind recunoscut rolul acestora în competitivitatea economiei și în integrarea energiei verzi, a declarat Mihaela Rodica Suciu, director general al Distribuție Energie Electrică România (DEER), cu ocazia Eurelectric Power Summit 2026.

Potrivit acesteia, accentul pus de Comisia Europeană și de industria energetică pe dezvoltarea infrastructurii de distribuție reprezintă un semnal important pentru operatorii de rețea, care au nevoie de investiții și surse suplimentare de finanțare.

„În sfârșit, se recunoaște întâietatea modernizării și dezvoltării rețelelor și influența directă asupra competitivității economiei europene și economiei românești. Fără rețele de distribuție nu putem vorbi de energie verde și nu putem vorbi de energie ieftină”, a declarat Mihaela Suciu.

Doamna Mihaela Suciu a afirmat că DEER  a accesat toate programele de finanțare disponibile pentru dezvoltarea rețelelor, însă necesarul de investiții rămâne ridicat: „Am accesat toate fondurile destinate dezvoltării rețelelor și nu sunt suficiente. Sper  să avem alte linii de finanțare și să putem să ne modernizăm rețelele”.

Potrivit doamnei Suciu, o infrastructură insuficient dezvoltată reprezintă o frână pentru economia românească și europeană. „O rețea nemodernizată înseamnă o frână în calea dezvoltării economiei românești și economiei europene”, a subliniat Suciu.

* Investiții de peste 150 milioane euro anual și proiecte de aproape 400 milioane euro

Directorul general al DEER a precizat că programul anual de investiții al companiei depășește 150 de milioane de euro și este completat de proiecte finanțate prin Fondul pentru Modernizare.

„Programul de investiții anuale al DEER este în jur de 150 de milioane de euro. An de an ne depășim programul de investiții. Avem investițiile pe Fondul de Modernizare care trebuie finalizate în următorii doi ani, în valoare de aproape 400 de milioane de euro”, a declarat aceasta.

Potrivit doamnei Mihaela Suciu, strategia companiei este atragerea unui volum cât mai mare de fonduri europene pentru a limita presiunea asupra tarifelor de distribuție.

DEER accelerează și implementarea sistemelor de contorizare inteligentă, după ce a rămas în urmă față de alți operatori de distribuție.

„În acest moment avem 1,1 milioane de contoare în implementare. Până anul viitor vom avea contracte semnate pentru peste două milioane de contoare, iar perioada 2028-2030 va arăta foarte bine din perspectiva implementării smart metering-ului”, a afirmat șefa DEER. Întrebată dacă numărul contoarelor inteligente ar putea ajunge la trei milioane până în 2030, aceasta a răspuns: „Pot fi”.

* „Dacă nu avem capacitate, investitorii pleacă”

Doamna Mihaela Suciu a atras atenția că disponibilitatea capacităților de racordare este unul dintre primele aspecte analizate de investitorii care intenționează să dezvolte proiecte industriale în România.

„Nu există industrie care să poată fi dezvoltată dacă nu există capacitate. Orice investitor care vine să investească trece pe la noi ca să întrebe dacă are putere. Dacă noi nu avem stații și nu avem capacități să oferim dezvoltatorilor, normal că vor pleca”, a declarat aceasta.

Directorul general al DEER a oferit exemplul viitorului Spital Regional de Urgență din Cluj-Napoca, pentru care compania dezvoltă o nouă stație electrică, în condițiile în care infrastructura existentă nu putea asigura necesarul de energie. „În zonele puternic industrializate și în marile zone urbane avem nevoie de capacități. Dacă nu găsim soluții, pleacă investitorii”, a spus Suciu.

Potrivit acesteia, una dintre principalele provocări ale sectorului rămâne ritmul de implementare a proiectelor. „Avem bani din Fondul de Modernizare și din Programul Dezvoltare Durabilă. Problema este că avem nevoie de o accelerare a investițiilor și de mai mulți implementatori care să execute proiectele în același timp”, a concluzionat directorul general al DEER.