Autor: Lorena Novac, Partener, IJDELEA & Asociații
Europa și-a externalizat, aproape fără să realizeze, bazele industriale ale viitorului către un singur furnizor. Nu ne referim la gazul rusesc – lecția aceea a fost învățată cu prețul unor facturi mari și al unui război la granițele Uniunii Europene. Miza o reprezintă materiile prime critice: pământurile rare, litiul, magneziul, grafitul si cuprul – ingredientele indispensabile ale tranziției verzi, ale digitalizării si ale apărării.
Cifrele sunt elocvente. Europa depinde aproape integral de China pentru aprovizionarea cu anumite materii prime esențiale: aproximativ 97% din magneziul consumat în Uniunea Europeană provine din China, iar în cazul pământurilor rare grele dependența este aproape absolută. Mai mult, peste 90% din capacitatea mondială de rafinare a pământurilor rare este concentrată tot în China.
Vulnerabilitatea unei astfel de dependențe de un singur furnizor a devenit evidentă în aprilie 2025, când Beijingul a impus restricții la exportul unor categorii de pământuri rare, pe fondul tensiunilor comerciale cu Statele Unite. Efectele au fost imediate: exporturile de magneți permanenți s-au contractat semnificativ, iar mai mulți producători auto europeni au fost nevoiți să suspende temporar anumite linii de producție. Acesta este riscul inerent al concentrării unor lanțuri de aprovizionare strategice în mâinile unui singur actor economic și geopolitic.
Lecția gazului rusesc și nevoia de realism
Înainte de conflictul ruso-ucrainean, gazul natural era tratat în Taxonomia europeană aproape ca un inamic al tranziției energetice. A trebuit să descoperim pe propria piele ce înseamnă dependența energetică de un regim imprevizibil pentru a înțelege că tranziția energetică trebuie să fie, înainte de toate, realistă.
Green Deal-ul european a aplicat o presiune uniformă pe state membre cu profiluri energetice și industriale complet diferite. Rezultatul? Industria europeană suferă. Decarbonizarea amenință ramuri întregi – îngrășăminte, oțel, ciment – în timp ce competitorii din SUA și China operează la costuri mult mai mici, cu reguli mult mai permisive.
Dacă decarbonizarea duce la dezindustrializare, Europa nu devine mai verde – devine o simplă piață de consum, și mai vulnerabilă față de furnizorii externi. Iar dacă nu acționăm strategic, vom înlocui dependența de gazul rusesc cu dependența de mineralele chinezești. Nu e un scenariu pesimist – e traiectoria pe care ne aflăm deja.
CRMA – Răspunsul european
Bruxelles-ul a reacționat, iar în mai 2024, a intrat în vigoare Regulamentul privind Materiile Prime Critice (Critical Raw Materials Act – CRMA), născut din Declarația de la Versailles adoptată în contextul conflictului ruso-ucrainean. Este primul cadru legislativ european coerent dedicat securității aprovizionării cu resurse minerale strategice.
Regulamentul stabilește patru obiective concrete până în 2030: minimum 10% extracție internă din consumul UE, 40% procesare pe teritoriul Uniunii, 25% din necesarul acoperit prin reciclare și maximum 65% din orice materie primă critică provenită de la un singur furnizor terț.
Totodată, CRMA instituie o procedură de evaluare la nivel european, prin care proiectele de extracție, procesare sau reciclare pot fi înaintate spre analiză Comisiei Europene. Proiectele care îndeplinesc criteriile de sustenabilitate și care contribuie semnificativ la securitatea aprovizionării primesc statutul de proiecte strategice. Acest statut deblochează beneficii concrete: proceduri de autorizare accelerate (maximum 27 de luni pentru extracție, față de 5-10 ani în multe state membre) și acces prioritar la finanțare prin Banca Europeană de Investiții (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și fonduri europene.
România – pe harta europeană a mineralelor critice
România nu e doar spectator în această reconfigurare geopolitică. România are resurse de grafit, titan, bor, germaniu, magneziu și cupru – minerale aflate pe lista Comisiei Europene a materiilor prime critice și strategice.
În martie 2025, Comisia Europeană a adoptat prima listă de proiecte strategice în domeniul materiilor prime critice: 47 de proiecte din 13 state membre, cu o valoare totală de peste 22 miliarde EUR. România figurează cu trei proiecte.
Primul este proiectul Rovina din județul Hunedoara – o investiție de 300 milioane EUR în extracția de cupru, dezvoltată de Euro Sun Mining. Este al doilea cel mai mare zăcământ de cupru/aur din Uniunea Europeană. Al doilea este proiectul SALROM Baia de Fier din Gorj, care vizează producerea de grafit – un proiect al unei companii de stat. Al treilea, Verde Magnesium din Bihor, cu o valoare estimată la aproximativ un miliard de dolari, ar putea deveni prima mină de magneziu din Uniunea Europeană, fiind totodată si cel mai mare zăcământ de magneziu din Uniunea Europeană.
Aceste proiecte nu sunt simple inițiative private. Sunt validate de Comisia Europeană, evaluate pe criterii stricte de sustenabilitate și securitate a aprovizionării. România, care este pe primul loc în Uniunea Europeană la producția de gaze naturale, are potențialul de a deveni și un pilon al securității minerale europene.
Cadrul legislativ – piese esențiale, încă incomplete
La nivel național, lucrurile se mișcă – dar nu suficient de repede. OUG 61/2025 a desemnat Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG) ca ghișeu unic pentru autorizarea proiectelor strategice. Este un pas necesar de simplificare instituțională.
Mai ambițioasă a fost propunerea legislativă L143/2026, care prevedea, printre altele, declararea proiectelor de materii prime critice ca fiind de interes public (în acord cu CRMA care prevede ca proiectele strategice trebuie sa fie tratate ca fiind de cea mai mare importanță națională), evaluare de mediu accelerată, drept de preempțiune al statului și proceduri judiciare rapide. Din păcate, propunerea a fost respinsă nemotivat la Senat, lăsând un vid legislativ într-un moment în care fiecare lună de întârziere înseamnă pierdere de competitivitate.
În paralel, ANRMPSG a acordat 18 noi licențe de explorare pentru minereuri polimetalice în 2025 și a inițiat actualizarea programului geologic național – o necesitate acută, dată fiind faptul că multe dintre datele geologice disponibile datează din epoca comunistă.
Nu e doar geologie, e geopolitică
România se află în fața unei oportunități istorice. Are resursele. Are proiecte selectate și validate la nivel european. Are un cadru comunitar care oferă finanțare și proceduri accelerate. Ce îi lipsește? Voință politică susținută, proceduri interne eficiente și capital – public și privat – mobilizat la scară.
Îi lipsește și ceva la fel de important: o comunicare transparentă cu publicul. Narativul „străinii ne fură resursele” este o etichetă periculoasă, care blochează investiții și întârzie proiecte evaluate pe criterii stricte de mediu și guvernanță. Proiectele strategice sunt verificate de Comisia Europeană. Nu vorbim despre exploatare sălbatică, ci despre reindustrializare responsabilă.
Alternativa este simplă și dură: lăsăm resursele în pământ și importăm din China ceea ce avem in subsolul național. Exact cum am importat gaze lichefiate la prețuri record, deși aveam zăcăminte proprii neexploatate. Europa și-a învățat lecția energetică. Întrebarea este dacă România și-o învață pe cea minerală înainte să fie prea târziu.
| Știri BVB