Update articol:

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Eugen Tomac – VIDEO; Tomac: România este află într-un moment care cere responsabilitate

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Eugen Tomac – VIDEO; Tomac: România este află într-un moment care cere responsabilitate
 - poza 1

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Eugen Tomac, pentru a forma un nou Guvern. Tomac a fost alături de preşedinte în momentul anunţului.

Pentru că partidele nu se înțeleg între ele, singura soluție este un premier independent, a spus Nicușor Dan.

Asta înseamnă: Direcție pro-occidentală, păstrarea stabilității financiare, aici avem finalizarea cât mai bună a PNRR până la final de august și definirea bugetului până în 2027, a mai spus președintele.

“Este o onoare și responsabilitate această desemnare de a forma viitorul Guvern”, a spus Tomac: “Sunt conștient de provocările pe care trebuie să le depășim împreună. România este află într-un moment care cere responsabilitate.”

Premierul desemnat a mai spus: “Îmi asum cu bună credință această misiune de a propune țării o echipă guvernamentală profesionistă, îmi doresc să găsesc deschidere și un dialog sincer din partea tuturor forțelor politice democratice și pro-occidentale din Parlament pentru a investi un guvern cu o singură agendă: binele comun al cetățenilor României”.

El a spus ca va prezenta o echipă de specialiști, un guvern tehnic nu unul politic.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declarației de presă, publicata de Administrația Prezidențială:

Președintele României, Nicușor Dan: Bună seara! Îl desemnez pe domnul Eugen Tomac pentru a forma Guvernul din poziția de Prim-ministru. E un moment important și, de aceea, e important să spun câteva lucruri, înainte de a vorbi de ce vom face și despre domnul Tomac, de unde am pornit și unde suntem azi.

În mai 2025, românii au avut alegeri. Au ieșit în număr mare la vot. În opinia mea, au votat mai mult negativ decât pozitiv, pentru că aveau două frici, două temeri.

Prima temere, că direcția pro-occidentală a României poate să fie pusă în discuție. Și a doua temere, economică, o temere de destabilizare financiară, scădere de rating, retragere de bani din România, creștere de rate, inflație pe scurt, o cădere bruscă a economiei României, care să poată să-și revină doar într-un interval de câțiva ani.

În iunie 2025, înțelegând mesajul românilor și interesul național care decurgea din asta, patru partide și minoritățile naționale au format o coaliție și și-au asumat împreună guvernarea.

La un an după acest moment, pe cele două chestiuni pe care le-am menționat, imaginea externă a României și încrederea partenerilor în România sunt mult mai bune decât în urmă cu un an, iar situația financiară a României este mai bună decât în urmă cu un an.

Numai că, în timpul acestui proces, au apărut tensiuni între partidele din Coaliție, tensiuni care s-au amplificat, și am ajuns, din păcate, ca, pentru mulți politicieni, să prevaleze interesul de partid interesului național pe care cu toții ni l-am asumat în urmă cu un an.

S-a ajuns să pară – subliniez, să pară – că o parte din societatea românească este mai interesată de cum se termină aceste răfuieli politice decât care sunt politicile României ca stat. Și s-a ajuns inclusiv la punctul în care pare normal ca exact forțele politice împotriva cărora românii s-au mobilizat în urmă cu un an să fie invitate să facă parte din actul de guvernare.

Și eu cred că o astfel de atitudine este irațională și contravine acelui interes național pe care românii l-au definit în număr așa de mare în mai 2025.

Cine e de vină că această coaliție a funcționat așa cum a funcționat? E foarte bine că am avut această dezbatere amplă în societate, pentru că asta e democrația, oamenii evaluează, dezbat și își fac o opinie, o percepție despre ce au făcut partidele care le-au cerut sau cărora le-au dat votul. Și desigur că această dezbatere va continua. Însă eu cred că, în momentul acesta, e important să vedem viitorul mai mult decât ce s-a întâmplat până acum.

Și, pentru că partidele nu se înțeleg între ele, singura soluție posibilă este un Prim-ministru care să fie independent de partidele din Parlament, care să reușească prin discuții individuale cu fiecare dintre aceste partide să ducă România în direcția în care o doresc românii. Asta înseamnă direcție pro-occidentală, asta înseamnă păstrarea stabilității financiare, și aici avem finalizarea cât mai bună a PNRR-ului până la sfârșit de august și definirea bugetului pe 2027. Românii își doresc reforma instituțiilor statului, românii își doresc digitalizare și, evident, româniști doresc limitarea corupției.

Și am ales, ca propunere de Prim-ministru, o persoană independentă de partidele din Parlament, dar o persoană care are experiența politică de a discuta cu fiecare din partidele din Parlament, pentru că e nevoie de consens de la multe partide pe multe probleme, și, pentru asta, e nevoie de experiență politică.

E un act de responsabilitate din partea mea și aștept aceeași responsabilitate de la partidele politice, iar Eugen Tomac are și independența, are și experiența, și are și valorile care îl definesc pentru poziția de Prim-ministru.

Eugen Tomac

Eugen Tomac: Domnule Președinte, vă mulțumesc! Este o onoare și responsabilitate această desemnare de a forma viitorul Guvern al României. Primesc încrederea dumneavoastră cu recunoștință și cu gândul la toți cetățenii României.

Înțeleg pe deplin contextul dificil prin care trecem. Cunosc așteptările românilor și sunt conștient de provocările pe care trebuie să le depășim împreună.

Viziunea mea este clară. România se află într-un moment care cere, înainte de orice, responsabilitate. Doar așa putem oferi României direcția clară de care avem nevoie.

Spun responsabilitate pentru că este temelia pe care se construiește totul. Doar așa investițiile vor continua să vină în țara noastră, reformele vor aduce rezultate, iar instituțiile statului vor recâștiga încrederea cetățenilor pentru care lucrează.

În acest spirit, îmi asum cu bună credință această misiune de a propune țării o echipă guvernamentală profesionistă, care să muncească pentru cetățenii. Îmi doresc, așadar, să găsesc deschidere și un dialog sincer din partea tuturor forțelor politice democratice și pro-occidentale din Parlament, pentru a investi un Guvern care va avea o singură agendă: binele comun al cetățenilor României.

Înțeleg mizele politice, sunt legitime și firești într-un stat democratic, dar știu că România are nevoie acum de proiecte naționale duse până la capăt și obiective clare. De aceea, voi prezenta Parlamentului României o echipă de specialiști, un Guvern tehnic, nu unul politic.

Vom menține, domnule Președinte, direcția trasată de dumneavoastră, de apartenență la familie europeană, de consolidare a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, a relației noastre transatlantice în ansamblu, relevanța noastră în NATO fiind o prioritate.

Foarte importantă este competitivitatea economică, pentru că doar o economie puternică poate susține bunăstarea pe care o merită cetățenii României.

Fondurile PNRR, aderarea la OCDE sunt obiective care au deja o rezonanță publică. Dar acestea pot fi atinse doar dacă suntem serioși și credibili ca stat. Garantarea securității țării și a cetățenilor rămâne o obligație fundamentală a statului român. Nici o prosperitate nu este posibilă în absența ei.

Avem un război la graniță și-i vedem impactul. Vă asigur, domnule Președinte, că echipa pe care o voi forma și pentru care voi cere votul Parlamentului va acționa cu maximă responsabilitate față de bugetul public și va respecta absolut toate angajamentele asumate de România în relația cu partenerii noștri internaționali.

Și, evident, cetățeanul va fi așezat în centrul fiecărui efort.

Vă mulțumesc mult!

***

Premierul desemnat are un termen de 10 zile să negocieze o susţinere în Parlament pentru guvernul său şi programul de guvernare.

Ulterior, acesta se va prezenta în faţa Parlamentului, pentru votul de învestitură.

Premierul desemnat  are nevoie de votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, adică 233 de voturi pentru a fi învestit în funcţia de premier.

Cine este Eugen Tomac, premierul desemnat de Nicușor Dan

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (04/06/2026)

Convocare AGA O & E 15 (21).07.2026

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (04/06/2026)

Semnarea contractului de vanzare pentru activul din Bucuresti, Str. Veseliei

GREEN TECH INTERNATIONAL S.A. (GREEN) (04/06/2026)

Inregistrare videoconferinta rezultate financiare aferente T1 2026

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (04/06/2026)

Decizie CA Oferta publica de obligatiuni corporative

Ministerul Energiei, care deține 80% din Hidroelectrica, consideră că strategia de investiții a producătorului de energie trebuie să […]

Întregul program SAFE se desfășoară sub coordonarea Cancelariei Prim- Ministrului, iar identificarea și selecția furnizorilor pentru proiectele finanțate […]

Prezentare generală a confidențialității
Financial Intelligence

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Necessary

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Cookie-uri Masurare si analiza

Aceste fișiere ne permit să contorizăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanța website-ului nostru. Acestea ne ajută să cunoaștem cele mai populare sau mai puțin populare pagini și să vedem cum se deplasează vizitatorii în cadrul website-ului. Dacă nu permiteți plasarea/accesarea acestor fișiere, nu vom ști când ați vizitat website-ul nostru și nu vom putea să-i monitorizăm performanța.

Marketing

Cookie-uri de marketing / publicitate - Folosite pentru reclame personalizate și măsurarea conversiilor (ex. Google Ads).