Ministerul Finanțelor anunță declanșarea procedurii de recrutare și selecție a 5 membri ai Consiliului de supraveghere al Băncii de Investiții și Dezvoltare.
Potrivit anunțului, un membru poate fi din rândul funcţionarilor publici sau al altor categorii de personal din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, – cel puţin un membru trebuie să deţină competenţe în domeniul contabilităţii şi auditului statutar, dovedite prin documente de calificare pentru domeniile respective, conform prevederilor art. 65 din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.
Mandatul membrilor Consiliului de supraveghere al Băncii nu poate depăşi 4 ani, aceștia putând fi realeși. Majoritatea membrilor Consiliului de supraveghere trebuie să fie independenți.
Dosarele de candidatură vor fi depuse/transmise, până la data de 01.07.2026, ora 17.00.
Candidații trebuie să dețină experienţă cumulată de cel puţin 7 ani în ultimii 12 ani, dobândită în domeniul financiar-bancar, inclusiv în cadrul autorităţilor de supraveghere a pieţelor bancare şi financiare, cu relevanţă pentru funcţia pentru care candidează, din care cel puţin 5 ani în funcţii de conducere executivă/neexecutivă sau în funcţii de conducere de nivel mediu.
Candidații și familiile lor nu pot avea expunere politică. Aceștia vor trebui să dea o declarație că ei sau un membru al familiei, nu au exercitat o funcție publică importantă, precum: şefi de stat, şefi de guvern, miniştri şi miniştri adjuncţi sau secretari de stat; membri ai parlamentului sau ai unor organe legislative similare; membri ai organelor de conducere ale partidelor politice; membri ai curţilor supreme, ai curţilor constituţionale sau ai altor instanţe judecătoreşti de nivel înalt ale căror hotărâri nu fac obiectul altor căi de atac decât în circumstanţe excepţionale; membri ai curţilor de conturi sau orice altă funcție publică importantă, care presupune numire politică.
Prin “membru al familiei” se înțelege: soțul/soția, copii, soții/soțiile copiilor, părinții.
CRITERII ȘI CONDIȚII GENERALE OBLIGATORII DE PARTICIPARE PENTRU CANDIDAȚII LA PROCEDURA DE SELECȚIE
1. Absolvent(ă) de studii superioare, cu diplomă de licență în domenii relevante pentru activitatea financiar-bancară (de ex. economie, cibernetică/tehnologia informației și statistică, drept, contabilitate, administraţie publică);
2. Studii/certificări (masterat/doctorat/MBA/CFA) în domenii relevante pentru activitatea financiar bancară;
3. Să cunoască limba română;
4. Să cunoască limba engleză;
5. Să dispună de o bună reputație;
6. Să dispună de cunoștințe, aptitudini şi experiență suficiente pentru exercitarea responsabilităților aferente poziției pentru care candidează;
7. Să aibă capacitatea să-şi exercite responsabilitățile cu onestitate, integritate şi gândire independentă;
8. Să aibă capacitatea de a aloca timp suficient pentru îndeplinirea funcțiilor ce le revin şi să respecte cerințele referitoare la limitarea mandatelor prevăzute la art. 27 din Legea nr. 207/2022;
9. Să facă dovada unei bune cunoașteri a legislației incidente BID și băncilor de dezvoltare: Legea societăților nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 207/2022 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil constituirii şi funcţionării băncilor de dezvoltare din România, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 4/2023 privind cerințe prudențiale pentru băncile de dezvoltare, cu modificările și completările ulterioare; Hotărârea Guvernului României nr. 1204/2022 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare – S.A, cu modificărileșicompletările ulterioare;
10. Cunoștințe/experiența profesională în domenii relevante pentru activitatea băncilor de dezvoltare;
11. Să înţeleagă activitatea unei bănci de dezvoltare, cadrul de administrare al acesteia, rolul şi responsabilităţile ce îi revin potrivit poziției pentru care candidează;
12. Să aibă capacitatea de a contribui la implementarea unei culturi și a unor valori corporative în cadrul organului de conducere;
13. Să aibă cunoștințele/ experiența necesară pentru a putea fi numit în comitetele de lucru organizate la nivelul Consiliului de supraveghere, în domenii precum: auditul, administrarea riscurilor, nominalizarea, remunerarea.
14. Să nu fie în conflict de interese față de instituția de credit.
15. Să aibă gândire independentă, pentru a putea supraveghea şi monitorizaînmodeficace procesul de luare deciziilor la nivelul consiliului de supraveghere.
16. Să respecte principiile de guvernanță utilizate la nivelul instituțiilor financiare europene, cu accent pe independența decizională și evitarea situațiilor susceptibile de a genera influențe externe nejustificate, cum ar fi expunerea politică, care ar putea afecta obiectivitatea, autonomia sau exercitarea imparțială a funcției, în acord cu standardele europene privind conduita și integritatea în acord cu principiile OECD și cerințele unei guvernanțe profesioniste și independente la nivelul CS, cu respectarea metodologiei de selecție, publicată pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor(https://mfinante.gov.ro/ro/banca-de-investitii-si-dezvoltare-sa).
CRITERII SPECIFICE OBLIGATORII DE PARTICIPARE PENTRUCANDIDAȚII LAPROCEDURA DE SELECȚIE
Candidații pentru posturile de membri ai Consiliului de supraveghere trebuie să dețină experienţă cumulată de cel puţin 7 ani în ultimii 12 ani, dobândită în domeniul financiar-bancar, inclusiv în cadrul autorităţilor de supraveghere a pieţelor bancare şi financiare, cu relevanţă pentru funcţia pentru care candidează, din care cel puţin 5 ani în funcţii de conducere executivă/neexecutivă sau în funcţii de conducere de nivel mediu.