Orange Romania nu a avut informații despre proiectul finanțat prin programul SAFE (câștigat de DIGI România), ne-a transmis compania.
SRI a venit cu o serie de precizări în contextul informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la contractul în valoare de 196.000.000 euro finanţat prin Instrumentul european “Acţiunea pentru securitatea Europei” (SAFE) şi având ca obiect dezvoltarea unei platforme integrate de tip LLM destinate securităţii cibernetice.
Astfel, SRI a precizat că, în considerarea competenţelor sale legale în domeniul securităţii cibernetice, are un rol principal în dezvoltarea componentei dedicate securităţii cibernetice şi inteligenţei artificiale, pentru proiectele instituţiilor din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, în cadrul programului SAFE – Security Action for Europe.
“Proiectul în discuţie este circumscris Planului de investiţii pentru industria europeană de apărare, în temeiul OUG 62/2025, cu modificările şi completările ulterioare. Întregul program SAFE se desfăşoară sub coordonarea Cancelariei Prim-Ministrului. Identificarea şi selecţia furnizorilor pentru proiectele finanţate prin SAFE se realizează în cadrul Grupului de lucru interinstituţional coordonat de şeful Cancelariei Prim-Ministrului, conform unei proceduri unitare, stabilite prin OUG 62/2025. Selecţia se fundamentează pe analiza răspunsurilor la solicitările de informaţii şi pe aplicarea factorilor de evaluare prevăzuţi de actul normativ. Lista furnizorilor selectaţi este aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării”, a subliniat SRI.