Directorul general al KMG International (grupul care deţine Rompetrol), Eric Bekbulatovich Sagiyev, a fost numit şi vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al JSC NK “KazMunayGas”, a anunţat luni grupul petrolier kazah, într-o postare pe Facebook, potrivit Agerpres.
Sagiyev a absolvit Universitatea de stat din Kazahstanul de Vest, cu licenţa în utilaje şi echipamente, precum şi Universitatea de ştiinţe umaniste şi drept din Kazahstan, specializarea drept, şi din luna aprilie 2025 este directorul general executiv (CEO) al KMG International (grupul care deţine Rompetrol).
În calitate de vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al KazMunayGas, Sagiyev va supraveghea activele internaţionale şi cele de transport petrol ale grupului.
KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, este acţionarul majoritar de la KMG International, o companie care deţine şi desfăşoară operaţiuni importante în domeniul rafinării, petrochimiei, retail şi trading pe mai multe pieţe internaţionale. Reţeaua de retail a KMG International cuprinde peste 1.100 de puncte de alimentare carburanţi în România, Georgia, Bulgaria şi Republica Moldova.