Update articol:

NATO se pregăteşte pentru un posibil al doilea val al pandemiei

Stoltenberg NATO Jens Stoltenberg/ nato.int

NATO se pregăteşte pentru un posibil al doilea val al pandemiei de coronavirus şi va crea stocuri de echipamente şi material medical, a anunţat marţi secretarul său general, Jens Stoltenberg, în timpul unei conferinţe de presă prin videoconferinţă, în ajunul unei reuniuni a miniştrilor apărării din ţările membre ale Alianţei, informează AFP şi EFE.

Un plan operaţional le va fi prezentat miniştrilor miercuri. Acesta prevede constituirea de stocuri de echipamente individuale de protecţie şi alte materiale, astfel încât să poată fi distribuite rapid dacă va fi nevoie, a spus oficialul, potrivit Agerpres.

De asemenea, va fi creat un fond special de câteva milioane de euro pentru a cumpăra materiale medicale şi a plăti transportul medicilor şi pacienţilor în caz că este necesar, a adăugat Stoltenberg.

Aceste măsuri “ne vor permite să avem un răspuns mai rapid la un posibil al doilea val al pandemiei, astfel încât ajutorul esenţial să ajungă la locul potrivit şi la momentul potrivit”, a argumentat el.

Forţele armate din treizeci de ţări NATO au fost chemate să ajute serviciile de sănătate să combată răspândirea pandemiei şi să trateze bolnavii în spitale de teren instalate pentru a consolida structurile spitaliceşti.

NATO a coordonat peste 350 de zboruri militare pentru transportul echipamentelor şi transportul pacienţilor evacuaţi la spitale din alte ţări. 

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (05/05/2026)

Decizia Administratorului Unic de modificare a Convocatorului AGA 28/29 mai 2026

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII BT INDEX ROMANIA ETF BET TR (BTBETRETF) (05/05/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (05/05/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor 30.04.2026

VES SA (VESY) (05/05/2026)

Convocare AGA Anuala 08/09.06.2026