Update articol:

Dublarea etapizată a alocațiilor copiilor, respinsă în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor

investiții recurente în fonduri

Comisia pentru muncă a adoptat marţi raport pentru respingerea ordonanţei de urgenţă care vizează creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii. Camera Deputaţilor va vota în plenul de miercuri, care începe la ora 16.00, proiectul de lege, în calitate de for decizional, conform News.ro.

Au fost două voturi „împotrivă„ ale PNL, două abţineri de la USR, iar restul membrilor Comisiei au votat pentru raportul de respingere a OUG.

Senatul a adoptat marţea trecută, 11 august, proiectul de lege care prevede respingerea ordonanţei de urgenţă privind creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat, la finalul şedinţei de Guvern din 29 iulie, că, la 1 septembrie, copiii vor primi mărite alocaţiile aferente lunii august. Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.

BVB | Știri BVB
Electro-Alfa International S.A. (EAI) (29/01/2026)

Oferta publica primara initiala de vanzare de actiuni emise de societatea Electro-Alfa International SA Botosani - 02 - 11.02.2026

SINTEZA S.A. (STZ) (29/01/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (29/01/2026)

Depunerea ofertei indicative privind potentiala achizitie a SERVE Ceptura SRL

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (29/01/2026)

Indicatori operationali cheie preliminari T4 2025