Update articol:

Facebook elimină conturi ale grupului american de extremă-dreaptă Patriot Prayer

facebook sigla logo

Facebook a blocat conturile grupului american de extremă-dreaptă Patriot Prayer, implicat de mai multe săptămâni în violenţe împotriva manifestanţilor anti-rasism de la Portland, un membru al acestuia fiind împuşcat sâmbăta trecută, notează AFP, potrivit Agerpres.

Paginile acestui mic grup au fost eliminate de pe Facebook şi Instagram “în cadrul eforturilor noastre actuale de a interzice miliţiile violente pe platforma noastră”, a indicat vineri Facebook.

În oraşul Portland, în nord-vestul Statelor Unite, manifestanţii protestează fără încetare împotriva brutalităţii poliţiei de la moartea lui afro-americanului George Floyd sub genunchiul unui poliţist alb, la Minneapolis, la sfârşitul lunii mai.

Partizanii lui Donald Trump, printre care membri ai grupurilor adepte ale supremaţiei rasei albe Proud Boys sau Patriot Prayer, i-au provocat în mod regulat pe militanţii mişcării anti-rasiste Black Lives Matter.

Un membru al Patriot Prayer a fost împuşcat sâmbăta trecută. Suspectul în această crimă, care pretindea că este “100% Antifa”, a murit cinci zile mai târziu când a fost arestat de forţele federale.

Grupul şi fondatorul acestuia, Joey Gibson, au afirmat constant că sunt o organizaţie creştină.

Facebook a eliminat paginile în conformitate cu o actualizare recentă a politicii sale pentru a ţine mai bine sub control răspândirea mişcărilor care incită la ură şi violenţă.

La mijlocul lui august, gigantul reţelelor sociale a interzis sau a restricţionat mii de conturi de extremă-dreaptă, în special legate de mişcarea QAnon, un ansamblu de teorii conspiraţioniste răspândite mai ales de partizanii lui Donald Trump.

BVB | Știri BVB

Premier Energy PLC (PE) (18/09/2025)

Achizitie portofoliu de parcuri eoliene operationale de 158 MW in Ungaria

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (18/09/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 15.10.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (18/09/2025)

Raportul suplimentar de audit intocmit de catre auditorul financiar

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (18/09/2025)

Notificare IFB Finwest - indice alocare pentru oferta publica de cumparare de actiuni emise de Farmaceutica Remedia

ARMATURA S.A. (ARM) (18/09/2025)

Implementare hotarari AGEA 17.09.2025