SIF Banat-Crișana informează investitorii că a încasat integral contravaloarea în RON a sumei calculată pentru sfârșitul zilei de 21 octombrie 2020, reprezentând principal și dobânda aferente emisiunii de obligațiuni corporative Blue Air Aviation SA, urmând a proceda în cel mai scurt timp posibil la ridicarea ipotecilor imobiliare/mobiliare de rang I instituite la data emisiunii în favoarea SIF Banat Crișana SA, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori București.
În iunie, SIF Banat Crișana a agreat prelungirea maturității obligațiunilor Blue Air cu trei luni, din cauza pandemiei. In decembrie 2019, SIF1 a achizitionat obligaţiuni Blue Air de 9 milioane euro (43 milioane lei), cu scadenta pe 15 iunie.
În data de 20 august, Comisia Europeană a anunţat că a aprobat o garanţie de credit în valoare de 62 de milioane euro, menită să despăgubească Blue Air pentru daunele suferite ca urmare a pandemiei de COVID-19.