Update articol:

Coronavirus: Franţa impune restricţii de circulaţie pe timpul zilei în noi regiuni pentru a limita răspândirea pandemiei

franta, steag Sursa foto: pixabay.com

Restricţii mai severe pentru combaterea pandemiei au intrat sâmbătă în vigoare în noi regiuni din Franţa, în încercarea de a opri creşterea ratei de infectare cu coronavirus, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Din acest weekend, interdicţii de circulaţie pe timpul zilei se aplică în trei noi districte, precum şi în departamentele Aube şi Nievre din centru şi Rhone din sud-est.

Localnicii au voie să călătorească doar pe o distanţă de zece kilometri de casă, iar multe magazine sunt închise. În plus, clase întregi vor intra în carantină imediat ce un elev este testat pozitiv la coronavirus.

Aceste măsuri au fost deja impuse în 16 zone weekendul trecut, inclusiv regiunea Parisului.

Guvernul a intensificat controalele în gări, aeroporturi şi pe autostrăzi, pentru a preveni deplasările neesenţiale între regiuni.

Franţa este lovită puternic de pandemie. Incidenţa pe şapte zile la 100.000 de locuitori este de peste 300, în timp ce în regiunea Parisului este de circa 600.

Până acum, aproximativ 94.000 de persoane au murit în Franţa după ce s-au infectat cu coronanavirus.

BVB | Știri BVB
BIOFARM S.A. (BIO) (12/01/2026)

Calendar financiar 2026

COMCM SA CONSTANTA (CMCM) (12/01/2026)

Convocare AGEA 16/17.02.2026

PREBET SA AIUD (PREB) (12/01/2026)

Prelungire mandat Director General si numire Director General Adjunct

SOCEP S.A. (SOCP) (12/01/2026)

Inregistrare in Registrul Comertului a fuziunii dintre SOCEP SA si SOCEFIN SRL

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (12/01/2026)

Semnarea unui contract semnificativ - livrare cursuri