Update articol:

Resturile rachetei chineze scăpate de sub control s-au dezintegrat deasupra Oceanului Indian

Sursa Pixabay

Un segment semnificativ din racheta chineză reintrată duminică în atmosfera Pământului s-a dezintegrat deasupra Oceanului Indian, a anunţat agenţia spaţială a Chinei, după speculaţii intense despre locul în care ar putea cădea acest obiect de 18 tone, relatează DPA şi AFP, potrivit Agerpres.

“Conform monitorizării şi analizei, la 10.24 (02.24 GMT), la 9 mai 2021, primul etaj al rachetei Long March 5B a intrat în atmosferă”, a transmis într-un comunicat Biroul chinez de inginerie spaţială, furnizând coordonatele unui punct situat în Oceanul Indian, în apropiere de Maldive.

Potrivit sursei citate, mare parte din acest segment s-a dezintegrat şi a fost distrus la intrarea în atmosferă.

China a afirmat anterior că întoarcerea necontrolată a acestui segment al rachetei Long March 5B, care la 29 aprilie a plasat pe orbită primul modul al staţiei sale spaţiale, prezintă puţine riscuri.

Space-Track, care a folosit date militare americane, a confirmat de asemenea intrarea în atmosferă.

“Toţi cei care urmăresc întoarcerea #LongMarch5B pot să se relaxeze. Racheta a căzut”, a scris Space-Track pe Twitter.

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (01/08/2025)

Disponibilitatea documentatiei ofertei publice de cumparare actiuni INFINITY

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (01/08/2025)

Alegerea Presedinte Provizoriu al Consiliului de Administratie

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (01/08/2025)

Documente oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie