Update articol:

BNR: Rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare, atingând 4,1% în decembrie

BNR

Rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare şi va atinge nivelul de 4,1% în luna decembrie, conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României.

“Ulterior publicării Raportului din luna martie s-au materializat unele presiuni inflaţioniste semnificative, induse preponderent de componentele coşului de consum aflate în afara controlului politicii monetare – îndeosebi pe segmentul preţurilor combustibililor, dar şi al celorlalte componente ale grupei bunurilor energetice (energie electrică şi gaze naturale). În schimb, pentru rata anuală a inflaţiei de bază (CORE2 ajustat), revizuirile sunt relativ minore, aceasta urmând să atingă 2,8% în decembrie 2021 şi 3% în decembrie 2022. În aceste condiţii, rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare, atingând 4,1% în luna decembrie. Natura preponderent temporară a şocurilor anticipate pentru acest an, va implica ulterior efecte de bază favorabile, urmând ca rata anuală a inflaţiei IPC să coboare până la 3% la finele anului 2022. În plus, corecţia de la valori situate uşor peste 4%, în cursul anului 2021, la valori plasate confortabil în intervalul ţintei, respectiv în apropiere de 3%, este de aşteptat să aibă loc deja în cursul trimestrului I 2022”, se spune în raport, potrivit Agerpres.

Comparativ cu Raportul asupra inflaţiei din martie, revizuirile ratei anuale a inflaţiei IPC sunt consistente pentru finalul anului 2021 (+0,7 puncte procentuale), respectiv +0,2 puncte procentuale pentru decembrie 2022 (la acest orizont, în principal ca urmare a unei contribuţii mai ridicate din partea indicelui CORE2 ajustat).

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (31/07/2025)

Decizie ASF nr. 732/31.07.2025 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - Semestrul 1 2025