Update articol:

A apărut un nou draft de OUG privind măsurile fiscale: majorări de salarii pentru unele categorii de bugetari și modificări la impozitarea microîntreprinderilor- vezi documentul

guvern

A apărut un nou draft de OUG privind măsuri fiscale – este vorba de ORDONANȚA DE URGENȚĂ privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. 

Menționăm că pe site-ul Guvernului nu apare acest proiect în dezbatere publică.

Documentul precizează că este nevoie de această Ordonanță având în vedere obligaţia Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menținerii stabilității macroeconomice.

De asemenea, OUG este necesară “având în vedere necesitatea creării unui spaţiu bugetar pentru alocarea de sume pentru susţinerea investiţiilor publice şi implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, într-o manieră eficientă, profesionistă şi transparentă, cu efect multiplicator şi aport direct la formarea brută de capital fix”.

Potrivit documentului, “pentru perioada 2024 – 2026 se impune o construcţie bugetară responsabilă şi credibilă, crearea de spaţiu fiscal, vital în economii în curs de dezvoltare în condiţiile unui cadru internaţional şi intern dificil”.

Neadoptarea măsurilor de limitare a cheltuielilor bugetare ar genera un necesar de finanţare suplimentar în anul 2024, rezultând un nivel nesustenabil al deficitului bugetului general consolidat de peste 6% din produsul intern brut, ceea ce va avea ca efect creşterea datoriei publice cu riscul înăspririi condiţiilor de finanţare a acesteia.

“Luând în considerare faptul  că situația prezentată întrunește premisele unei situații urgente și extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ potrivit, neadoptarea acestor măsuri, cu celeritate, putând avea consecinţe negative, în sensul că ar genera:

  1. a) un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectând sustenabilitatea finanţelor publice;
  2. b) întârzieri în adoptarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024,

Întrucât problemele menționate mai sus vizează interesul public și strategic al României pentru asigurarea sustenabilității finanțelor publice, consolidare fiscală, gestionarea fondurilor europene și constituie o situație extraordinară  a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență”.

Vezi documentul Draft Ordonanta.

G U V E R N U L  R O M Â N I E I

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ

privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

 …………..

Capitolul 1 – Prevederi referitoare la cheltuielile publice

 

Art.  I(1) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice potrivit prevederilor legale în vigoare se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare,  începând cu data de 1 ianuarie 2024, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023.

(3) Prin derogare de la prevederile alin. (1) și de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului didactic, personalului didactic auxiliar precum și ale personalului nedidactic se majorează în anul 2024 după cum urmează:

  1. a) începând cu data de 1 ianuarie 2024 cu un procent de 13% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;
  2. b) începând cu data de 1 august 2024 cu un procent de 7% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;

Art. II – Începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Art. III(1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2) – (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2024, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) în anul 2024, pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţişti, poliţiştii de penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază cuvenită/cuvenit.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în anul 2024 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum şi de către poliţiştii de penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plăteşte cu o majorare de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenită/cuvenit, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.

(4) Personalului din instituţiile de apărare şi securitate naţională care execută serviciul de luptă permanent, desfăşoară activităţi deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, precum şi în situaţii de urgenţă i se aplică, în mod corespunzător, prevederile alin. (3).

(5) Plata majorării prevăzute la alin. (3) şi (4) se efectuează astfel încât să se încadreze în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, la nivelul ordonatorului principal de credite.

(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), în cazul poliţiştilor de penitenciare, limita de 3% se stabileşte la nivelul bugetului centralizat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

(7) În situaţia prevăzută la alin. (3) şi (4), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se poate plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, în scris, fără a se depăşi 180 de ore anual. În cazuri cu totul deosebite, munca suplimentară se poate efectua şi peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite şi cu acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii, precum şi cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate.

(8) Condiţiile de stabilire a majorării prevăzute la alin. (3) şi (4) şi cele de încadrare în limitele stabilite la alin. (5) şi (6), precum şi activităţile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.

(9) Dispoziţiile alin. (3) – (8) nu aduc atingere prevederilor alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.

(10) Ordonatorii de credite răspund în condiţiile legii de stabilirea şi acordarea drepturilor prevăzute la alin. (2) – (6) numai în condiţiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget.

Art. IV  – (1) În anul 2024, instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora bilete de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă, reglementate de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) În anul 2024, instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora premii.

(3) În anul 2024, serviciile publice autonome de interes naţional, cu personalitate juridică, reglementate prin Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, republicată, nu finanțează din fondurile alocate de la bugetul de stat acordarea pentru angajații proprii de bilete de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă, reglementate de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv nu plătesc premii sau ore suplimentare din aceste fonduri.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în anul 2024 se pot acorda premii pentru sportivii şi colectivele tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive internaţionale şi naţionale oficiale, pentru elevii, studenţii, cercetătorii şi profesorii care au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale şi concursurile internaţionale şi naţionale pe discipline de învăţământ şi pentru profesorii care i-au pregătit pe aceştia, cu încadrarea în alocarea bugetară.

Art. V  – (1) În anul 2024, pentru personalul militar, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se menţin la nivelul lunii decembrie 2023.

(2) În anul 2024, cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană, valoarea financiară anuală a normelor de echipare şi valoarea financiară a drepturilor de echipament se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2023.

Art. VI  – În anul 2024, numărul maxim de posturi care se finanţează din fonduri publice, pentru instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, se stabileşte de către ordonatorii de credite astfel încât să se asigure plata integrală a drepturilor de natură salarială acordate în condiţiile legii, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.

ART. VII(1) În anul 2024, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepţia posturilor unice din:

  1. a) instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. b) instituţiile publice locale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin post unic se înţelege:

  1. a) acel post ale cărui atribuţii, prin conţinutul şi natura lor, sau responsabilităţi stabilite nu se regăsesc într-o altă structură organizatorică;
  2. b) un post dintre cele aflate în structura în care există numai posturi vacante.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la alin. (1) lit. a), cu justificarea necesităţii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget, respectiv prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului, iniţiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din autoritățile/instituţiile publice locale prevăzute la alin. (1) lit. b).

(4) Pentru posturile pentru care s-a afişat rezultatul selecţiei dosarelor de concurs anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se pot continua procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la data publicării anunţului privind concursul.

(5) În termen de 2 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să publice pe site-ul propriu un anunţ cu privire la posturile care îndeplinesc cerinţele prevăzute la alin. (4) şi pentru care concursul poate continua.

(6) Prin derogare de la prevederile art. 510 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada aplicării măsurii prevăzute la alin. (1), funcţiile publice de conducere pot fi exercitate cu caracter temporar, fără obligativitatea organizării unor concursuri, cu notificarea prealabilă a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici cu 5 zile înainte de dispunerea măsurii.

Art. VIII (1) Tranșele aferente anului 2023 din sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, care fac obiectul plății eșalonate, reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, precum și tranșa aferentă anului 2023 din sumele reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prin acte administrative ale ordonatorilor de credite, a cărei plată este reglementată prin  Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, neplătite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se plătesc în anul 2024;

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în ceea ce privește tranșele aferente anului 2023 din sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, reglementate prin actele normative prevăzute la același alineat.

Art. IX- (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2024, se va realiza astfel:

  1. a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;
  2. b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;
  3. c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
  4. d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
  5. e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

(2) Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2024, având ca obiect acordarea unor drepturi reprezentând diurnă, cazare, hrană sau facilitarea legăturii cu familia, prevăzute de legislaţia privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, pentru perioade anterioare anului 2020.

(3) Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2024, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

(4) În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

(5) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

(6) La sumele actualizate în condiţiile alin. (5) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.

(7) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).

Art. X(1) În anul 2024, instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, nu  acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de muncă/serviciu ori la trecerea în rezervă.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului.

Art. XI – (1) În anul 2024, nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2023 majorează cu 13,8% pentru:

  1. a) indemnizaţiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. b) drepturile prevăzute de Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia indemnizaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) din această lege;
  3. c) drepturile prevăzute de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. d) drepturile prevăzute de Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare;
  5. e) indemnizaţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. f) indemnizaţiile prevăzute de Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, cu modificările şi completările ulterioare;
  7. g) indemnizaţiile stabilite în baza Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Prin derogare de la prevederile art.1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr.196/2009, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2023 indemnizaţia socială pentru pensionari este de 1.281 lei.Art. XII – (1) În anul 2024 se menţin în plată la nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2023:

  1. a) indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România, republicată;
  2. b) indemnizaţia preşedintelui Consiliului Naţional al Organizaţiilor de Pensionari şi al Persoanelor Vârstnice, prevăzută de Legea nr. 16/2000 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Organizaţiilor de Pensionari şi al Persoanelor Vârstnice, republicată;
  3. c) indemnizaţiile acordate membrilor Academiei Române, membrilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, membrilor Academiei de Ştiinţe Medicale din România, membrilor Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi membrilor Academiei de Ştiinţe Tehnice din România;
  4. d) sprijinul material acordat urmaşilor membrilor Academiei Române şi urmaşilor membrilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România;
  5. e) ajutorul lunar pentru soţul supravieţuitor, acordat în temeiul Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, cu modificările ulterioare;
  6. f) indemnizaţiile reparatorii lunare, potrivit art. 4 alin. (2) şi art. 7 din Legea nr. 226/2011 privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 – 31 decembrie 1961, cu modificările şi completările ulterioare;
  7. g) drepturile prevăzute de Legea nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. XIII(1) În anul 2024, rentele viagere prevăzute la art. 64 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă în cuantumul aflat în plată în luna decembrie 2023.

(2) Termenul prevăzut la art. II din Legea nr. 322/2022 pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 se prorogă până la data de 1 ianuarie 2025.

(3) Prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2024, cuantumul lunar al indemnizaţiei de merit se menţine la nivelul din luna decembrie 2023, de 6.240 lei.

Art. XIV  – În anul 2024 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuităţi, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, la facilităţile de transport prevăzute de următoarele acte normative:

  1. a) 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. b) 210 alin. (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor;
  3. c) 1, art. 2 alin. (1), (2) şi (4), art. 3 alin. (1) şi (2), art. 4 alin. (1), (2) şi (3), art. 5, art. 8 alin. (1), (2) şi (3), art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (1) şi art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, republicată, cu modificările ulterioare.

Art. XV(1) În cadrul exercițiului bugetar, începând cu data de 1 noiembrie, ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, care la data de 31 octombrie înregistrează în execuţia bugetară la unele titluri din clasificaţia economică ale unui capitol bugetar, cu excepţia cheltuielilor prevăzute la alineatele bugetare “Finanţarea externă nerambursabilă” şi ”Fonduri europene nerambursabile”, plăţi sub 50% din valoarea creditelor bugetare aprobate, sunt obligaţi să disponibilizeze la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului minimum 10% din valoarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament aprobate în buget la acea dată la solicitarea Ministerului Finanţelor, în termen de 5 zile de la data solicitării. Procentul de virare se stabileşte de către Ministerul Finanţelor prin adresa de solicitare.

(2) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), Ministerul Finanţelor este abilitat să blocheze deschiderile de credite bugetare pentru ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat până la momentul transmiterii de către aceştia a solicitării de disponibilizare.

Art. XVI – Prevederile art. III din Ordonanta de urgență a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și în anul 2024.

Art. XVII –

Prevederile art. IV din Ordonanta de urgență a Guvernului nr. 90/2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și în anul 2024.

Art. XVIII(1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, alocate potrivit anexei nr. 7/03 la Legea bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022, rămase neutilizate la finele exerciţiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local şi se utilizează în anul următor cu aceeaşi destinaţie pentru care aceste fonduri au fost alocate sau pentru finanțarea altor cheltuieli de aceeași naturã, reflectate la același titlu de cheltuieli.

(2) Sumele alocate în anul 2023 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru autoritățile publice locale, rămase neutilizate la sfârșitul exercițiului bugetar se reflectă în excedentul bugetului local și se utilizează în anul 2024 pentru finanțarea cheltuielilor curente și a cheltuielilor de investiții în condițiile legii;

Art. XIX – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în anul 2023, se autorizează ordonatorii principali de credite cu rol de beneficiari să modifice în  proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, anexe la buget, creditele de angajament şi creditele bugetare aferente anilor anteriori, cu încadrarea în valoarea totală a contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţare.

Art. XX – Articolul XII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 9 octombrie 2018, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Art. XXI – Articolul 11 din Legea nr. 133/2019 pentru înfiinţarea Agenţiei pentru Calitatea şi Marketingul Produselor Agroalimentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 15 iulie 2019, se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 11 Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2025.”

Art. XXII  – La articolul III din Legea nr. 210/2022 pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi pentru stabilirea unor măsuri necesare aplicării Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 13 iulie 2022, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“b) începând cu data de 1 ianuarie 2025, drepturile stabilite pentru copiii persoanelor care s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi g) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru copiii prevăzuţi la art. 3^1 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă.”

Art. XXIII – Articolul 25 din Legea nr. 246/2022 privind zonele metropolitane, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 25 iulie 2022, se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(1) Prevederile art. 32^1 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2025.

(2) Prevederile art. 32^1 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2025.”

Art. XXIV – La Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 27 octombrie 2023, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (1) al articolului XXI se modifică și va avea următorul cuprins:

”(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă modificări în volumul şi structura bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 ale instituţiilor publice subordonate finanţate integral sau parţial din venituri proprii, respectiv ale activităților finanțate integral din venituri proprii, inclusiv prin introducerea de subdiviziuni noi ale clasificaţiei bugetare pe partea de venituri şi titluri noi pe partea de cheltuieli, să efectueze virări de credite de angajament şi credite bugetare, inclusiv la şi de la cheltuieli de personal, proiecte cu finanţare externă nerambursabilă şi cheltuieli de capital, şi între bugetele acestora, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate la titlul 51 “Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, şi să le comunice Ministerului Finanţelor în termen de 10 zile de la data efectuării acestora.”

Art. XXV  – (1) Prevederile art. 134 din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023,, respectiv ale art. 147 din Legea învățământului superior nr. 199/2023, se aplică începând cu anul 2025.

(2) Prevederile art. 49 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică începând cu anul 2025.

Art. XXVI – În perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2024 se suspendă aplicarea prevederilor Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din învăţământul primar de stat, privat şi confesional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. XXVII – Termenul de intrare în vigoare prevăzut la art. 9 din Legea nr. 236/2020 pentru stimularea producătorilor agricoli care comercializează produsele agricole primare, produse pescăreşti şi de acvacultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1037 din 6 noiembrie 2020, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2025, iar termenul de aplicare se prorogă până la data de 31 decembrie 2027.

Art. XXVIII – Aplicarea prevederilor art. 210 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2025.

Art. XXIX – Aplicarea prevederilor Legii nr. 5/2021 privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul serviciilor civile care asigură asistenţă publică medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 11 ianuarie 2021, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2025.

Art. XXX – Aplicarea prevederilor art. 34 – 35 din Legea nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă începând cu data de 1 ianuarie 2024 şi până la data de 1 ianuarie 2025.

Art. XXXI – Termenul prevăzut la art. III din Legea nr. 352/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 30 decembrie 2015, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 decembrie 2024.

          Art. XXXII – Autoritățile publice locale care beneficiază de sume defalcate din TVA pentru finanțarea unor categorii de cheltuieli sociale necesare susținerii protecției copilului precum și pentru finanțarea unor cheltuieli sociale prin centrele de zi și centrele rezidențiale pentru susținerea unor persoane cu dizabilități au obligația de a bugeta în anul 2024 la elaborarea și aprobarea bugetelor locale cota de 10% reprezentând cofinanțarea acestor categorii de cheltuieli.

Art. XXXIII – (1) Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2024, pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2024, pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.

Art. XXXIV – (1) În anul 2024, cuantumul ecotichetului acordat prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020 – 2024 este în sumă maximă de ………  lei. La cuantumul ecotichetului se poate adăuga un ecobonus în sumă de …… lei/solicitant.

(2) În anul 2024, cuantumul primei de casare acordate prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020 – 2024 este în sumă de maxim ………  lei. La cuantumul primei de casare se pot adăuga ecobonusuri în sumă maximă de …… lei/solicitant.

(3) În anul 2024, finanțarea care se acordă prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională este în sumă de ………  lei/ solicitant.

 

Capitolul 2 – Prevederi referitoare la consolidarea fiscală

 

Art. XXXV. – Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

  1. La articolul 22, alineatul (10^1) se abrogă.
  2. La articolul 25 alineatul (3) litera b), punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

„2. cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a unor unități aflate în administrarea contribuabililor, precum: creșe, grădinițe, școli, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamiliști și altele asemenea;”

  1. La articolul 25 alineatul (3) litera b), după punctul 3 se introduce un nou punct, pct. 3^1, cu următorul cuprins:

„3^1. sumele achitate de contribuabil pentru plasarea copiilor angajaților în unități de educație timpurie, conform legislației în vigoare, dar nu mai mult de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil; în sensul prevederilor prezentului punct, condițiile acordării sumelor pentru plasarea copiilor angajaților în unități de educație timpurie, supuse limitării fiscale, sunt cele prevăzute la art. 76 alin. (4^1) lit. i).”

  1. La articolul 25 alineatul (3), literele j) și k) se modifică și vor avea următorul cuprins:
  2. j) cheltuielile pentru funcționarea, întreținerea și repararea locuințelor de serviciu, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor construite prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. k) 50% din valoarea cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu aflat în locuința proprietate personală a unei persoane fizice, folosită și în scop personal, corespunzătoare suprafețelor puse la dispoziția contribuabilului în baza contractelor încheiate între părți, în acest scop;”
  4. La articolul 25 alineatul (3) după litera (k) se introduce o nouă literă, lit. k^1), cu următorul cuprins:

„k^1) 50% din valoarea cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu social achiziționat de către contribuabil în clădiri de locuințe sau în clădiri individuale de locuit, din ansambluri rezidențiale definite potrivit prevederilor legale, care nu este utilizat exclusiv în scopul activității economice. În cazul în care sediul social, aflat în patrimoniul contribuabilului, este utilizat în scop personal de către acționari sau asociați, cheltuielile respective sunt considerate ca efectuate în favoarea acestora, potrivit prevederilor alin. (4) lit. d), fiind nedeductibile la calculul rezultatului fiscal;”

  1. La articolul 25 alineatul (4), partea introductivă de la litera i) se modifică și va avea următorul cuprins:

„i) cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:”

  1. La articolul 25, alineatul (4), literele i^1), i^2) și t) se abrogă.
  2. La articolul 25 alineatul (4), litera ț) se modifică și va avea următorul cuprins:

ț) cheltuielile privind bunurile, mijloacele financiare și serviciile acordate Fondului Națiunilor Unite Pentru Copii – UNICEF, precum și altor organizații internaționale care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte; contribuabilii care efectuează aceste cheltuieli le însumează cu cele prevăzute la lit. i) și scad valoarea astfel rezultată din impozitul pe profit datorat, în limita prevăzută la lit. i).”

  1. La articolul 25, după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alin. (12^1), cu următorul cuprins:

„(12^1) În aplicarea prevederilor alin. (4) lit. e), pentru determinarea ponderii veniturilor neimpozabile în totalul veniturilor, contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară și care înregistrează evaluarea titlurilor de participare la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global, ca urmare a aplicării opțiunii irevocabile de a recunoaște astfel titlurile de participare, iau în calcul și sumele reprezentând diferențe din evaluare/reevaluare care se regăsesc în creditul conturilor de rezerve ca urmare a vânzării/cesionării titlurilor de participare.”

  1. La articolul 25, alineatul (13) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(13) Pentru determinarea rezultatului fiscal, contribuabilii care efectuează cheltuieli privind bursele private, potrivit Legii nr. 376/2004 privind bursele private, însumează aceste cheltuieli în limita a 1.500 lei/fiecare bursă acordată, cu cele prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. b), iar suma rezultată se deduce în limita prevăzută la art. 25 alin. (3) lit. b).”

  1. La articolul 26 alineatul (1), partea introductivă a literei c) se modifică și va avea următorul cuprins:

„c) ajustările pentru deprecierea creanțelor, înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, reprezentând sume datorate de clienții interni și externi pentru produse, semifabricate, materiale, mărfuri vândute, lucrări executate și servicii prestate, în limita unui procent de 30% din valoarea acestor ajustări, altele decât cele prevăzute la lit. d) – f), h) și i), dacă creanțele îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:”

  1. La articolul 26 alineatul (1), literele d) – f) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„d) provizioanele specifice, constituite de instituțiile de plată persoane juridice române care acordă credite legate de serviciile de plată, de instituțiile emitente de monedă electronică, persoane juridice române care acordă credite legate de serviciile de plată, precum și provizioanele specifice constituite de alte persoane juridice, potrivit legilor de organizare și funcționare;

  1. e) ajustările pentru pierderi așteptate aferente activelor financiare din operațiuni cu clientela, din operațiuni interbancare și creanțe din operațiuni de leasing financiar, înregistrate potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară aplicabile, de către instituțiile de credit persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit – persoane juridice străine;
  2. f) ajustările pentru pierderi așteptate, înregistrate potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară aplicabile de către instituțiile financiare nebancare înscrise în Registrul general ținut de Banca Națională a României, aferente următoarelor categorii de active:
  3. credite acordate clientelei, alta decât instituțiile de credit, cu excepția operațiunilor fără recurs;
  4. valori de recuperat de la clientelă, alta decât instituțiile de credit;
  5. creanțe aferente operațiunilor reverse repo efectuate cu clientela, alta decât instituțiile de credit;
  6. creanțe din operațiuni de leasing financiar, cu excepția celor care sunt în relație cu instituțiile de credit;”
  7. La articolul 26, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alin. (12), cu următorul cuprins:

„(12) Prevederile alin. (1) referitoare la deducerea, în limita procentului de 30%, a ajustărilor pentru deprecierea creanțelor reprezentând sume datorate de clienții interni și externi pentru produse, semifabricate, materiale, mărfuri vândute, lucrări executate și servicii prestate, se aplică pentru creanțele înregistrate începând cu 1 ianuarie 2024.”

  1. La articolul 28 alineatul (12), după litera i) se introduce o nouă literă, lit. i^1), cu următorul cuprins:

„i^1) pentru un sediu social care nu este utilizat exclusiv în scopul activității economice, situat în clădiri de locuințe sau în clădiri individuale de locuit, din ansambluri rezidențiale definite potrivit prevederilor legale, înregistrate în patrimoniul contribuabilului, amortizarea este deductibilă la nivelul de 50%. În cazul utilizării sediilor sociale, aflate în patrimoniul contribuabilului, în scop personal de către acționari sau asociați, amortizarea fiscală aferentă sediului social nu se deduce la calculul rezultatului fiscal;”

  1. La articolul 31, după alineatul (5) se introduc trei alineate noi, alin. (6), (7) și (8) cu următorul cuprins:

„(6) Prin excepție de la perioada de recuperare prevăzută la alin. (1), (2^1) și (4), pierderea fiscală anuală realizată începând cu anul 2024, respectiv cea realizată începând cu anul fiscal modificat care începe în anul 2024, după caz, stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează în procent de 75% din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani consecutivi.

(7) Pierderea fiscală anuală aflată în curs de recuperare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se deduce începând cu anul 2024, din profiturile impozabile realizate în procent de 75% pentru o perioadă de 5 ani consecutivi.

(8) Prin excepție de la prevederile alin.(7) pierderea fiscală anuală în curs de recuperare pentru care perioada rămasă de recuperat la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență este mai mică de 2 ani se recuperează începând cu anul 2024, din profiturile impozabile realizate în procent de 75% până la sfârșitul perioadei de recuperare;

  1. La articolul 36, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Rezultatul fiscal al sediului permanent se determină prin tratarea acestuia ca persoană separată și independentă și prin utilizarea regulilor prețurilor de transfer la stabilirea valorii de piață a unui transfer efectuat între persoana juridică străină și sediul său permanent. La stabilirea valorii de piață a transferului efectuat între persoana juridică străină și sediul său permanent se au în vedere prevederile din Raportul 2010 privind alocarea profiturilor către sediile permanente, emis de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și publicat pe site-ul acestei organizații la adresa https://www.oecd.org/ctp/transfer-pricing/45689524.pdf.”

  1. La articolul 37, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Rezultatul fiscal la nivelul sediului permanent desemnat se determină pe baza veniturilor și cheltuielilor înregistrate de fiecare sediu permanent aparținând aceleiași persoane juridice străine, cu respectarea prevederilor alin. (2), și prin utilizarea regulilor prețurilor de transfer la stabilirea valorii de piață a unui transfer efectuat între persoana juridică străină și sediul său permanent, conform prevederilor din Raportul 2010 privind alocarea profiturilor către sediile permanente, emis de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și publicat pe site-ul acestei organizații la adresa https://www.oecd.org/ctp/transfer-pricing/45689524.pdf.”

  1. La articolul 40^2, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(4) Contribuabilul are dreptul de a deduce, într-o perioadă fiscală, costurile excedentare ale îndatorării până la plafonul deductibil reprezentat de echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro. Costurile excedentare ale îndatorării rezultate din tranzacții/operațiuni efectuate cu persoane afiliate, definite potrivit art. 7 pct. 26, se deduc, într-o perioadă fiscală, până la plafonul deductibil reprezentat de echivalentul în lei al sumei de 500.000 euro. Costurile totale excedentare ale îndatorării rezultate din tranzacții/operațiuni efectuate atât cu persoane afiliate, cât și cu persoane neafiliate, care pot fi deduse într-o perioadă fiscală, nu pot depăși plafonul deductibil reprezentat de echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea echivalentul în lei a plafoanelor respective este cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a trimestrului/anului fiscal.”

  1. La articolul 40^2, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alin. (7^1), cu următorul cuprins:

„(7^1) Pentru aplicarea plafoanelor deductibile prevăzute la alin. (4), costurile totale excedentare ale îndatorării reportate se alocă tranzacțiilor/operațiunilor efectuate cu persoane afiliate, respectiv cu persoane neafiliate, astfel:

  1. a) se determină ponderea costului excedentar nededus aferent tranzacțiilor/operațiunilor efectuate cu persoane afiliate, în costurile totale excedentare ale îndatorării nededuse, înainte de aplicarea limitei de 30%;
  2. b) se determină ponderea costului excedentar nededus aferent tranzacțiilor/operațiunilor efectuate cu persoane neafiliate, în costurile totale excedentare ale îndatorării nededuse, înainte de aplicarea limitei de 30%;
  3. c) procentul determinat potrivit lit. a), respectiv lit. b) se înmulțește cu suma reprezentând costurile totale excedentare ale îndatorării reportate.”
  4. La articolul 42, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Contribuabilii care efectuează cheltuieli potrivit art. 25 alin. (4) lit. ț), sponsorizări și/sau acte de mecenat, au obligația de a depune declarația informativă privind beneficiarii bunurilor/serviciilor/sponsorizărilor/mecenatului aferentă anului în care au înregistrat cheltuielile respective, precum și, după caz, aferentă anului în care se aplică prevederile art. 25 alin. (4) lit. i), până la termenele prevăzute la alin. (1) și (2). Modelul și conținutul declarației informative se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F. .”

  1. La articolul 42, alineatul (4) se abrogă.
  2. La articolul 42^3 alineatul (2), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:

„e) nu sunt plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor;”

  1. La articolul 42^3, alineatul (4) se abrogă.
  2. La articolul 42^5, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(4) La determinarea impozitului pe profit datorat de grupul fiscal se vor avea în vedere sumele reprezentând: creditul fiscal, impozitul pe profit scutit potrivit art. 22 și art. 22^1, scutiri și reduceri de impozit pe profit calculate potrivit legislației în vigoare, sumele reprezentând cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat, potrivit legii și alte sume care se scad din impozitul pe profit, potrivit legislației în vigoare, determinate de fiecare membru și comunicate persoanei juridice responsabile. Aceste sume se scad în limita impozitului pe profit datorat de grupul fiscal.”

  1. La articolul 42^7, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:

„(2^1) În perioada aplicării sistemului de consolidare fiscală, rezultatul fiscal consolidat negativ înregistrat de grupul fiscal se recuperează în procent de 75% din profitul impozabil, din rezultatul fiscal consolidat pozitiv al acestuia, potrivit art. 31. Recuperarea rezultatelor fiscale consolidate negative se efectuează în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.”

  1. La articolul 42^7, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) În cazul desființării grupului fiscal după perioada prevăzută la art. 42^3 alin. (1), rezultatele fiscale consolidate negative, înregistrate și nerecuperate în perioada consolidării fiscale, se recuperează în procent de 75% din profitul impozabil de către persoana juridică responsabilă, potrivit art. 31, pe perioada rămasă cuprinsă între anul înregistrării pierderii fiscale și limita celor 7 ani, respectiv 5 ani, după caz.”

  1. La articolul 45, după alineatul (12) se introduc șase noi alineate, alin. (13) – (18), cu următorul cuprins:

„(13) În cazul burselor private, prevederile art. 25 alin. (12) se aplică pentru cele acordate până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv, respectiv până la sfârșitul anului fiscal modificat care se încheie în anul 2024.

(14) Prevederile art. 26 alin. (1) lit. f) se aplică și pentru determinarea rezultatului fiscal și a impozitului pe profit aferent anului fiscal 2023.

(15) Prevederile art. 42 alin. (4) în vigoare până la data de 31 decembrie 2023, nu se aplică pentru redirecționarea impozitului pe profit aferent anului 2023/anului fiscal modificat care se încheie în anul 2024.

(16) Ultimul an fiscal în care sumele, reprezentând sponsorizare /mecenat/burse/aparate de marcat electronice fiscale, rămase de reportat, potrivit legii, se scad din impozitul pe profit este anul fiscal 2023, respectiv anul fiscal modificat care se încheie în anul 2024.

(17) Sumele reprezentând aparate de marcat electronice fiscale, rămase de reportat, potrivit legii, după scăderea din impozitul pe profit aferent anului fiscal 2023/anului fiscal modificat care se încheie în anul 2024, reprezintă elemente similare cheltuielilor începând cu anul 2024, respectiv începând cu anul fiscal modificat care începe în anul 2024. În acest caz, cheltuielile reprezentând amortizarea fiscală a aparatelor de marcat electronice fiscale sunt cheltuieli nedeductibile la calculul rezultatului fiscal.

(18) Începând cu 1 ianuarie 2024/anul fiscal modificat care începe în anul 2024, sumele care se scad din impozitul pe profit anual, prevăzute la art. I alin. (12) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2020, nu mai cuprind bursele private și costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale.”

  1. La articolul 47 alineatul (1), litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:

„h) are asociați/acționari care nu dețin, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la nicio persoană juridică română care se încadrează să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, alta decât persoana care verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezentul articol.”

  1. La articolul 47, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:

„(1^1) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. c) limita privind veniturile realizate se verifică luând în calcul veniturile realizate de persoana juridică română, cumulate cu veniturile întreprinderilor legate cu aceasta, astfel cum sunt definite potrivit prevederilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare.”

  1. La articolul 47, alineatul (2) se abrogă.
  2. La articolul 47 alineatul (3), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:

„g) persoana juridică română care desfășoară activități în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital, precum și persoana juridică română care desfășoară activități de intermediere/distribuție în aceste domenii, cu excepția intermediarilor secundari de asigurări și/sau reasigurări, definiți potrivit legii, care au realizat venituri din activitatea de distribuție de asigurări/reasigurări în proporție de până la 15% inclusiv din veniturile totale;”

  1. La articolul 47, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(4) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. h), în cazul în care oricare dintre asociații/acționarii persoanei juridice române deține, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot și la o altă persoană juridică română care se încadrează să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, aceștia trebuie să stabilească persoana juridică română care aplică prevederile prezentului titlu, pentru restul persoanelor juridice, urmând să fie aplicabile prevederile titlului II. Deținerea indirectă, de peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, se stabilește ca pentru persoanele afiliate, definite la art. 7 pct. 26.”

  1. La articolul 47, alineatele (5) și (6) se abrogă.
  2. La articolul 48, după alineatul (2^1) se introduc două noi alineate, alin. (2^2) și (2^3), cu următorul cuprins:

„(2^2) Microîntreprinderile care au desfășurat, până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv, activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5510 – Hoteluri și alte facilități de cazare similare, 5520 – Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată, 5530 – Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere, 5590 – Alte servicii de cazare, 5610 – Restaurante, 5621 – Activități de alimentație (catering) pentru evenimente, 5629 – Alte servicii de alimentație n.c.a., 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor, aplică condiția de a nu mai fi fost plãtitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, prevăzută la alin. (2), începând cu anul fiscal 2024.

(2^3) Prin excepție de la prevederile art. 52, respectiv de la art. 47 alin. (1) și alin. (4), microîntreprinderea care se află în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerțului, potrivit prevederilor legale, continuă să fie plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor pentru întreaga perioadă în care înregistrează această situație de inactivitate.”

  1. La articolul 48, după alineatul (3^1) se introduce un nou alineat, alin. (3^2), cu următorul cuprins:

„(3^2) O microîntreprindere care s-a aflat în inactivitate temporară înscrisă în Registrul Comerțului, potrivit prevederilor legale, continuă să fie plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor de la data înscrierii în Registrul Comerțului a mențiunii de reluare a activității, dacă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. d) și h), iar pe cea de la lit. g), în termen de 30 de zile inclusiv de la data înregistrării mențiunii în Registrul Comerțului.”

  1. La articolul 52, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (5^1), cu următorul cuprins:

„(5^1) În cazul microîntreprinderii care, în cursul anului, se găsește în situația prevăzută la art. 47 alin. (1^1), suplimentar față de regulile prevăzute la alin. (5), limita fiscală privitoare la plafonul de 500.000 euro, prevăzută la alin. (1), se verifică luând în calcul veniturile acesteia cumulate cu veniturile întreprinderilor legate.”

  1. La articolul 52, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(7) În situația în care, în cursul anului fiscal, oricare dintre asociații/acționarii unei microîntreprinderi deține, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot și la alte microîntreprinderi, asociații/acționarii trebuie să stabilească microîntreprinderea/microîntreprinderile care iese/ies de sub incidența prezentului titlu și care urmează să aplice prevederile titlului II începând cu trimestrul în care se înregistrează situația respectivă, astfel încât condiția de deținere a unei singure microîntreprinderi să fie îndeplinită. Ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor se comunică organului fiscal competent, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, și este definitivă pentru anul fiscal curent.”

  • La articolul 56, alineatele (1^1), (1^3) – (1^10), (2^1) și (2^2) se abrogă.
  1. La articolul 56, după alineatul (2^3) se introduc două noi alineate, alin. (2^4) și alin.(2^5), cu următorul cuprins:

„(2^4) Prevederile art. 56 alin. (2^1) și alin. (2^2) în vigoare până la data de 31 decembrie 2023, nu se aplică pentru redirecționarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor aferent anului 2023.

(2^5) Ultimul an fiscal în care sumele reprezentând sponsorizări/burse și sumele reprezentând achiziția de aparate de marcat electronice fiscale, rămase de reportat, potrivit legii, se scad din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor este anul fiscal 2023.”

  1. La articolul 68 alineatul (5), literele a) și r) se modifică și vor avea următorul cuprins:

”a) cheltuielile pentru acordarea de burse private, efectuate conform legii, în limita unei cote de 5% din baza de calcul determinată conform alin. (6);

  1. r) contravaloarea abonamentelor, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfășoară individual sau într-o formă de asociere, în limita echivalentului în lei a 100 euro anual pentru fiecare persoană, oferite de furnizori ale căror activități sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, care acționează în nume propriu în cazul abonamentelor care includ dreptul de a utiliza facilitățile sportive, în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, ori în calitate de intermediari pentru serviciile medicale, în cazul în care abonamentele respective includ și servicii medicale;”
  2. La articolul 68, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

”(6) Baza de calcul se determină ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile, altele decât cheltuielile pentru acordarea de burse private și cheltuielile de protocol.”

  1. La articolul 68 alineatul (7), litera k^2) se abrogă.
  2. La articolul 68 alineatul (7), după litera k^2) se introduc două noi litere, lit. k^3) și k^4) cu următorul cuprins:

”k^3) cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat, efectuate potrivit legii;

k^4) cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, indiferent de natura lor, dovedite ulterior ca fiind legate de fapte de corupție, potrivit legii;”

  1. La articolul 68^1, alineatul (7) se abrogă.
  2. La articolul 72, alineatul (8) se abrogă.
  3. La articolul 76 alineatul (2), ultima teză a literelor k) și m) se modifică și va avea următorul cuprins:

”k) Plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada de delegare/detașare/desfășurare a activității în altă localitate, în țară sau în străinătate.

  1. m) Plafonul aferent valorii a 3 remuneraţii prevăzute în raportul juridic se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 remuneraţii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada deplasării.”
  2. La articolul 76 alineatul (3), litera a^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

”a^1) veniturile prevăzute la alin. (4^1) lit. d) – j), pentru partea care depășește limitele prevăzute la alin. (4^1);”

  1. La articolul 76 alineatul (4), litera s) și x) se abrogă.
  2. La articolul 76 alineatul (4^1), după litera h) se introduc două noi litere, lit. i) și j) cu următorul cuprins:

”i) sumele suportate de către angajator  pentru plasarea copiilor angajaților proprii  în unități de educație timpurie, potrivit legii, în limita stabilită de acesta, dar nu mai mult de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil. În cazul sumelor plătite direct de către angajat, acestea se acordă de către angajator, în limita aceluiași plafon, pe baza documentelor justificative prezentate de angajat.

Suma se acordă unui singur părinte, astfel cum este definit la art. 77 alin. (11), la un singur angajator, prin prezentarea unei declarații pe propria răspundere din partea părintelui. În situația în care desfășoară activitate la mai mulți angajatori, angajatul are obligația să declare că nu beneficiază de astfel de plăți de la un alt angajator;

  1. j) diferența favorabilă dintre dobânda preferențială stabilită prin negociere şi dobânda practicată pe piață, pentru credite și depozite.”
  2. La articolul 76, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

”(6) Indemnizațiile şi orice alte sume de aceeași natură, primite pe perioada delegării în altă localitate, în România şi în străinătate, se consideră venituri aferente lunii în care se aprobă decontul. Impozitul se calculează şi se reține prin cumularea cu veniturile din salarii şi asimilate salariilor aferente lunii respective, iar plata impozitului la bugetul de stat se efectuează lunar sau trimestrial, potrivit prevederilor art. 80 şi 82, după caz.”

  1. La articolul 76, după alineatul (7) se introduc șase noi alineate, alin. (8) – (12) cu următorul cuprins:

(8) Sumele reprezentând contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajații proprii și membrii de familie ai acestora, se consideră venituri aferente lunii în care se aprobă decontul, respectiv venituri aferente lunii în care sunt acordate, în situația în care nu există obligația prezentării unor documente justificative.

(9) Sumele suportate/acordate de către angajator pentru plasarea copiilor angajaților proprii în unități de educație timpurie, potrivit legii, se consideră venituri aferente lunilor corespunzătoare celor pentru care s-a efectuat plata, pe baza documentelor justificative.

(10) Sumele reprezentând contravaloarea abonamentelor suportate de angajator pentru angajații proprii, potrivit prevederilor art. 76 alin. (4^1) lit. h) se consideră venituri aferente lunilor corespunzătoare celor pentru care s-a efectuat plata, pe baza documentelor justificative.

(11)  Sumele reprezentând diferența favorabilă dintre dobânda preferențială stabilită prin negociere şi dobânda practicată pe piață, pentru credite şi depozite, se consideră venituri aferente fiecăreia dintre lunile din perioada pentru care este acordat creditul, respectiv este constituit depozitul.

(12) Impozitul datorat în cazul sumelor prevăzute la alin. (8) – (12) se calculează și se reține prin cumularea cu veniturile din salarii și asimilate salariilor aferente lunii în care se consideră venit, iar plata impozitului la bugetul de stat se efectuează lunar sau trimestrial, potrivit prevederilor art. 80 și 82, după caz.”

  1. La articolul 78 alineatul (2) litera a), punctul (v) se modifică şi va avea următorul cuprins:

”(v) contravaloarea abonamentelor suportate de angajați, în limita echivalentului în lei a 100 euro anual, oferite de furnizori ale căror activități sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, care acționează în nume propriu în cazul abonamentelor care includ dreptul de a utiliza facilitățile sportive, în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, ori în calitate de intermediari pentru serviciile medicale, în cazul în care abonamentele respective includ și servicii medicale.

Abonamentul vizează servicii furnizate angajatului şi/sau oricărei persoane aflate în întreținerea sa, așa cum este definită la art. 77 alin. (5), în limita aceluiași plafon, indiferent de numărul de persoane.”

  1. La articolul 84, alineatele (1), (3), (7) și (10) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“(1) Venitul brut din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, din arendarea bunurilor agricole, precum și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, reprezintă totalitatea sumelor în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură stabilite potrivit contractului încheiat între părți, pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării acestora. Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispozițiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.

(3) Venitul net anual din cedarea folosinței bunurilor, altul decât cel plătit de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, din arendarea bunurilor agricole, precum și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, se stabilește prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 20% asupra venitului brut.

(7) Venitul net din arendă se stabilește la fiecare plată prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 20% asupra venitului brut.

(10) Contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor nu au obligația completării Registrului de evidență fiscală şi de conducere a evidenței contabile.”

  1. La articolul 84, alineatul (11) se abrogă.
  2. După articolul 84 se introduce un nou articol, art. 84^1 cu următorul cuprins:

“Art. 84^1 Reguli privind stabilirea impozitului pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor, altele decât cele din arendarea bunurilor agricole și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă:

(1) În cazul veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, altele decât cele din arendarea bunurilor agricole și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, venitul brut reprezintă totalitatea sumelor în bani şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură stabilite potrivit contractului încheiat între părți. Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispozițiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.

(2) În situația în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei valute, venitul brut se determină pe baza cursului de schimb comunicat de Banca Națională a României, din ziua precedentă celei în care se efectuează plata.

(3) Venitul net din cedarea folosinței bunurilor, altul decât venitul din arendarea bunurilor agricole și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, se stabilește la fiecare plată, de către plătitorii de venit, persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 20% asupra acestuia.

(4) Plătitorii veniturilor, persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă au și obligația de a calcula, reține, declara și plăti impozitul corespunzător sumelor plătite.

(5) Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net și se reține la sursă, de către plătitorii de venituri prevăzuți la alin. (4), la momentul plății veniturilor.

(6) Impozitul calculat și reținut reprezintă impozit final şi se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.

(7) Contribuabilii nu au obligația de completare a Registrului de evidență fiscală şi de conducere a evidenței contabile.”

  1. Articolul 88 se abrogă.
  2. Articolul 89 se modifică și va avea următorul cuprins:

”Art. 89 – Impozitarea venitului net din cedarea folosinței bunurilor

Pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor sunt aplicabile, după caz, reglementările cap. XI – Venitul net anual impozabil.”

  1. La articolul 101, alineatul (12) se abrogă.
  2. După articolul 101 se introduce un nou articol, art. 101^1, cu următorul cuprins:

“ Art.101^1 – Prevederi speciale la  calculul impozitului pe venitul din pensii:

Prin  excepție de la prevederile art.101 alin. (2), pentru drepturile primite în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 1/2020, cu completările ulterioare, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 10% asupra venitului impozabil din pensii determinat potrivit art. 100 alin.(1)-(5).”

  1. La articolul 118, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

”(1) Pentru veniturile prevăzute la art. 61 lit. f), contribuabilul stabilește venitul net anual impozabil, pe fiecare sursă din categoria de venituri respectivă, prin deducerea din venitul net anual a pierderilor fiscale reportate.”

  1. La articolul 118, alineatele (4), (5) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:

”(4) Pierderea fiscală anuală înregistrată pe fiecare sursă din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală și din activități agricole, silvicultură şi piscicultură, determinată în sistem real, se reportează şi se compensează de către contribuabil în limita a 75%  din venituri obținute din aceeași sursă de venit din următorii 5 ani fiscali consecutivi.

(5) Regulile de reportare a pierderilor sunt următoarele:

  1. a) reportul se efectuează cronologic, în funcție de vechimea pierderii, în următorii 5 ani consecutivi;
  2. b) dreptul la report este personal şi netransmisibil;
  3. c) pierderea reportată, necompensată după expirarea perioadei prevăzute la lit. a), reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului.

(7) Pierderile din categoriile de venituri prevăzute la art. 61 lit. a), a^1) şi f) provenind din străinătate se reportează și se compensează de către contribuabil în limita a 75% din veniturile de aceeași natură și sursă, realizate în străinătate, pe fiecare țară, înregistrate în următorii 5 ani fiscali consecutivi.”

  1. La articolul 119, alineatele (2) – (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

”(2) Pierderea netă anuală din operațiuni prevăzute la art. 91 lit. c) și d) stabilită prin declarația unică privind impozitul pe venit şi contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se recuperează în procent de 75% din câștigurile nete anuale obținute în următorii 5 ani fiscali consecutivi.

(3) Regulile de reportare a pierderilor sunt următoarele:

  1. a) reportul se efectuează cronologic, în funcție de vechimea pierderii, în următorii 5 ani consecutivi;
  2. b) dreptul la report este personal şi netransmisibil;
  3. c) pierderea reportată, necompensată după expirarea perioadei prevăzute la lit. a), reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului.

(4) Pierderile nete anuale provenind din străinătate se reportează şi se compensează de către contribuabil în procent de 75% din veniturile de aceeași natură și sursă, realizate în străinătate, pe fiecare țară, înregistrate în următorii 5 ani fiscali.”

  1. La articolul 120 alineatul (6), prima teză se modifică și va avea următorul cuprins:

“(6) Contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare, din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, precum și din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, pentru care impunerea este finală, au obligația să completeze și să depună declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, în termen de 30 de zile de la încheierea contractului între părți și respectiv până la data de 25 mai, inclusiv a fiecărui an, pentru contractele în curs, în cazul celor care au încheiat contractele respective în anii anteriori.”

  1. La articolul 120^1, alineatul (2^1) se modifică și va avea următorul cuprins:

“(2^1) În cazul veniturilor din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendă, din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, precum și din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, cota de 10% se aplică asupra venitului net anual estimat.”

  1. La articolul 122 alineatul (4), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
  2. c) venituri din cedarea folosinței bunurilor sub formă de arendă, venituri din cedarea folosinței bunurilor plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, a căror impunere este finală potrivit prevederilor art. 84 alin. (8), respectiv art. 84 ^1 alin. (6), precum şi venituri din cedarea folosinței bunurilor prevăzute la art. 84 alin. (1) pentru care chiria este exprimată în lei.”
  3. La articolul 123, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

”(1) Impozitul anual datorat se stabilește de contribuabili în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice pentru veniturile realizate în anul fiscal anterior, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual impozabil determinat potrivit art. 118.”

  1. La articolul 123, alineatul (1^3) se abrogă.
  2. La articolul 123, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

“(2) Impozitul anual datorat de contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, altele decât cele din arendă, din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințele proprietate personală, din cedarea folosinței bunurilor plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, precum şi de cei care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care determinarea venitului net anual se efectuează potrivit prevederilor art. 72^1, se stabilește prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual.”

  1. La articolul 123, alineatele (3) și (4) se abrogă.
  2. La articolul 123, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:

”(7) Plata impozitului anual datorat pentru venitul net anual/venitul net anual impozabil/câștigul net anual impozabil se efectuează la bugetul de stat, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.”

  1. 71. La articolul 123^1, alineatele (1), (3) și (3^1) se modifică și vor avea următorul cuprins:

”(1) Contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul stabilit potrivit art. 78 alin. (6) și art. 82 alin. (6) pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii.

(3) Pentru contribuabilii prevăzuți la art. 78 alin. (6) și art. 82 alin. (6) obligația calculării și plății sumei prevăzute la alin. (1) revine organului fiscal competent, pe baza cererii depuse de aceștia până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a veniturilor, sub sancțiunea decăderii. Distribuirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venitul datorat poate fi solicitată prin cerere pentru aceiași beneficiari pentru o perioadă de cel mult 2 ani și va putea fi reînnoită după expirarea perioadei respective.

(3^1) Contribuabilii prevăzuți la art. 78 alin. (6) și art. 82 alin. (6) pot opta pentru depunerea cererii la entitatea nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii/unitatea de cult, beneficiară a sumei. Entitatea nonprofit/unitatea de cult are obligația de a transmite, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, la organul fiscal competent un formular prin care centralizează cererile primite de la contribuabili, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, sub sancțiunea decăderii.”

  1. La articolul 123^1, alineatul (4) se abrogă.
  2. La articolul 123^1, alineatele (5) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:

”(5) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (3) și (3^1) se stabilește prin ordin al președintelui A.N.A.F.

(6) Prin excepție de la alin. (3) , contribuabilii prevăzuți la art. 78 alin. (6) și art. 82 alin. (6), pentru care impozitul pe venitul realizat se reține la sursă, pot opta, cu acordul angajatorului/plătitorului de venit, printr-un înscris încheiat cu acesta, pentru calcularea, reținerea, declararea şi plata sumei prevăzute la alin. (1) către beneficiari, până la termenul de plată a impozitului.”

  1. 74. La articolul 130, alineatele (7) – (10) se abrogă.
  2. La articolul 133, după alineatul (23) se introduc patru noi alineate, alin. (24) – (27) cu următorul cuprins:

”(24) Pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor aferente anului fiscal 2023, obligațiile fiscale sunt cele în vigoare în anul 2023. Pierderea reportată, necompensată, precum și pierderea fiscală  înregistrată în anul fiscal 2023, reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului.

(25) Sumele reprezentând costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale, puse în funcțiune în anul 2023, precum și sumele de aceeași natură reportate, se deduc din impozitul pe venitul anual datorat pentru anul 2023. Sumele rămase care nu sunt scăzute din impozitul pe venitul anual datorat pentru anul 2023 nu se reportează și reprezintă cheltuieli deductibile la stabilirea venitului net anual, determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, începând cu veniturile aferente anului 2024.

(26) Prevederile art. 118 alin. (4), (5) și (7) și art. 119 alin. (2) – (4) se aplică  începând cu pierderile fiscale anuale aferente anului fiscal 2024. Pentru pierderile fiscale anuale înregistrate, aferente anilor anteriori anului 2024, se aplică prevederile art. 118 alin. (4), (5) și (7) și art. 119 alin. (2) – (4) în vigoare până la data de 31 decembrie 2023.

(27) Prevederile referitoare la dreptul contribuabililor de a dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit, stabilit potrivit art. 68^1 alin.(7), art. 72 alin.(8), art.101 alin.(12), art.123 alin.(3) și (4), art.130 alin.(7) – (10), precum și procedura de aplicare a prevederilor corespunzătoare, prevăzută la art. 123^1, în vigoare până la data de 31 decembrie 2023, pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, potrivit legii, se aplică pentru redirecționarea impozitului pe venit aferent veniturilor realizate în anul 2023.”

  1. La articolul 139 alineatul (1), ultima teză a literelor j) și l) se modifică și va avea următorul cuprins:

”j) Plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada de delegare/detașare/desfășurare a activității în altă localitate, în țară sau în străinătate.

  1. l) Plafonul aferent valorii a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 remunerații la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada deplasării,.”

77.La articolul 142, literele q) și z) se abrogă.

  1. La articolul 142 litera aa^1), punctele 7 și 8 se modifică și vor avea următorul cuprins:

”7. sumele acordate în condițiile prevăzute la art. 76 alin. (4^1) lit. g) angajaților care desfășoară activități în regim de telemuncă, în limita unui plafon lunar de 100 lei corespunzător numărului de zile din luna în care persoana fizică desfășoară activitate în regim de telemuncă;

  1. contravaloarea abonamentelor suportate de angajator pentru angajații proprii, în limita echivalentului în lei a 100 euro anual pentru fiecare persoană, oferite de furnizori ale căror activități sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, care acționează în nume propriu în cazul abonamentelor care includ dreptul de a utiliza facilitățile sportive, în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, ori în calitate de intermediari pentru serviciile medicale, în cazul în care abonamentele respective includ și servicii medicale;”
  2. La articolul 142 litera aa^1), după punctul 8 se introduc două noi puncte, pct. 9 și 10 cu următorul cuprins:

”9. sumele suportate de către angajator pentru plasarea copiilor angajaților proprii în unități de educație timpurie, potrivit legii, în condițiile prevăzute la art. 76 alin.(4^1) lit. i);

  1. diferența favorabilă dintre dobânda preferențială stabilită prin negociere și dobânda practicată pe piață, pentru credite şi depozite.”
  2. La articolul 146, după alineatul (2^2) se introduce un nou alineat, alin. (2^3) cu următorul cuprins:

”(2^3) Prevederile alin. (2^1) și (2^2) sunt aplicabile și în cazul veniturilor în bani şi/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între  părți, după caz.”

  1. La articolul 147, alineatul (1^1) se modifică și va avea următorul cuprins:

”(1^1) În cazul veniturilor reprezentând avantaje în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz, obligația de declarare a contribuției de asigurări sociale potrivit alin. (1) revine persoanelor prevăzute la art. 146 alin. (2^1) sau (2^2), după caz. Prevederea se aplică și în cazul veniturilor prevăzute la art. 146 alin. (2^3).”

  1. Art.154, alin.(1), lit.i) se abrogă;
  2. La articolul 157 alineatul (1), ultima teză a literelor m) și o) se modifică și va avea următorul cuprins:

”m) Plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada de delegare/detașare/desfășurare a activității în altă localitate, în țară sau în străinătate.

  1. o) Plafonul aferent valorii a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 remunerații la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada deplasării.”

84.La articolul 168, după alineatul (2^2) se introduce un nou alineat, alin. (2^3) cu următorul cuprins:

”(2^3) Prevederile alin. (2^1) și (2^2) sunt aplicabile și în cazul veniturilor în bani şi/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părţi, după caz.”

85.La articolul 169, alineatul (1^1) se modifică și va avea următorul cuprins:

”(1^1) În cazul veniturilor reprezentând avantaje în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz, obligația de declarare a contribuției de asigurări sociale de sănătate potrivit alin. (1) revine persoanelor prevăzute la art. 168 alin. (2^1) sau (2^2), după caz. Prevederea se aplică și în cazul veniturilor prevăzute la art. 168 alin. (2^3).”

  1. La articolul 220^4 alineatul (1), ultima teză a literelor h) și j) se modifică și va avea următorul cuprins:

”h) Plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada de delegare/detașare/desfășurare a activității în altă localitate, în țară sau în străinătate.

  1. j) Plafonul aferent valorii a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 remunerații la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada deplasării.”
  2. La articolul 220^6, după alineatul (2^2) se introduce un nou alineat, alin. (2^3) cu următorul cuprins:

”(2^3) Prevederile alin. (2^1) și (2^2) sunt aplicabile și în cazul veniturilor în bani şi/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz.”

  1. La articolul 220^7, alineatul (1^1) se modifică și va avea următorul cuprins:

”(1^1) În cazul veniturilor reprezentând avantaje în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz, obligația de declarare a contribuției asiguratorie pentru muncă potrivit alin. (1) revine persoanelor prevăzute la art. 220^6 alin. (2^1) sau (2^2), după caz. Prevederea se aplică și în cazul veniturilor prevăzute la art. 220^6 alin. (2^3).”

  1. La art.297, alin.(7) se modifică și va avea următorul cuprins:

          (7) Scutirile prevăzute la alin.(5) lit.a) și b) se aplică și în cazul societăților deținute integral de organizații non-profit înscrise în registrul public organizat de ANAF în baza art.25, alin.(4^1). TVA aferentă acestor achiziții nu este deductibilă. Restituirea TVA se va face doar dacă societățile deținute integral de organizațiile non-profit fac dovada utilizării sumelor primite de la bugetul de stat pentru finanțarea achizițiilor de bunuri prevăzute la alin.(5), lit.a) și b)

  1. La articolul 298, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:

”(4^1) Prin excepție de la prevederile art. 297 se limitează la 50% dreptul de deducere a taxei aferente cumpărării, închirierii sau leasingului de clădiri/spații de locuit, indiferent de destinația acestora, situate în zone rezidențiale sau în blocuri de locuințe și a taxei aferente cheltuielilor legate de aceste clădiri/spații de locuit, în cazul în care acestea nu sunt utilizate exclusiv în scopul activității economice.”

  1. La articolul 326 alineatul (4), literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:

“b) importurile efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316, care depun declarații vamale prin utilizarea procedurii de vămuire centralizată, conform art. 179 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii, cu modificările și completările ulterioare;

  1. importurile efectuate prin depunerea unei declarații vamale sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului, de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 și care au obținut autorizație conform art. 182 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii, cu modificările și completările ulterioare;”
  2. Prin derogare de la prevederile alin.(1) al art.342 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal publicată în Monitorul Oficial al României nivelul accizelor pentru produsele energetice se actualizează cu creșterea prețurilor de consum după cum urmează:
  3. începând cu data de 1 ianuarie 2024, 33% din creșterea prețurilor de consum stabilit conform legii;
  4. începând cu data de 1 aprilie 2024, 33% din creșterea prețurilor de consum stabilit conform legii;
  5. începând cu data de 1 iunie 2024, 32% din creșterea prețurilor de consum stabilit conform legii;
  6. La articolul 345, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

”(3) Livrarea produselor prevăzute la art. 350 alin. (1) lit. b), art. 351 alin. (1), cu excepția produselor care se încadrează la pozițiile 3.1.1, 3.1.2, 3.1.3 și 3.2.1 din anexa nr. 1, art. 352, art. 353 alin. (1) și a produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a) – e), din antrepozite fiscale ori din locația în care acestea au fost recepționate de către destinatarul înregistrat, se efectuează numai în momentul în care furnizorul deține documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi facturată. Cu ocazia depunerii declarației lunare de accize se regularizează eventualele diferențe dintre valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiarii produselor, în numele antrepozitului fiscal ori al destinatarului înregistrat, şi valoarea accizelor aferente cantităților de produse accizabile efectiv livrate de aceștia, în decursul lunii precedente.”

  1. La articolul 345, după alineatul (3) se introduc șapte noi alineate, alin. (4) – (10) cu următorul cuprins:

„(4) Plata accizelor prevăzute la alin. (3) se efectuează de către furnizor ori de către cumpărător. În situația în care plata este efectuată de către cumpărător în numele furnizorului, aceasta trebuie efectuată în contul, aparținând furnizorului, deschis la unitățile Trezoreriei Statului.

    (5) Livrarea produselor prevăzute la alin. (3) din antrepozitele fiscale sau din locurile în care au fost recepționate de către destinatarii înregistrați se face numai pe baza comenzii cumpărătorului.

    (6) Pe baza comenzii, furnizorul emite cumpărătorului un document în care menționează: denumirea produsului, cantitatea, valoarea accizei datorate. În cazul în care plata accizelor se efectuează de către cumpărător, documentul cuprinde și informații cu privire la denumirea, codul de identificare fiscală şi numărul contului deschis la Trezoreria Statului ale furnizorului.

    (7) Comenzile menționate la alin. (6) se exprimă în unitatea de măsură prevăzută în anexa nr. 1. În cazul în care livrarea se efectuează în vase calibrate, comenzile trebuie să corespundă capacităților înscrise în documentele însoțitoare ale vaselor calibrate.

          (8) În situațiile prevăzute la alin. (7), cantitățile din comenzi, pentru produsele energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a) – e), exprimate în litri la temperatura efectivă, se corectează cu densitatea la temperatura de +15°C, rezultând cantitatea exprimată în litri pentru care se datorează accize. Valoarea accizelor datorate se calculează prin înmulțirea cantității cu nivelul accizelor pe unitatea de măsură, exprimată în litri.

    (9) La livrarea efectivă a cantităților de produse energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a) – e), exprimate în litri, furnizorul recalculează contravaloarea accizelor conform procedeului de mai sus. Sumele astfel obținute, reprezentând accize, se evidențiază distinct în factura emisă cumpărătorului de către furnizor.

    (10) Eventualele diferențe între valoarea accizelor virate la bugetul de stat calculate pe baza documentului prevăzut la alin. (6) și valoarea accizelor aferente cantităților de produse accizabile prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a) – e), efectiv livrate de furnizori, conform facturii, se regularizează cu ocazia depunerii declarației lunare privind obligațiile de plată la bugetul de stat.”

  1. La articolul 406 alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(2) De îndată ce sistemul informatizat redevine disponibil, expeditorul prezintă un proiect de document administrativ electronic, în conformitate cu art. 402 alin. (2).

(3) De îndată ce informațiile cuprinse în documentul administrativ electronic sunt validate, în conformitate cu prevederile art. 402 alin. (3), acest document înlocuiește documentul de rezervă prevăzut la alin. (1) lit. a). Prevederile art. 402 alin. (4), art. 4021 alin. (1), precum şi cele ale art. 404 şi 405 se aplică în mod corespunzător.”

  1. La articolul 408 alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în absența unui raport de primire sau a unui raport de export din alte motive decât cele prevăzute la art. 407, se poate de asemenea furniza o dovadă alternativă a încheierii deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de accize, în conformitate cu prevederile alin. (3) – (5).”

  1. La articolul 4146, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(4) Atestatul de destinatar certificat este valabil de la data emiterii, după ce a fost aprobată cererea de înregistrare ca destinatar certificat de autoritatea prevăzută la art. 4142 alin. (1).”

  1. La articolul 41414, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(4) Atestatul de expeditor certificat este valabil de la data emiterii, după ce a fost aprobată cererea de înregistrare ca expeditor certificat de autoritatea prevăzută la art. 4142 alin. (1).”

  1. La articolul 418 alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) În cazul pierderii parțiale din cauza naturii mărfurilor, care are loc în timpul transportului acestora pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care au fost eliberate pentru consum, accizele nu sunt exigibile în acel stat membru atunci când valoarea pierderii se încadrează în pragul comun de pierdere parțială pentru respectivele produse accizabile, prevăzute la art. 340 alin. (111), cu excepția cazului în care un stat membru are motive rezonabile să suspecteze o fraudă sau o neregulă.”

  1. La articolul 426, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(1) Pentru marcarea produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor se utilizează marcatorul ACCUTRACE™ PLUS, denumit științific Butoxibenzen (număr de înregistrare CAS 1126-79-0).

(2) Nivelul de marcare este de 14 mg +/- 10% de marcator pe litru de produs energetic. Acesta corespunde unui nivel de marcare de 10,64 mg +/- 10% de butoxibenzen pe litru de produs energetic.”

  1. La articolul 429, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(1) Pentru marcarea motorinei se utilizează marcatorul ACCUTRACE™ PLUS,  denumit științific Butoxibenzen (număr de înregistrare CAS 1126-79-0).

(2) Nivelul de marcare este de 14 mg +/- 10% de marcator pe litru de motorină. Acesta corespunde unui nivel de marcare de 10,64 mg +/- 10% de butoxibenzen pe litru de motorină.”

          Art. XXXVI. – Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prevăzut la art. I pct. 21, se emite în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

          Art. XXXVII. – Organul fiscal competent comunică entităților beneficiare, în baza acordului scris, exprimat în prealabil de către contribuabil, informații cu privire la sumele redirecționate din impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor/impozitul pe veniturile persoanelor fizice, potrivit legii, codul de identificare fiscală și, după caz, denumirea contribuabililor care au redirecționat aceste sume. Procedura de aplicare a prevederilor prezentului articol se stabilește prin ordin al președintelui A.N.A.F., care se emite în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. XXXVIII. – (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se utilizează pentru marcare atât marcatorul Solvent Yellow 124, cât și marcatorul ACCUTRACE™ PLUS, astfel încât începând cu 18 ianuarie 2024, motorina și produsele energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) din Codul fiscal sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor, să fie exclusiv marcate cu  marcatorul ACCUTRACE™ PLUS.

(2) Operatorii economici care comercializează marcatorul ACCUTRACE™ PLUS începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, au obligația de a se înregistra la organul competent, în condițiile art. 426 alin. (5) și art. 429 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. XXXIX. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele aduse prin prezenta ordonanță, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Art. XL. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 25 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul  operatorilor economici, așa cum sunt definiți de Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat sunt cheltuieli nedeductibile pentru determinarea rezultatului fiscal, iar sumele respective se scad din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:

  1. valoarea calculată prin aplicarea a 0,15% la cifra de afaceri; pentru situațiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri, această limită se determină potrivit normelor;
  2. valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.

În cazul sponsorizărilor efectuate către entități persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv unități de cult, sumele aferente acestora se scad din impozitul pe profit datorat, în limitele prevăzute de prezenta literă, doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris, la data încheierii contractului, în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, potrivit art. 25 alin. (4^1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

 

Capitolul 3 – Dispoziții tranzitorii și finale

 

Art. XLI. – Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare se modifică și se completează, după cum urmează:

  1. La articolul 34, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:

„(3^1) Persoanele juridice fără scop patrimonial care, în exercițiul financiar de raportare, au primit sume reprezentând subvenții, sponsorizări, sume redirecționate, conform legii, din impozitul pe profit, impozitul pe venitul microîntreprinderilor, respectiv din  impozitul pe venitul datorat de persoanele fizice, precum și alte forme similare de finanțare, care depășesc cumulat valoarea stabilită prin ordin al ministrului finanțelor, întocmesc o declarație care însoțește situațiile financiare anuale si evidențiază sumele astfel primite, respectiv utilizate.     Situaţiile financiare anuale ale persoanelor juridice fără scop patrimonial, împreună cu  declarația menționată, sunt supuse unui audit extern efectuat de un auditor financiar, membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, în condițiile legii.”

  1. La articolul 41, pct. 4 se modifică și va avea următorul cuprins:

”4. nerespectarea prevederilor referitoare la întocmirea declarațiilor prevăzute la art. 30, 31 şi 34 alin. (3^1);”.

  1. La articolul 42, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Contravențiile prevăzute la art. 41 se sancționează cu amendă, după cum urmează:

  1. a) cele prevăzute la pct. 1, cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei;
  2. b) cele prevăzute la pct. 2 lit. a), cu amendă de la 000 lei la 10.000 lei;
  3. c) cele prevăzute la pct. 2 lit. b) și c), cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei;
  4. d) cele prevăzute la pct. 2 lit. d), cu amendă de la 3.000 lei la 000 lei;
  5. e) cele prevăzute la pct. 2 lit. e), astfel: cele referitoare la întocmire şi semnare, cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei; cea referitoare la depunerea în termenul legal, cu amendă de la 300 lei la 1.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 1 şi 15 zile lucrătoare, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 16 şi 30 de zile lucrătoare, şi cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei, dacă perioada de întârziere depășește 30 de zile lucrătoare;
  6. f) cea prevăzută la pct. 2 lit. e^1), cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 1 şi 15 zile lucrătoare, cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 16 şi 30 de zile lucrătoare, şi cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei, dacă perioada de întârziere depăşeşte 30 de zile lucrătoare;
  7. g) cele prevăzute la pct. 2 lit. f), cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei;
  8. h) cele prevăzute la pct. 2 lit. g), cu amendă de la 1.000 lei la 1.500;
  9. i) cea prevăzută la pct. 3, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;
  10. j) cea prevăzută la pct. 4, cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei;
  11. k) cea prevăzută la pct. 5, cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;
  12. l) cea prevăzută la pct. 6, cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei;
  13. m) cea prevăzută la pct. 7, cu amendă de la 30.000 lei la 40.000 lei;
  14. n) cea prevăzută la pct. 8, cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
  15. o) cea prevăzută la pct. 9, cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei.”

Art. XLII. – (1). Formatul declarației precum si valoarea cumulata a sumelor primite menționate la art. XVI pct. 1 se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor, emis în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Prevederile art. XVI pct. 1 se aplică începând cu situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar al anului 2023.

Art. XLIII – Alineatul (4) al  articolului 43 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(4) Începând cu data de 1 ianuarie 2026 cota de contribuţie la fondul de pensii este de 4,75%.”

 PRIM MINISTRU

ION MARCEL CIOLACU

 

 

BVB | Știri BVB

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (26/03/2025)

Convocare AGOA Anuala in data de 29 aprilie 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (26/03/2025)

Convocare AGA O & E 29/30 aprilie 2025

ROMCAB SA (MCAB) (26/03/2025)

Convocare AGA Anuala 28/29.04.2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (26/03/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA din data de 10 aprilie 2025