Update articol:
Credere: Concluziile avocatului general de la CJUE în cauza C-81/19 Șerban sunt (aproape) în integralitate de partea consumatorilor

Adrian Cuculis: “Cauza Șerban, care vizează creditele în franci elvețieni, tinde să rezolve nemernicia săvârșită în mod aproape voit și prin intoxicare a nominalismului monetar”

pixabay.com pixabay.com

Concluziile avocatului general de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene  în cauza C-81/19 Șerban care vizează creditele în franci elvețieni sunt (aproape) în integralitate de partea consumatorilor, a transmis Asociaţia Credere.  

Credere enumeră câteva aspecte esențiale din concluziile depuse de avocatul general:

“1️⃣ Nominalismul monetar ar trebui înlăturat, ceea ce înseamnă că instanța de judecată POATE analiza caracterul abuziv al clauzei de risc valutar (adică acea clauză prin care i se spune împrumutatului să returneze băncii franci elvețieni, indiferent de evoluția cursului de schimb LEU-CHF). Reamintim că băncile câștigă procesele pe înghețarea cursului de schimb tocmai ca urmare a aplicării nominalismului monetar.

2️⃣ Clauza care pune în sarcina împrumutatului întregul risc valutar este clară și inteligibilă doar dacă Banca face dovada că l-a informat exhaustiv pe consumator cu privire la consecințele economice care rezultă din derularea contractului de credit. Potrivit avocatului general, NU prezintă relevanța faptul că această depreciere putea fi sau nu prevăzută la momentul încheierii contractului de credit.

3️⃣ Instanțele de judecată din România pot adopta măsuri complementare de restabilire a echilibrului contractual, avocatul general indicând faptul că soluția de înghețare a cursului de schimb LEU-CHF la valoarea de la data încheierii contractului este fezabilă (chiar dacă rămâne la latitudinea instanței să decidă), dar nu exclude și alte variante de natură a proteja consumatorul”.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL DOAMNA JULIANE KOKOTT prezentate la 19 martie 2020  – Cauza C81/19 NG,OH – împotriva Băncii Transilvania SA

http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=224592&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=2979373&fbclid=IwAR1HnMJ7xZjRuTMELDD1kAaloQ1b2DEj7aa0RZautsBW3JAHuqmYT5bTTxs

Avocatul Adrian Cuculis ne-a declarat: “Cauza Șerban tinde să rezolve în România nemernicia săvârșită în mod aproape voit și prin intoxicare a nominalismului monetar. În absolut toate dosarele pe care le gestionez încă de acum 5 ani de zile, când a explodat criza CHF, am repetat până la epuizare că nominalismul monetar este al CODULUI CIVIL, pe când invocarea faptului că o clauză de risc valutar produce efecte inechitabile pentru părți și de aceea trebuie să fie considerată abuzivă, ține de legea 193/2000 a clauzelor abuzive. Astfel, în opinia mea, punctele reținute de către CJUE în cauza 81/19 supranumită Șerban, sunt absolut favorabile împrumutaţilor.

Vreau să aibă în vedere toți împrumutaţii faptul că nu în mod AUTOMAT preluarea, de către judecătorii ce vor pronunța, a argumentelor Avocatului General al CJUE, vor duce la o aplicare ERGA OMNES și DIRECTĂ a unei blocări sau îngheţări a cursului CHF sau chiar EURO, ci pur și simplu prin aprobarea și transformarea acestor concluzii în decizie. Într-un final instanțele din România și mai cu seama CURȚILE DE APEL NU vor mai putea să trântească dosarele pe principiul nominalismului monetar, aspect de care s-au împiedicat, în nenumărate rânduri, instanțele. Spune clar Avocatul General că această clauză referitoare la riscul valutar POATE fi modificată, înlăturată din contract, mai ales în condițiile în care ea nu a fost EXHAUSTIV explicată, lucru care în mod evident că nu s-a întâmplat. Ne așteptăm ca, dacă și judecătorii CJUE vor prelua aceste concluzii, să avem o hotărâre care să schimbe soarta tuturor litigiilor din România dar și din UE cu privire la înghețarea cursului valutar, dar atenție cu privire nu doar la moneda CHF, ci şi cu privire la moneda EURO”. 

 

Potrivit avocatului general de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene,  Articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care constituie expresia unui principiu general consacrat de lege este supusă dispozițiilor acestei directive în cazul în care legiuitorul național nu a intenționat, prin crearea dispoziției legale respective, să stabilească un echilibru între ansamblul drepturilor și obligațiilor părților la tipul de contract în cauză. Este de competența instanței naționale să procedeze la constatările necesare în această privință.

De asemenea, cerința, cuprinsă la articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE, de redactare clară și inteligibilă a unei clauze dintr‑un contract de credit încheiat în monedă străină care, în definitiv, pune în sarcina consumatorului riscul de schimb valutar presupune ca acesta din urmă să fie informat în mod exhaustiv cu privire la consecințele economice eventual semnificative ale unei astfel de clauze asupra obligațiilor sale financiare. Acest lucru este valabil independent de aspectul dacă deprecierea survenită în mod concret a monedei în cauză putea fi prevăzută deja la momentul încheierii contractului. Este de competența instanței naționale să efectueze verificările necesare în această privință.

Pe de altă parte, Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o instanță națională să elimine o clauză abuzivă și să o înlocuiască cu o dispoziție complementară care înlocuiește echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile părților contractante cu un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți, atunci când: în primul rând, contractul în cauză nu poate fi menținut după eliminarea fără înlocuire a clauzei abuzive; în al doilea rând, anularea contractului ar avea consecințe deosebit de prejudiciabile pentru consumator; și, în al treilea rând, nu există nicio dispoziție de drept intern cu caracter supletiv sau aplicabilă în cazul unui acord al părților la contractul respectiv care să poată înlocui clauza eliminată.

Situația de fapt și litigiul principal

La 31 martie 2006 reclamanții din litigiul principal au încheiat, în calitate de consumatori, cu SC Volksbank România SA (devenită ulterior Banca Transilvania), un contract de credit în valoare de 90 000 de lei românești (RON).

La 15 octombrie 2008, părțile au încheiat un al doilea contract de credit, în vederea refinanțării contractului din 31 martie 2006. Obiectul era un împrumut în monedă străină în valoare de 65 000 de franci elvețieni (CHF). Această sumă era echivalentul a aproximativ 159 126 RON sau 33 488 de euro. Reclamanții își obțin veniturile în lei românești.

Punctul 1 din capitolul 4 din Condițiile generale ale celui de al doilea contract de credit prevedea că „orice plată efectuată în baza convenției se va face în moneda creditului, cu excepția cazurilor menționate expres în condițiile speciale sau în condițiile generale” (denumită în continuare, „clauza în litigiu”).  Deprecierea leului și aprecierea francului elvețian între luna octombrie a anului 2008 și luna aprilie a anului 2017 au determinat o majorare a sumei care trebuie rambursată cu 117 760 RON (aproximativ 24 772 de euro). În aceste condiții, reclamanții au introdus o acțiune la Tribunalul Specializat din Cluj (România). Aceștia susțin că banca nu și‑a îndeplinit în mod suficient obligația de informare cu privire la riscul valutar. De asemenea, ei susțin că ar fi fost dezavantajați în mod nerezonabil ca urmare a preluării acestui risc. În consecință, aceștia solicită în esență ca cursul de schimb să fie înghețat la data încheierii contractului. Pârâta obiectează că clauza în litigiu se întemeiază pe principiul nominalismului consacrat la articolul 1578 din Codul civil și, prin urmare, articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/13 nu permite aprecierea caracterului abuziv al acesteia.

Instanța de prim grad de jurisdicție a respins acțiunea. Acesta a considerat totuși că clauza în litigiu era supusă controlului pe fond. Cu toate acestea, banca și‑ar fi îndeplinit în mod suficient obligațiile de informare. Astfel, aceasta nu ar fi putut să prevadă fluctuațiile semnificative ale cursului de schimb. Litigiul se află în prezent pe rolul instanței de trimitere, Curtea de Apel Cluj, ca urmare a apelului declarat de cele două părți. Această instanță are îndoieli în legătură cu interpretarea Directivei 93/13 în ceea ce privește domeniul de aplicare al acesteia, obligațiile de informare ce revin profesioniștilor și consecințele juridice care decurg din caracterul eventual abuziv al clauzei în discuție.

 

 
 
 
 
 
 

BVBStiri BVB

BIOFARM S.A. (BIO) (13/08/2020)

Raport semestrial S1 2020

MedLife S.A. (M) (13/08/2020)

Disponibilitate raport S1 2020 si detalii teleconferinta