Update articol:

Adrian Vascu, Senior Partner Veridio: Celebra deja OG6/2019 modificată din nou, însă doar pe jumătate

Sursa foto - Facebook

Prin OUG 19/25.03.2021 publicată în Mof 315/29.03.2021 s-a modificat încă o dată așa-numita „ordonanță a amnistiei” – un lucru previzibil si firesc. Concret, termenul pentru depunerea cererii de restructurare s-a prorogat până la 30 septembrie 2021.

Măsura este binevenită, însă deja se întâmplă prorogarea a nu-știu-câta oară.

Experiențele de până acum ne-au învățat cel puțin trei lucruri:

  1. Măsura este una benefică – mai ales în contextul economic actual;
  2. Prorogarea termenului pentru depunerea cererii s-a impus și s-a realizat deja de mai multe ori;
  3. Prorogarea datei de referință pentru care se calculează datoriile nu a urmat același ritm constant al prorogării de la punctul 2, fiind menținută de regulă la sfârșitul anului.

Consider că prorogarea publicată în Monitorul Oficial ar putea fi semnalul de a judeca și de a pune în practică o modificare a OG 6 care să nu mai necesite aceste “cârpeli” periodice, ținând cu sufletul la gură contribuabilii până la noua amânare a termenului pentru depunere.

În acest context, pentru că OUG 19/2021 trebuie să primească aprobarea Parlamentului, propun ca cel târziu la acel moment să se aibă în vedere două puncte de vedere importante:

  1. Să i se confere acestui act normativ un caracter de perpetuitate evitând această “loterie” a prorogării din fiecare an. Dacă tot e considerată o cale din care au de câștigat ambele părți – atât statul cât și contribuabilii, și dacă respectă, desigur, toate criteriile prevăzute de Lege, atunci să se precizeze, de exemplu, că: „termenul pentru depunerea cererii poate fi data de 30 septembrie a fiecărui an” iar finalizarea documentației trebuie făcută până la data de 31 ianuarie în anul următor.
  2. Data de referință a datoriilor care pot fi supuse restructurării să fie o dată cât mai apropiată de cea pentru depunerea cererii. De exemplu, textul ar putea fi: „data situațiilor de plată aflate la scadență la data depunerii cererii”. S-ar înlătura astfel un interval de timp în care datoriile acumulate ar putea îngreuna procesul de restructurare și implicit aplicarea măsurilor prevăzute de OG6.

Din aceste considerente spun că actuala modificare este doar pe jumătate. Rezolvă o mică problemă, adevărat. Însă seamănă de fapt cu amânarea unei presiuni acute prin care doar se mută problema pentru data viitoare.

Soluția pe care o propun analizei este să permanentizăm această restructurare prevăzută de OG6.

Autor:  Adrian Vascu, Senior Partner Veridio

BVBStiri BVB

Sphera Franchise Group (SFG) (09/04/2021)

Raport voluntar privind tranzactiile cu partile afiliate in 2020

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (09/04/2021)

Solicitare a actionarului majoritar privind sedinta AGOA 29.04(04.05).2021

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (09/04/2021)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 26(27).04.2021

FOND DESCHIS DE INVESTITII ETF TRADEVILLE (TVBETETF) (09/04/2021)

Preluare administrare ETF BET Tradeville de catre SAI Patria Asset Management SA

ELECTROARGES SA (ELGS) (09/04/2021)

Solicitare Completare Ordine de Zi - AGOA 26/27.04.2021