Autor: Raluca Ciurea, Partener CITR
Agricultura a fost întotdeauna un sector în care timpul are o valoare aparte. Fermierul investește astăzi pentru a recolta peste câteva luni, suportă costurile de producție înainte de a realiza venituri și este permanent expus unor factori pe care nu îi poate controla în totalitate: condițiile meteorologice, evoluția prețurilor la inputuri sau fluctuațiile pieței de desfacere.
În acest context, accesul la finanțare reprezintă o condiție esențială pentru desfășurarea activității. Cu toate acestea, anul 2026 a demonstrat că existența unor surse de finanțare nu este suficientă atunci când acestea nu ajung la momentul la care sunt necesare.
Pentru numeroși antreprenori din sectorul agricol, una dintre principalele surse de lichiditate o reprezintă plățile directe acordate prin APIA. Deși procesul de autorizare a plăților aferente Campaniei 2025 a început încă din toamna anului trecut, o parte importantă a sumelor a continuat să fie autorizată și plătită în primele luni ale anului 2026. La finalul lunii mai, APIA desfășura încă activități de autorizare la plată pentru anumite scheme de sprijin, situație care a generat nemulțumiri și incertitudine în rândul fermierilor.
Pentru multe exploatații agricole, aceste întârzieri nu au reprezentat doar o problemă administrativă. Ele au creat dezechilibre reale în fluxul de numerar, într-un moment în care fermele aveau nevoie de resurse financiare pentru lucrările agricole, achiziția de inputuri, plata salariilor și onorarea obligațiilor față de partenerii comerciali.
Atunci când o subvenție estimată pentru primele luni ale anului ajunge în cont abia în mai sau iunie, fermierul nu poate suspenda lucrările agricole și nici nu poate amâna la nesfârșit plata obligațiilor curente. Activitatea trebuie să continue, iar resursele necesare trebuie identificate din alte surse. Întrebarea nu este dacă fermierul va găsi o soluție, ci cât îl va costa aceasta și dacă afacerea va putea suporta presiunea financiară suplimentară.
În practică, una dintre cele mai utilizate soluții este creditul comercial acordat de furnizorii de inputuri agricole. Acesta reprezintă una dintre cele mai importante forme de finanțare operațională din agricultură, fiind utilizat pe scară largă pentru achiziția de semințe, îngrășăminte, produse pentru protecția plantelor, combustibil sau furaje. Potrivit anumitor reprezentanți ai industriei, creditul-furnizor a devenit un element esențial pentru funcționarea multor exploatații agricole, în condițiile în care o mare parte a inputurilor este achiziționată prin mecanisme de finanțare comercială.
Creditul comercial este, fără îndoială, un instrument util și necesar. Problema apare însă atunci când acesta devine principalul mecanism de susținere a lichidității fermei. O întârziere a subvențiilor, un an agricol dificil sau o valorificare sub așteptări a producției pot transforma o obligație comercială gestionabilă într-o presiune financiară semnificativă.
În practică, numeroase exploatații agricole ajung să funcționeze într-un cerc vicios: subvențiile întârzie, obligațiile comerciale se acumulează, iar fiecare nouă campanie agricolă începe cu presiunea datoriilor rămase din sezonul anterior. În astfel de situații, simpla amânare a scadențelor nu rezolvă cauza dezechilibrului, ci doar transferă problema în viitor.
În asemenea momente, poate fi util ca antreprenorii să privească dincolo de soluțiile care doar amână problema și să analizeze mecanismele de restructurare și redresare pe care legislația le pune la dispoziție pentru companiile aflate în dificultate.
În mediul de afaceri există încă tendința de a asocia dificultățile financiare exclusiv cu eșecul. În realitate, numeroase companii viabile traversează perioade de dezechilibru generate de factori externi, fără ca modelul lor economic să fie fundamental defect. În agricultură, această situație este cu atât mai frecventă, având în vedere dependența de condițiile climatice, de piață și de mecanismele de sprijin public.
Tocmai de aceea, legislația română oferă instrumente care permit restructurarea obligațiilor și reorganizarea activității înainte ca dificultățile financiare să devină ireversibile. Scopul acestor mecanisme nu este încetarea activității, ci conservarea afacerilor viabile și protejarea valorii economice pe care acestea o generează.
Unul dintre cele mai importante astfel de instrumente este procedura insolvenței reglementată de Legea nr. 85/2014. Contrar percepției încă răspândite, insolvența nu reprezintă exclusiv o procedură de lichidare, ci poate constitui un cadru juridic de redresare a societății.
Odată cu deschiderea procedurii, executările silite individuale sunt suspendate, iar creditorii sunt integrați într-un mecanism colectiv care urmărește identificarea celei mai bune soluții pentru recuperarea creanțelor și, acolo unde este posibil, continuarea activității debitorului.
Pentru un fermier aflat sub presiunea scadențelor, acest aspect poate fi esențial. În locul unor negocieri separate cu fiecare furnizor sau creditor, societatea beneficiază de un cadru legal care permite evaluarea realistă a situației financiare și identificarea unor măsuri sustenabile de redresare.
Mai mult, procedura de reorganizare oferă posibilitatea restructurării obligațiilor și a eșalonării acestora pe o perioadă de până la cinci ani, permițând societății să își continue activitatea și să genereze resursele necesare pentru acoperirea datoriilor. În cazul exploatațiilor agricole viabile, această perioadă poate reprezenta diferența dintre pierderea afacerii și revenirea la stabilitate financiară.
Una dintre cele mai frecvente greșeli întâlnite în practică este amânarea deciziei de restructurare până în momentul în care toate resursele au fost epuizate. Cu cât măsurile de redresare sunt analizate mai devreme, cu atât cresc șansele de conservare a exploatației și de protejare a valorii economice create de aceasta.
Experiența anului 2026 arată că agricultura românească nu duce lipsă de instrumente de finanțare. În schimb, continuă să fie vulnerabilă la decalajele dintre momentul în care resursele financiare sunt necesare și momentul în care acestea devin efectiv disponibile. Într-un asemenea context, finanțarea comercială poate reprezenta o soluție temporară, dar nu întotdeauna și o soluție durabilă.
Pentru antreprenorii agricoli, adevărata provocare nu este doar obținerea resurselor necesare pentru următoarea campanie, ci construirea unui model financiar capabil să reziste perioadelor de volatilitate și întârzierilor inevitabile care apar într-un sector atât de dependent de factori externi. Iar atunci când dezechilibrele devin prea mari pentru a fi gestionate prin instrumentele obișnuite de finanțare, mecanismele de restructurare și reorganizare prevăzute de Legea nr. 85/2014 pot reprezenta o alternativă legitimă și eficientă pentru readucerea afacerii pe un traseu sustenabil.
| Știri BVB