Update articol:
Agenția S&P publică astăzi ratingul de țară al României

Analişti: Emisiunea de 3,3 miliarde de euro de pe pieţele externe ar putea determina agenția S&P să ne menţină ratingul de ţară

ministerul finantelor publice mfp Sursa foto: Facebook

Agenția S&P va publica astăzi ratingul de țară al României şi va decide dacă păstrează sau nu indicatorul din decembrie 2019, când a anunţat că a revizuit perspectiva asupra României la negativă, de la stabilă, în principal din cauza depăşirii ţintei de deficit bugetar pentru anul trecut, dar a menţinut ratingul creditului suveran în monedă străină şi pe termen scurt la „BBB- / A-3”.

Unii  analişti susţin, însă, că România stă mai bine decât multe alte ţări din punct de vedere al indicatorilor macro-economici, iar succesul emisiunii de pe pieţele externe de acum câteva zile, când România a atras 3,3 miliarde euro, în contextul pandemiei COVID-19, ar putea fi un plus pentru menţinerea ratingului de ţară. Aceştia spun: „România a demonstrat că are un acces puternic la piață, ceea ce diminuează riscurile asociate cu nevoia ridicată de finanțare a sectorului public pe termen scurt.”

Se pare că un alt punct care contează pentru menţinerea ratingului ar fi anunţul ministrului Finanţelor Florin Cîțu, potrivit căruia pensiile vor creşte din septembrie doar cu 10%, nu cu 40%, aşa cum se intenţiona. 

O eventuală retrogradare la categoria „junk” ar însemna începutul unei crize destul de accentuate în România, spun alţi analişti. 

Eugen Rădulescu, directorul Direcției de Stabilitate Financiară din BNR, a scris ieri: “Deficitele gemene, bugetar și de cont curent, precum și perspectiva ca acestea să se adâncească în continuare, au determinat cele mai importante agenții de rating să coboare nivelul evaluării de țară al României la BBB- cu perspectivă negativă, adică la o jumătate de pas de ieșirea din rândul țărilor recomandate investițiilor și intrarea în categoria pentru care termenul folosit este “junk”(gunoi). Impactul pe care această eventualitate l-ar avea asupra economiei naționale, în general, și a situației financiare, în special, ar fi teribil. Capacitatea de a finanța deficitul pe piața externă s-ar deteriora grav, iar costul împrumuturilor ar exploda. Este o perspectivă pe care autoritățile române trebuie să o evite”.

BNR a precizat în raportul asupra inflaţiei pe mai 2020: “În contextul materializării riscului privind prelungirea crizei de sănătate publică, nu este exclusă adoptarea
de noi măsuri de susținere a economiei. Configurația viitoare a politicii fiscale și a celei de venituri rămâne așadar incertă, inclusiv pe fondul unor potențiale
restructurări ale cheltuielilor și al derulării procedurii de deficit excesiv. În plus, în pofida suspendării temporare a prevederilor Pactului de stabilitate și creștere, date fiind preconizarea majorării semnificative a deficitului bugetar și prefigurarea unei contracții economice ample, riscuri apreciabile continuă să fie asociate unei posibile scăderi a rating-ului suveran, cu implicații asupra primei de risc și totodată cu un potențial impact advers asupra continuării finanțării în manieră ordonată a deficitelor”.

În decembrie 2019, agenţia de evaluare Standard & Poor’s Global Ratings a anunţat că a revizuit perspectiva asupra României la negativă, de la stabilă, în principal din cauza depăşirii ţintei de deficit bugetar pentru anul trecut, dar a menţinut ratingul creditului suveran în monedă străină şi pe termen scurt la „BBB- / A-3”.

Atunci, Standard & Poor’s a avertizat că, având în vedere că deficitul poate depăşi 3% din PIB şi în 2020, este posibil ca România să nu poată evita intrarea în procedura de deficit excesiv. Între timp, a apărut pandemia de COVID-19, care a înrăutăţit indicatorii macro-economici ai României. Potrivit previziunilor economice de primăvară, publicate de Comisia Europeană, economia României va înregistra o scădere semnificativă, de 6% în 2020, după mai mulţi ani de creştere robustă, în timp ce deficitul guvernamental este preconizat să ajungă până la 9,2% din PIB în acest an. Ministerul Finanțelor a prevăzut în proiectul de rectificare un deficit de 6,7% în 2020.

Toate cele trei agenții de rating importante, Standard & Poor’s, Fitch și Moody’s acordă o perspectivă negativă rating-ului de țară, revizuirile ultimelor două de la stabil la negativ fiind de dată recentă.

 

BVBStiri BVB

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (25/11/2020)

Comunicat privind aprobarea de catre ANRE a Planului de Dezvoltare SNT 2020-2029

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (25/11/2020)

Convocarea AGOA din data de 6/7 ianuarie 2021

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (25/11/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTN, SDTS si EFSA

VES SA (VESY) (25/11/2020)

Neintrunire cvorum AGA O & E 25.11.2020