Update articol:
OPINIE

Arta guvernării. 1001 de mesaje într-unul singur: tăcerea!

pixabay.com pixabay.com

Articol de opinie transmis de fostul bancher Laurențiu Mitrache

Tăcând, românii au fost mai elocvenți ca niciodată. Spre deosebire de multiplele demonstrații din trecut, spre deosebire de prea-mult invocatul „10 august”, în spatele ”pactului tăcerii” nu se află nicio grupare politică, niciun grup de inițiativă dornic de a accesa coridoarele ”puterii”, niciun serviciu de informații, românesc sau străîn… De data aceasta, cetățeni obișnuiți – pe care Tudor Vladimirescu i-ar fi desemnat ca reprezentând ”norodul” – urmași excesiv sacrificați ai Mioriței, au luat în serios substanța Imnului Național, desteptandu-se!

Insistența cu care vectorii ”puterii” actuale sau potențiale au promovat lozinci de genul ”Votul tău contează!” sau ”Nu lăsa pe altul să hotărască pentru ține!” nu au fost altceva decât un îndemn inabil disimulat de prelungire a validității actualului Contract Social care legitimează accesarea neîngrădită a fondurilor bugetelor național, locale sau europene de către ”aleși”…

Inechitatea Contractului Social, materializat sub forma Constituției României rezultă din asimetria șocantă a obligațiilor celor două părți ale sale: ”clasa politico-administrativă” și respectiv, ”poporul suveran”! Concret, obligațiile majore ale ”suveranului” sunt menționate la articolul 56 (1) din Constituția României: ”Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.” Este, practic, singurul articol ce nu necesită clarificări sau interpretări de la Curtea Constituțională și a cărui nerspectare este drastic sancționată de lege!

Obligațiile ”clasei politico-administrative” sunt, aparent mult mai vaste, menționate în principal de articolele 22 – 53 din aceeași Constituție, dar a căror nerespectare și ignorare – inutil de demonstrat – nu sunt sancționate decât prin înlocuirea de către alte grupări ale… aceleiași clase! În plus, încălcarea jurământului (art.82) cu atâta emfază depus de primul-ministru, miniștri și ceilalți membri ai Guvernului (art.104-1) poate avea consecințe doar într-una din cele două inevitabile destinații veșnice (noi, creștinii ortodocși evitând cu grijă instituția Purgatoriului!) deoarece pe pământ nu produce consecințe, nici legale, nici morale.

De prea mulți ani, raportul definit prin contractul social numit ”Constituție” dintre ”poporul suveran” pe de o parte și ”miniștri” săi (lat. minister, -stri, servitoreste) este răsturnat: miniștrii sunt adevărații suverani, iar poporul îi ”servitorește”. Cum altfel ar putea fi explicat, de exemplu, faptul că necesitățile vitale ale cetățeanului (apă, gaze, electricitate) au fost date în administrare privată bazată pe regulile pieței libere. Cum poate funcționa raportul cerere-ofertă atunci când cererea este generată de cerințe intrinseci ale supraviețuirii biologice a cetățeanului? Care este raportul de sensitivitate a prețului apei, gazelor sau electricității față de cerere? Care este prețul limită peste care cetățeanul va refuza să mai cumpere apă, gaze sau electricitate?

Este greu de întrecut perfidia cu care viața cetățenilor este ușurată prin liberalizarea pieței gazelor și energiei: ce șanse are un cetățean lipsit de sprijinul guvernului său de a schimba ceva din ofertele furnizorilor, suspect de similare? Seamănă cumva cu libertatea de alegere a biblicului Adam în cadrul generoasei oferte feminine materializată ca… Eva!

Contrastând cu caracterul de grup organizat al politicienilor, cetățenii de rând s-au manifestat individual, similar suporterilor unor echipe sportive, creând atmosfera, alimentând fluxurile financiare dar incapabili de a schimba ceva în teren.

Tăcerea celor circa treisprezece milioane de români este mărturia faptului că, pentru prima dată în acest secol, cetățenii României au conștientizat necesitatea propriei unități pentru exercitarea drepturilor acordate constituțional. Istoricele succese mesianice nu sunt datorate intervenției sau protecției divine: sunt rezultatul unei masive nemulțumiri sociale la un moment anume. Dintre numeroasele personaje mesianice, doar cele contemporane zenitului nemulțumirii au avut succes… Este oportunitatea și condiția necesară pentru asumarea leadership-ului și confirmarea teoriei rolului personalităților în istorie. Pentru suficiență, personificarea poate fi doar întârziată, nu și interzisă.

Rezultatul obținut de formațiunea AUR a stârnit numeroase critici și, nu fără motiv, foarte puține explicații: ar fi presupus autocritici oneste, interzise cu severitate de consilierii de comunicare și complet străine eticii politicului românesc. Poate că, în spatele câtorva uși închise, o undă de îngrijorare să se fi strecurat și cineva să încerce să atenționeze adaptând un vechi proverb latin: ”Silentium castigat mores!”

Se spune că Harun-al-Rashid dădea flegmatic din mână, continuând să asculte poveștile Sheherezadei de câte ori Marele Vizir îl anunța că în piața din fața palatului mulțimea nemulțumită protesta vehement. A întrerupt șirul celor 1001 de povestiri doar când i s-a spus că în piață nu este nimeni și este liniște deplină. A îmbrăcat hainele unui om obișnuit și a plecat degrabă pe străzile Bagdadului pentru a înțelege nemulțumirile cetățenilor…

Este drept, avantajul său era lipsa SPP-ului, care în mod sigur i-ar fi interzis gestul iresponsabil de a încerca să-și înțeleagă poporul.

BVBStiri BVB