Update articol:

ASF a cerut reevaluarea administratorilor SIF Oltenia (surse)

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis reevaluarea membrilor Consiliului de Administrație al SIF Oltenia – Tudor Ciurezu, Cristian Bușu, Anina Radu, Carmen Popa și Nicolae Stoian, potrivit unor surse din piața de capital.

Adresa ASF a fost transmisă pe 24 septembrie, iar administratorii SIF Oltenia au la dispoziție 15 zile pentru a transmite ASF documentele, conform Regulamentului 1/2019, au mai spus sursele.

Potrivit Art 34. (4)b din Regulamentul 1/2019, “în situația în care, în cadrul procesului de monitorizare, supraveghere continuă și control sunt constatate aspecte care, prin natura lor, ar conduce la nerespectarea cerințelor de adecvare evaluate inițial în raport cu o anumită persoană aprobată, A.S.F. poate dispune -b) reevaluarea de către A.S.F. a persoanelor evaluate, în cazul constatărilor privind exercitarea deficitară a atribuțiilor”.

Astfel, reevaluarea ar urma să aibă loc înainte de Adunarea Generală convocată pe 12 octombrie, unde se discută și revocarea administratorilor.

Conducerea SIF Oltenia a completat convocatorul AGA din 12 octombrie, cu puncte legate de revocarea administratorilor și a directorului general Tudor Ciurezu, solicitate de SIF Banat Crișana, SIF Muntenia și fonduri Certinvest, după ce, recent, Autoritatea de Supraveghere Financiară a atenționat SIF Oltenia să dea curs solicitărilor  de completare a convocatorului AGA.

Ieri, ASF a cerut SIF Oltenia să modifice convocatorul AGA din 12 octombrie, pentru a reflecta întocmai cererile acționarilor, în contextul în care convocatorul diferă de propunerea transmisă de acționarii SIF Banat Crișana și SIF Muntenia, în sensul că îl adaugă pe Cristian Bușu între cei pentru care se cere atragerea răspunderii, fără ca acesta să fi fost menționat de acționari.

Mandatul administratorilor ar urma să expire, în mod normal, pe 29 octombrie, când sunt convocate alegeri pentru un Consiliu de Administrație din 5 membri, în loc de 7, conform modificărilor actului constitutiv.

Anterior, CA-ul SIF Oltenia a mai transmis ASF documente privind o evaluare colectivă și individuală, în contextul desemnării a doi administratori provizorii, în urma demisiilor lui Radu Hanga și Ana Bobircă, pentru a se constata diversitatea boardului. Cooptarea celor doi nu a mai avut loc, în contextul modificării actului constitutiv.

Șapte candidați pentru Consiliul de Administrație SIF Oltenia

BVBStiri BVB

UAMT S.A. (UAM) (30/10/2020)

Raport semestrial consolidat S1 2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (30/10/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTN si EFSA

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (30/10/2020)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica la 27.10.2020

ALRO S.A. (ALR) (30/10/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017