Allview (Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW) a înregistrat, în primul […]
Autor: Adina Ardeleanu
Adina Ardeleanu, membru fondator Financial Intelligence, are o experiență de peste 12 ani în jurnalism economic. Ea a debutat, în 2006, la publicația Bursa, avansând până în poziția de redactor șef adjunct.
De-a lungul carierei, Adina a fost premiată pentru articolele dedicate pieței de capital, atât de Asociația Brokerilor din România, cât și de Bursa de Valori din Polonia.
Absolventă de ASE, Adina a urmat cursuri de jurnalism economic ținute de Thomson Reuters, la Londra și Frankfurt, dar și de The Fund for American Studies (TFAS), la Praga.
E-Distribuţie Muntenia, operatorul de distribuție a energiei electrice parte a grupului Enel, a finalizat lucrările de extindere cu […]
RDF Arad, unul dintre cei mai importanți jucători regionali în agribusiness, marchează finalizarea unor investiții în valoare de […]
Trei reacţii raportate de un număr mic de persoane după vaccinarea împotriva Covid-19 cu vaccinurile dezvoltate de Pfizer […]
Profitul net consolidat al Grupului BVB a scăzut cu 39%, în semestrul I, la 2,57 mil. lei, fiind […]
Hackerii au returnat aproape jumătate din cei 600 de milioane de dolari pe care i-au furat în ceea […]
ACTUALIZARE ORA 23.00 Incendiul a fost stins Ministerul Economiei a transmis: “In această seară, la orele 20.49 a […]
Ministerul Justiţiei a precizat miercuri că nu este implicat în procedura privind punerea în executare a mandatului european […]
Inflaţia anuală în Statele Unite ale Americii s-a menţinut în iulie la nivelul de 5,4%, cel mai ridicat […]
Piața de capital din România atinge noi maxime istorice, transmite Bursa de Valori București. Indicii BET și BET-TR […]
La 40 de ani de la căsătoria prinţului de Wales cu Diana Spencer, o felie din tortul miresei […]
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu prim-ministrul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, la solicitarea acestuia. […]
Fostul acţionar de la Dinamo Dragoş Săvulescu, care fusese reţinut în insula grecească Mykonos, a fost pus sub […]
Prin adoptarea Ordonanţelor simple privind depozitarea deşeurilor, respectiv modalitatea de gestionare a ambalajelor, am închis practic două cazuri […]
Stanciu, Bit Soft: Suntem într-un proces destul de avansat pentru achiziţionarea distribuitorului din Franţa şi Maroc
Procesul de ‘due dilligence’ pentru achiziţionarea distribuitorului din Franţa şi din Maroc este destul de avansat, a afirmat […]
Munca remote a schimbat percepția angajaților români asupra activității lor și a timpului pe care îl acordă responsabilităților […]
Companiile care activează pe piața materialelor de construcții trebuie să trateze cu maximă responsabilitate analiza demarată de Consiliul […]
de Daniel Anghel, Partener coordonator servicii fiscale și juridice PwC România Pe măsură ce datoriile guvernamentale cresc la […]
Cifra de afaceri a Grupului Alro (ALR) a crescut la 1,5 miliarde RON în semestrul I din 2021, […]
Bright Spaces și One United Properties lansează încă două platforme de vizualizare și închiriere digitală pentru clădirile One […]
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA) Electrica SA a aprobat, azi, participarea Electrica SA (ELSA), împreună cu Societatea […]
Activitatea globală de fuziuni și achiziții (M&A) a atins un record absolut în primele șase luni ale anului […]
Clădirea de birouri Mendeleev Office 5, dezvoltată de compania Akcent Development în centrul Capitalei și administrată de echipa […]
Costul este cel mai important factor în decizia consumatorilor de a se abona la un serviciu de streaming […]
Secretarul de stat american Antony Blinken a numit un consilier de top în materie de securitate energetică pentru […]
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat marţi deblocarea a 500 de milioane de euro pentru ajutoare de urgenţă […]
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, îşi exprimă speranţa că proiectul de lege privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru […]
Senatul american a aprobat marţi planul ambiţios de investiţii în infrastructură dorit de Casa Albă, în valoare de […]
Guvernatorul democrat al statului New York, Andrew Cuomo, 63 de ani, a demisionat marţi în urma unei anchete […]
Compania One United Properties (simbol bursier ONE) va beneficia începând cu data de 11 august 2021 de serviciile […]
Israelul, care părea mai mult sau mai puţin să fi eradicat epidemia covid-19 în urmă cu mai multe […]
Imunitatea colectivă la COVID-19 este, în prezent, în ţara noastră, în jur de 50%, a declarat, marţi, preşedintele […]
Coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că România a înregistrat […]
Angajaţii motorului de căutare online Google, care înainte de pandemie lucrau în acelaşi birou, ar putea să primească […]
Rich Bernstein, investitor cu o experiență de cîteva decenii pe Wall Street, ridică un semnal de alarmă asupra […]
Cu aproape 200.000 mp de spații industriale de clasă A livrate în prima jumătate a anului 2021, stocul […]
Combinatul LIBERTY Galați a raportat o cifră de afaceri de 2,4 miliarde RON (492 milioane EUR) și EBITDA […]
Raportul ONU despre schimbarile climatice întărește urgența cu care economiile globale trebuie să ia măsuri îndrăznețe pentru a […]
E.ON a construit la Sibiu o centrală fotovoltaică care generează anual 155,7 MWh; E.ON Energie România și Sitemani, […]
Raportul experților ONU în domeniul schimbărilor climatice, care a fost publicat astăzi (n.n. ieri), prevede explicit faptul că […]
