Preşedinţii partidelor din cadrul coaliţiei vor semna un acord, luni, la Parlament, au anunţat reprezentanţii PNL şi USR […]
Autor: Adina Ardeleanu
Adina Ardeleanu, membru fondator Financial Intelligence, are o experiență de peste 12 ani în jurnalism economic. Ea a debutat, în 2006, la publicația Bursa, avansând până în poziția de redactor șef adjunct.
De-a lungul carierei, Adina a fost premiată pentru articolele dedicate pieței de capital, atât de Asociația Brokerilor din România, cât și de Bursa de Valori din Polonia.
Absolventă de ASE, Adina a urmat cursuri de jurnalism economic ținute de Thomson Reuters, la Londra și Frankfurt, dar și de The Fund for American Studies (TFAS), la Praga.
Un acord a fost găsit duminică în Congresul american între democraţi şi republicani pentru a vota un nou […]
Noua tulpină de coronavirus este cu 70 la sută mai transmisibilă decât cea originală, potrivit primelor indicii, a […]
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a comentat, sâmbătă, informaţiile potrivit cărora există în partid nemulţumiri legate de modul în […]
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, susţinut de PNL pentru funcţia de premier în viitorul guvern, a anunţat, sâmbătă, că […]
Premierul Benjamin Netanyahu a devenit sâmbătă primul cetăţean israelian care se vaccinează împotriva COVID-19 şi le-a cerut conaţionalilor […]
Utilizarea vaccinului Covid-19, fabricat de laboratoarele Pfizer/BioNTech, a fost autorizată de Elveţia, a anunţat, sâmbătă, autoritatea de reglementare […]
Un număr de 5.158 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 […]
Europarlamentarul USR Cristian Ghinea speră ca programul de guvernare al coaliţiei PNL – USR PLUS – UDMR să […]
George Simion, liderul AUR, a anunțat sâmbătă pe Facebook că a decis să nu valideze mandatul colonelului Francisc […]
Agenţia pentru medicamente (FDA) a Statelor Unite a acordat vineri autorizaţia de urgenţă pentru folosirea vaccinului împotriva COVID-19 […]
Un ministrul belgian a publicat pe Twitter preţurile, până atunci confidenţiale, ale vaccinurilor anti-Covid, punând Comisia Europeană într-o […]
Comisia Europeană şi-a exercitat opţiunea de achiziţionare a 80 de milioane de doze suplimentare din vaccinul experimental împotriva […]
Judecătoria Sectorului 1 l-a condamnat, vineri, pe sociologul Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, la […]
Vicepreşedintele american Mike Pence a fost inoculat vineri cu vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva coronavirusului, iar momentul a fost transmis […]
Trusted Advisor, o companie de contabilitate și strategie financiară a primit mai multe solicitări de optimizări de cheltuieli […]
Numărul femeilor care se implică în antreprenoriat este în creștere an de an, un lucru pozitiv dacă ne […]
Cadou de Crăciun, Zoom va ridica limita obișnuită de 40 de minute pentru apelurile făcute de abonații gratuiți, în […]
Ministerul Educației își propune ca 90% din populația României să fie alfabetizată digital (Document)
Ministerul Educației și Cercetării a lansat astăzi, 18 decembrie, în consultare publică, Strategia de Digitalizare a Educației din […]
Procurorii l-au trimis în judecată pe fostul director al Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, […]
Călătoriile în scop turistic în Cehia, interzise, pe fondul Covid (MAE)
Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile cehe au revizuit condițiile de intrare a persoanelor pe teritoriul Republicii Cehe, noile […]
Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a declarat vineri, la Oradea, cu prilejul vizitei întreprinse în zona de […]
Restricţiile instituite pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus rămân în vigoare de Crăciun şi de Anul Nou, a afirmat, […]
Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, a anunţat vineri că pe 26 decembrie va fi […]
Un număr de 5.340 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 […]
Pentru prima dată după 2002, grupul bancar american Citigroup Inc. ocupă în acest an prima poziţie în topul […]
Experții Kaspersky Safe Kids au analizat cererile anonimizate de căutare ale copiilor în luna noiembrie – moment în […]
Echipele de negociatori ale Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene au ajuns în cursul acestei nopți la un […]
Începutul lui Decembrie a fost promițător pentru Bursa de Valori București. Pe lângă faptul că volatilitatea indicilor s-a […]
Creditul va fi utilizat pentru dezvoltarea celor două fabrici ale companiei din din Petrești (jud. Alba) și Dej […]
ENGIE Romania a finalizat achiziția unui parc fotovoltaic, compus din două ferme, cu o capacitate instalată totală de […]
Producătorul de software UiPath, primul unicorn românesc, a anunţat joi că a depus documentaţia necesară pentru o ofertă […]
Românii vor avea, anul viitor, 15 zile libere legale, conform Codului Muncii, însă doar şapte vor fi în […]
Carantina în municipiul Constanţa a fost prelungită cu încă două săptămâni, începând de vineri, de la ora 20:00, […]
Achizițiile făcute de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) în perioada 28 februarie-4 decembrie 2020 s-au […]
Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a declarat joi, în cadrul unei vizite în Arad, că în următorii […]
Romgaz a obținut Premiul pentru cel mai activ jucător din piața gazelor, la Gala Financial Intelligence
Romgaz a obținut Premiul pentru cel mai activ jucător din piața gazelor, la Gala Financial Intelligence. Adrian Volintiru, […]
Mai multe țări din regiune, precum Serbia, Ungaria, Slovenia, Croația, Grecia, pe lângă România, au avut prețuri spot […]
Consumatorii casnici care nu semnează un nou contract la energie electrică până la 1 ianuarie nu sunt în […]
Sorin-Iulian Cioacă și Mihai Trifu au fost avizați de Autoritatea de Supraveghere Financiară ca directori SIF5 Oltenia, potrivit […]
