Este adevărat că sunt anumite comportamente incorecte în piață şi suntem foarte atenți ca nu cumva furnizorii mari, cei tradiționali, care sunt legaţi de firmele de distribuție, să împiedice migrația clienţilor, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, la SIREN 2021.
Domnia sa a spus: “Elementul cheie pe partea de furnizare este legat de migrația clienților. Acesta este sensul liberalizării. Clienții casnici au acum oportunitatea de astea muta de la furnizorul lor tradițional spre un furnizor nou. Acesta este ajutorul pe care îl aduce liberalizarea pieței pentru consumator. Aici suntem foarte atenți ca nu cumva furnizorii mari, cei tradiționali, care sunt legaţi de firmele de distribuție, să împiedice această migrație.
Am atenționat la începutul liberalizării companiile că vom monitoriza proces, avem suspiciuni că, în ciuda avertizărilor noastre, sunt lucruri în neregulă pe această piață și investigăm comportamentul CEZ și al Electrica în acest sens. Vreau să terminăm foarte repede această investigație tocmai ca să putem să avem impact în piață, să facem ca lucrurile să meargă bine și ca oamenii să se miște ușor în căutarea unor oferte mai bune. Chiar dacă diferența de preț nu este foarte mare, important este să existe posibilitatea clienților de a opta pentru condiții mai bune în piață. Când vom vedea că sunt comportamente incorecte ale marilor furnizori o să intervenim fie prin sancțiuni, fie impunând anumite măsuri”.
Bogdan Chiriţoiu spune că, dacă în zona angro nu sunt suspiciuni de cum funcţionează piaţa, referindu-se la bursele de energie și de gaze, nu același lucru se poate spune în relația dintre firmele care comercializează energie și clienții lor, în special partea de retail: “Äici sunt lucruri la care ne-am uitat și ne uităm în momentul de față . Una din ultimele noastre realizări a fost legea care facilitează interconectările, extinderea rețelelor. Aici comisia parlamentară ne-a cerut și nouă să fim atenți la modul în care se aplică această lege. Aș vrea ca în câteva luni să ieșim cu un raport pe acest subiect.
Aceasta este o zonă la care noi ne-am uitat deja de ani de zile, la relația dintre firmele distribuție care gestionează rețelele și clienții lor – industriali și cei casnici. E o zonă pe care am aplicat sancțiuni anul trecut şi în acest an, mă refer la zona de gaze, pentru toți actorii importanți de pe piață, în jur de 10 milioane de euro, care au și fost plătiți, pentru că au recunoscut încălcarea legii.
Pe zonă de electricitate am cerut CEZ să își revizuiască procedura privind modul cum debranșează clienții, am cerut Enel să își revizuiască modul în care dau prioritate cererilor de conectare. Este o zonă pe care noi am fost foarte atenți și vom fi în continuare . Dacă vedem că legea adoptată în parlament nu este în mod corect aplicată de către companii atunci o să intervenim cu sancțiuni această zonă”.
Bogdan Chirițoiu la SIREN 2021: O producţie mai mare de energie nu duce la scăderea preţurilor