De partea cealaltă a Atlanticului, președintele ales și validat, care va fi „inaugurat” pe 20 ianuarie, cere statelor europene să aloce 5% pentru propria apărare, pentru a demonstra că sunt parteneri credibili. Cu Canada nu își face probleme, pentru că are o altă soluție, cea de a deveni stat al SUA.

Consecvenți servilismului care îi caracterizează, mulți analiști se grăbesc să se alinieze cerințelor invocate, cu argumente pe care altădată nu le visau. Majoritatea se poziționează pe „X”, pentru că așa este frumos, acolo trebuie argumente „0”.

Nicăieri nu se mai vorbește de calcule, de planificare bugetară orientată către obiective, scopul final pare doar cheltuirea banilor. Aproape instantaneu se creează reacția adversă, de negare a necesității, care nu vine cu niciun argument (pentru că nu are ce să contraargumenteze?), dar spune că e suficient 2% sau mai puțin, sunt necesari bani pentru sănătate, educație, investiții și deficitul oricum este spre daună totală.

În acest context, sunt întrebat de cineva, într-un mod foarte deschis și serios: totuși, cât ar trebui să aloce România pentru apărare?

Răspunsul se dorește a fi la fel ca cerințele de mai sus, un procent, nimic mai mult. Pentru că nu este timp pentru argumente și detalii, nu este necesar să înțelegem de ce, pentru ce, cum vor fi cheltuiți (folosiți), pentru câți ani, care vor fi avantajele, dacă este o investiție pentru viitorul țării și în ce fel, important este doar să știm CÂT! Cel mult interesează cât cheltuiesc alte state, respectiv Polonia, Bulgaria, Cehia sau Franța, nu cât ar trebui să cheltuiască România.

Din acest motiv, dar și din alte considerente, îmi voi spune opinia privind cheltuielile pentru apărare, cu speranța că vreun lider politic va avea timp să citească aceste rânduri.

Capacitatea de apărare a statului român este proiectată de militari și civili care au ca sarcină politica de apărare a țării și planificarea apărării. În multe alte state NATO această misiune o are Statul Major al Apărării, adică experții militari, iar verificarea corectitudinii planificării și a eficienței sale, precum și modul de cheltuire a fondurilor revin altor structuri, special constituite. Toate acestea sunt avizate și monitorizate de parlamentari, prin comisiile de specialitate.

Să revenim la problemele noastre, fără a intra în detaliile legislative și procedurale actuale privind planificarea apărării. Voi spune doar că, în conformitate cu legea, baza planificării apărării este Strategia Națională  de Apărare a Țării, document pe care președintele trebuie să îl prezinte în maxim șase luni după preluare mandatului și este transpusă în fapte prin Carta Albă a Apărării asumată de guvern și prin Strategia Militară concepută de Statul Major al Apărării. Se menționează și procesul de planificare aliat, fără a fi clar ce se poate și ce nu se poate renegocia.

Din 2020 ne-am aliniat majorității statelor membre NATO, prin realizarea unei Analize Strategice a Apărării, iar în 2024 a fost inițiat procesul de revizuire. Deoarece modul de realizare a acestui proces nu este identic cu al celui din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, sau cu cel din Australia, rezultatele sunt diferite, iar deciziile pot fi alterate de viciile de procedură.

În 2012 am solicitat unei structuri educaționale din Armata României două studii: unul din care să reiasă ce capacitate de apărare se poate realiza cu bugetul alocat în acel moment (sub 1,4% din PIB) și al doilea cu costurile necesare pentru o capacitate de apărare consecventă cu obligațiile asumate de România față de Alianță. Despre procesul de planificare al NATO se poate citi pe NATO.int, dacă cineva este interesat, sau pot fi date informații detaliate doar în condițiile respectării accesului la informații clasificate NATO.

Așadar, la solicitarea făcută, am primit două studii, care îmi dădeau metodele și procedeele de calcul, într-un format didactic, neangajant, fără niciun calcul efectiv, rezultatul fiind doar câteva concluzii teoretice. Acest mod de abordare nu era nou, a fost însușit la fel modul de raportare „îndeplinit, cu limitările generate de resursele la dispoziție” din evaluările structurilor militare. Explicațiile au fost simple, „nu avem datele de intrare necesare”.

Aveau dreptate, nu exista un Catalog al costurilor, nu puteau fi cuantificate toate cheltuielile și nu se putea estima exhaustiv în modul empiric, pe baza cheltuielilor din anii anteriori.

Deoarece nu pot să fac o simulare a întregului proces de planificare a apărării, voi prezenta pe scurt care ar fi pașii esențiali și care sunt (în opinia mea), cerințele care nu sunt obligatorii, adică pot fi negociate.

Primul pas este cel al clarificării nivelului de ambiție al statului român, în cadrul balanței de putere, pe plan economic, de acces la resurse, de asigurare a securității cetățenilor, a bunurilor și averilor acestora, precum și a bunurilor și valorilor statului român. Accesul la resursele din oceanul planetar presupun un tip de forțe armate, altul în care ne propunem doar apărarea resurselor de pe teritoriul național un alt tip de construcție.

Al doilea pas îl constituie identificarea capabilităților necesare pentru atingerea nivelului de ambiție propus, în condițiile alianțelor și tratatelor bilaterale. Nivelul de prioritate a realizării acestora, precum și posibila renunțare la unele dintre ele trebuiesc analizate cu argumente, simulate și verificate pe diferite scenarii.

După validare, procesul de planificare cu NATO trebuie revizuit, în sensul revederii promisiunilor făcute și revalidării acestora, amânării sau anulării celor care nu pot fi realizate, în mod realist. Aici sunt câteva constrângeri, deoarece orice obligație asumată și nerealizată, ar trebui preluată de alte state, iar asta este dificil de realizat pentru un interval mai mic de patru ani. Așadar, ce s-a promis pentru următorii patru ani, ar trebui realizat.

În multe state care nu au olimpici la matematică, planificarea bugetară se face cu algoritmi, cu algebră superioară sau folosind tehnica grafurilor. Pentru că olimpicii noștri devin valori universale fără a mai fi valori naționale, am putea să ne rezumăm la calcule aritmetice simple, cu abacul, dacă avem teamă de inteligența artificială (care știe prea puțin limba română și nevoile României), astfel încât să fie ușor de urmărit fondurile alocate, cheltuielile făcute și eficiența acestora.

Am mai spus și în alte ocazii că o capabilitate militară presupune: o structură militară (stat de organizare) cu toate funcțiile necesare pentru îndeplinirea misiunii cu echipamentele din dotare, tehnica sau sistemele de arme (echipamentele militare), personalul încadrat și bine pregătit pentru operarea corectă și eficientă a tehnicii. Desigur, ar mai fi de adăugat infrastructura pentru activitatea zilnică și instrucție (bazele militare și poligoanele sau bazele de instrucție).

Așadar, după clarificarea necesarului de capabilități, ar trebui construite statele de încadrare (revizuite cele existente), iar la final va rezulta necesarul de fonduri pentru salarii/solde. Se stabilește necesarul de echipamente (completarea deficitului existent), din care va rezulta necesarul pentru achiziții. Apoi se revăd cazărmile și nevoile lor de întreținere, reparații sau construcție (rezultă din deficit), din care rezultă nevoile pentru cheltuielile cu infrastructura. Însumarea tuturor programelor de pregătire, cu cheltuielile necesare pentru consumabile, mentenanță și educație, va determina cheltuielile de operare și mentenanță, capitol bugetar subfinanțat grav timp de decenii.

Valoarea unei unități militare este dată de calitatea oamenilor, determinarea și pregătirea acestora, echipamentele (letalitatea și precizia acestora), precum și calitatea și pregătirea comandatului și a statului major. Doar prin evaluări realiste vom ști ce știe și ce poate să facă în mod real. Dacă nu sunt alocați banii necesari pentru instrucție, atunci toate celelalte fonduri au fost risipite, sunt cheltuieli inutile. Pentru a avea o capacitate de descurajare suficientă, forțele armate  trebuie să fie pregătite să câștige lupta, nu să moară pentru țară!

A spune că sunt mari cheltuielile cu personalul, în condițiile în care încadrarea structurilor actuale este sub 60%, este o mare eroare. O verificare a retribuirii personalului activ și a pensiilor militare trebuie făcută, pentru a fi siguri că nu se risipesc banii și nu se încurajează corupția, lisa de competitivitate și incompetența. Sunt necesare noi legi ale salarizării și pensiilor militare, nu pentru a micșora sau mări cuantumul acestora, ci pentru a realiza predictibilitate, coerență și dreptate socială, pentru a încuraja și promova liderii competenți. Pe de altă parte, structurile neîncadrate suficient, nu pot să își îndeplinească misiunea, adică sunt ineficiente, se cheltuiesc bani inutil. Dacă sunt necesare, trebuie încadrate corespunzător, dacă nu, trebuie desființate. Practica tăierii funcțiilor neîncadrate generează structuri bolnave, care cheltuie bani inutil. Armata de carton trebuie transformată în Pumn de fier, iar asta trebuie cât mai repede. S-a început în 2014, dar nu s-a continuat.

Amputarea organelor bolnave poate ajuta la generarea unei capacități de apărare credibile.

La fel trebuie procedat cu cazărmile, proces inițiat în 2012, dar nefinalizat. Construcția de baze militare trebuie începută coerent și accelerat, cu absorbție de forță de muncă și resurse locale, cu utilizarea de materiale moderne, în locații adecvate, în afara localităților.

Toate cheltuielile inutile trebuie identificate urgent și desființate acele structuri.

Pe de altă parte, structurile care sunt create pentru operarea noilor echipamente (de la radare, la obuziere, avioane, nave sau UAS-uri), trebuie prevăzute cu funcții și încadrate optim pentru a putea să se instruiască și să fie gata să își îndeplinească misiunea.

Ideea că guvernul investește în industria de apărare, iar aceste investiții trebuie cuantificate la un loc cu cheltuielile pentru apărare este falsă, întrucât Ministerul Apărării Naționale își plătește obligațiile contractuale față de industria de apărare din bugetul propriu. Faptul că nu s-au alocat acești bani și s-au dat ajutoare către companiile care ar fi trebuit să realizeze producția și mentenanța de echipamente militare a însemnat dezastrul pentru aceste companii, dar și pentru tehnica de luptă.

Cheltuielile pentru achiziții sunt grevate de procedurile de achiziții, complicate și păguboase, de lipsa unei reglementări pentru acordurile guvern la guvern, de licitații complicate și ineficiente, majoritatea contestate sau anulate, lipsa de predictibilitate și credibilitate externă.

În concluzie, cât ar trebui să aloce România pentru apărare?

Dacă vrea să aibă dialog direct cu președintele Trump, iar rezultatele acestui dialog direct va înscrie România în rândul partenerilor economici ai SUA, cu un randament care să reducă deficitul bugetar în mod substanțial, cu investiții americane și cu acces la tehnologii de vârf, atunci ar fi bine să fie în creștere către 5% în maxim patru ani. Necesarul de infrastructură, echipamente moderne și instruire pot absorbi aceste fonduri, eficient.

Dacă dorim să fim parte a construcției europene pentru industria de apărare, precum și a capacității de apărare comunitare, atunci un minim de 3% ar putea fi avut în vedere, cu direcționarea achizițiilor către programele comune, cu o dependență relativ mare față de alte state.

Dacă vrem să avem o paradă militară națională la 1 Decembrie și depuneri de coroane de Ziua Eroilor în toate localitățile cu primari dornici de ceremonii militare, atunci ar fi suficient să se aloce 2% din PIB, cu speranțe și rugăciuni.

Dacă ar trebui 2, 3%, 3,2% sau 5,6%, asta rezultă doar din calcule, funcție de obiectivele propuse. Cu alte cuvinte, mai întâi trebuie să știm ce vrem, apoi să alocăm banii. Dar dacă vrem ceva și dăm mai puțin, sigur nu se va obține ce s-a propus, iar cheltuielile inutile vor continua. Acesta este marele paradox: cu cât se alocă mai puțin decât este necesar, cu atât mai mult se irosește.

Listă cu cheltuieli inutile:

• Cheltuielile de personal pentru unitățile care:
  • Nu au încadrarea minimă pentru constituirea unității tactice de luptă
  • Nu au echipamente corespunzătoare misiunii, sunt deteriorate sau improprii
  • Nu au echipamentele disponibile pentru luptă, cu reviziile tehnice corespunzătoare și necesarul de piese de schimb și consumabile asigurate
  • Personalul nu este pregătit pentru misiune, iar programul de pregătire necesar pentru a putea acționa excede termenului pentru „gata de luptă” (nivelul de readiness)
• Cheltuielile cu bunurile și serviciile pentru unitățile care:
  • Nu au încadrarea corespunzătoare
  • Nu au echipamente adecvate misiunii
  • Fondurile nu sunt suficiente pentru toate reviziile necesare
  • Fondurile nu sunt suficiente pentru toate activitățile necesare pregătirii de luptă
• Cheltuielile cu achizițiile pentru echipamente pentru care:
  • Nu se pot constitui structurile necesare sau nu pot fi încadrate corespunzător
  • Infrastructura necesară nu poate fi realizată până la sosirea echipamentelor
  • Personalul nu poate fi pregătit din diverse cauze
  • Nu există planul de mentenanță și asigurare logistică pe ciclul de viață
• Îndemnizațiile ministrului, secretarilor de stat și parlamentarilor (pentru activitatea în comisiile de specialitate), dacă sunt alocate fonduri în oricare dintre situațiile de mai sus
• Îndemnizațiile de comandă ale comandanților care au unități subordonate în oricare dintre situațiile de mai sus și nu au raportat corect și oportun.