Update articol:
Anghel (ANPC): CFR Călători şi CFR Infrastructură au fost amendate cu 578.000 de lei

CFR SA: Deficienţele constatate vor fi remediate, analizăm şi depunerea unor contestaţii la amenzile ANPC

  • Preşedintele ANPC susţine că românii ar putea primi compensaţii pentru întârzieri şi în transportul feroviar, în maximum 2 ani

 

Reprezentanţii celor opt Sucursale Regionale de Cale Ferată vor întreprinde demersurile necesare pentru remedierea deficienţelor constatate de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în staţiile de cale ferată şi vor analiza pârghiile legale pentru depunerea contestaţiilor, informează CFR SA.

“În urma controalelor efectuate, în perioada 6 – 7 februarie 2020, de reprezentanţii ANPC în staţiile de cale ferată, au fost acordate sancţiuni contravenţionale, care au constat în avertismente şi amenzi, pentru nereguli în ceea ce priveşte serviciile de transport pe căile ferate. Conform prevederilor legale, în perioada următoare, reprezentanţii celor 8 Sucursale Regionale de Cale Ferată vor întreprinde demersurile necesare pentru remedierea deficienţelor care pot fi soluţionate prin măsuri imediate în spaţiile administrate de personalul propriu al companiei, iar în ceea ce priveşte amenzile, pe de o parte ne vom îndrepta împotriva agenţilor economici, care au spaţii comerciale închiriate şi pentru care au fost acordate sancţiuni contravenţionale, iar pe de altă parte, fiecare regională va analiza pârghiile legale pentru depunerea contestaţiilor”, transmite operatorul feroviar.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat CFR Călători şi CFR Infrastructură cu 578.000 de lei pentru deficienţele constatate în gări şi în ceea ce priveşte condiţiile de transport pe căile ferate, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, directorul general al ANPC, Paul Anghel.

Valoare amenzilor aplicate celor două societăţi din domeniul feroviar, 69 la număr, reprezintă aproape jumătate din totalul amenzilor de 1,2 milioane de lei aplicate la nivel naţional în acest sector. Cele două societăţi au primit şi 36 de avertismente.

Anghel susţine că anul trecut ANPC a primit peste 100 de reclamaţii care vizau transportul feroviar şi condiţiile din gările bucureştene, întârzierile şi modificarea preţurilor fiind cele mai frecvente sesizări ale consumatorilor români.

“Din păcate, consumatorul român nu reclamă condiţiile de igienă, el se orientează spre întârzieri, spre preţuri modificate, anularea unor curse sau ceea ce ţine de rapiditatea cu care se deplasează şi mai puţin de condiţiile igienice-sanitare pe care le au. În general, în gări reclamă partea de alimentaţie publică dacă le-a pus sănătatea în pericol. Anul trecut numai la nivelul municipiului Bucureşti am primit aproximativ 100 de reclamaţii cu privire la mersul trenurilor, orarul de funcţionare sau anumite la probleme existente în gări”, a subliniat directorul general al Autorităţii, într-o conferinţă de presă.

Comisarii ANPC au efectuat în întreaga ţară, în zilele de 6-7 februarie, mai multe acţiuni de control cu privire la condiţiile de transport pe căile ferate, precum şi la serviciile de alimentaţie oferite consumatorilor în zona gărilor, amenzile aplicate depăşind 1,2 milioane de lei.

Anghel a menţionat că un control la fel de amplu în acest sector a mai fost derulat în urmă cu 5 ani, iar anumite abateri constatate atunci au fost observate şi în prezent. Cu toate acestea, conducerea ANPC susţine că ar trebui efectuate trimestrial controale care vizează condiţiile de transport pe căile ferate şi serviciile oferite în zona gărilor. “În urmă cu cinci ani a existat un astfel de control, iar anumite abateri au fost remediate dar altele sunt existente în continuare. Există planuri de remediere la nivelul celor două societăţi verificate CFR Infrastructură şi CFR Călători”, a menţionat reprezentantul ANPC.

La rândul său, preşedintele ANPC, Eduardt Cozminschi, a adăugat că s-a decis anul acesta începerea unui astfel de control în sectorul transportului feroviar, în urma reclamaţiilor şi sesizărilor primite. “Am fost foarte receptiv la reclamaţiile şi sesizările pe care le-am primit privind condiţiile pe căile ferate şi de aceea am demarat acestă tematică, dar frecvenţa acestor controale ar trebui să fie cel puţin trimestrial”, a spus preşedintele ANPC.

În ceea ce priveşte deficienţele constatate în gările bucureştene, reprezentaţii ANPC au menţionat lipsa unor porţiuni de paviment sau a unor plăci de gresie, infiltraţii în zona peroanelor şi în cea de trecere a liniilor de cale ferată, dar şi anumite abateri la grupurile sanitare.

“Un grup sanitar din Gara de Nord a fost oprit temporar pentru că exista un canal deschis prin care efectiv putea să cadă un copil sau chiar şi un adult. De asemenea, din cauza zăpezilor abundente în zilele în care au fost efectuate controalele existau întârzieri la plecarea şi sosirea trenurilor şi am verificat dacă sunt informaţi călătorii de aceste întârzieri şi bineînţeles zone de aşteptare dacă erau încălzite, curate sau igienizate. Am verificat dacă acele întârzieri despre care am vorbit erau reglementate prin informări adresate consumatorilor la data achiziţionării tichetului de călători inclusiv anunţurile de pe panou. La Gara Basarab lipseau porţiuni de paviment, plăci de gresie, existau infiltraţii în zona peroanelor, în zona aşteptărilor şi de trecere a liniilor de cale ferată. Tot în gara Basarab am găsit toalete închise, motiv pentru care am cerut reprezentanţilor gării să le deschidă în cel mai scurt timp, pentru că nu erau deschise de ani de zile. Oricum, condiţiile igienico-sanitare din gările din Bucureşti sunt mult superioare faţă de ceea ce s-a întâlnit în alte gări din ţară, unde erau total insalubre şi nu puteau fi folosite”, a explicat Paul Anghel.

Potrivit sursei citate, pentru Gara de Nord s-a dat un avertisment şi s-a făcut un plan de remediere cât mai rapid, însă au fost multe alte amenzi în alte gări controlate din ţară. Operatorii economici din Gara de Nord au fost amendaţi cu sume cuprinse între 5.000 şi 20.000 de lei.

Controalele ANPC pe zona de trenuri au scos la iveală toalete murdare, banchete rupte, geamuri crăpate sau sparte şi lipite cu mastic, spune sursa citată.

De asemenea, în privinţa condiţiilor asigurate în gări pentru persoanele cu dizabilităţi, Paul Anghel a menţionat că la controalele efectuate în urmă cu cinci ani, respectiv în anii 2014 şi 2015, s-a constatat că nu exista aproape deloc accesibilitate către peroane pentru astfel de persoane sau aceasta se făcea foarte greu, iar în prezent pentru gările din Bucureşti există rampe de acces pentru persoane cu dizabilităţii, inclusiv până la peron.

“La Gara Basarab există însă o problemă. Este o distanţă suficient de mare la ultima treaptă pentru a urca în garnitura de tren şi o pantă la nivelul peronului pentru a se scurge apa şi zăpada, iar călătorul risca să calce pe muchia acelei pante şi să scape sub tren. Au fost de-a lungul anilor astfel de situaţii, dar, în general există rampe în gările din ţară pentru persoane cu dizabilităţi”, a spus Anghel.

Cele mai mari probleme găsite de comisarii ANPC au fost în gările din judeţele Mehedinţi, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, dar sunt şi judeţe precum Alba, Sibiu şi Bihor unde gările arată foarte bine.

În ceea ce priveşte contestarea amenzilor date de Autoritate, Anghel a precizat că peste 70% sunt contestate apoi de marii operatori, iar ulterior un procent similar este soluţionat în favoarea ANPC.

“În general operatorii mari contestă tot – într-o proporţie uriaşă – peste 70% din amenzile noastre sunt contestate, dar tot cam 70% se soluţionează în favoarea ANPC”, a adăugat directorul general al ANPC.

Conform datelor ANPC, 398 de operatori economici care prestează servicii în domeniul transportului feroviar, inclusiv societăţile CFR Infrastructură şi CFR Călători, au fost controlaţi, la 295 dintre ei (aproximativ 74%) au fost constatate abateri de la prevederile legale, fie pe partea de informare sau de practici comerciale incorecte. Conform raportului mai sunt 32 de cazuri nefinalizate.

În urma deficienţelor constatate, s-au aplicat 372 sancţiuni contravenţionale, respectiv 205 amenzi contravenţionale însumând 1.213.500 lei şi 167 avertismente, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor. De asemenea, s-au oprit definitiv de la comercializare 284 kg produse alimentare şi nealimentare, posibil periculoase pentru consumatori, şi s-au scos temporar din vânzare, până la intrarea în legalitate, a unei cantităţi de 549 de kg de produse alimentare şi nealimentare.

Totodată, în zece cazuri s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului.

  • Preşedintele ANPC susţine că românii ar putea primi compensaţii pentru întârzieri şi în transportul feroviar, în maximum 2 ani

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Eduardt Cozminschi, susţine că în cel mult doi ani românii ar putea primi compensaţii pentru întârzieri şi în transportul feroviar.

“Mai devreme sau mai târziu va trebui să implementăm acest lucru. În acest sens, avem un grup de lucru iniţiat cu Ministerul Transporturilor, dar încă suntem la nivel de discuţii. Probabil în maximum doi ani de zile”, a spus preşedintele ANPC, întrebat când se vor aplica prevederile Regulamentului european care acordă despăgubiri pentru călătorii pe calea ferată, aşa cum există în transportul aerian.

România trebuia să implementeze până la finele anului 2019 aceste prevederi din regulament european, dar Ministerul Transporturilor a propus derogarea drepturilor la compensaţii în cazul întârzierilor sau a accidentelor feroviare până în anul 2024.

Directorul general al companiei CFR Călători, Dan Costescu, a declarat pentru AGERPRES la finele lunii ianuarie că Regulamentul care va acorda compensaţii călătorilor pentru întârzieri trebuia să intre în vigoare în decembrie 2019, dar s-a cerut o derogare “până în 2021, 2022, iar acum se duce spre 2024”. 

 

Condițiile de transport feroviar, verificate de ANPC: abateri la 295 agenţi economici de la prevederile legale în vigoare privind protecția consumatorilor (vezi foto)

 

BVBStiri BVB

UAMT S.A. (UAM) (30/10/2020)

Raport semestrial consolidat S1 2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (30/10/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTN si EFSA

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (30/10/2020)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica la 27.10.2020

ALRO S.A. (ALR) (30/10/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017