Update articol:

CJUE: Instanțele spaniole trebuie să controleze caracterul clar și inteligibil al clauzei cuprinse în contractele de împrumut ipotecar care prevăd aplicarea unei rate a dobânzii variabile bazate pe indicele caselor de economii spaniole

  • Dacă stabilesc caracterul abuziv al clauzei, acestea pot, pentru a proteja consumatorul de consecințele deosebit de prejudiciabile care pot decurge din nulitatea contractului de împrumut, înlocui acest indice cu un indice supletiv prevăzut de legislația spaniolă

 

Publicaţia spaniolă El Pais a scris ieri că CJUE trebuia să decidă astăzi dacă opt bănci din Spania au vândut credite incorect, astfel încât acestea ar trebui să restituie două puncte la rata dobânzii, ceea ce ar putea să le coste aproximativ 3 miliarde de euro în total. Speța din Spania vizează un indice de referință care intră în componența dobânzii variabile pentru creditele în euro (IRPH). Acest indice, calculat și publicat de către Banca Națională a Spaniei, a fost utilizat de către anumite bănci ca o alternativă la EURIBOR. Problema este că valoarea IRPH s-a situat mereu cu cel puțin 1-2 puncte procentuale peste valoarea EURIBOR, ceea ce înseamnă rate constant mai mari pentru împrumutați.

 

În Hotărârea Gómez del Moral Guasch (C-125/18), pronunțată la 3 martie 2020, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) , întrunită în Marea Cameră, a statuat că clauza unui contract de împrumut ipotecar încheiat între un consumator și un profesionist, în temeiul căreia rata dobânzii care trebuie plătită de consumator variază în funcție de indicele de referință pentru împrumuturile ipotecare ale caselor de economii spaniole (denumit în continuare „indicele de referință”), acest indice fiind prevăzut de dreptul spaniol, intră în domeniul de aplicare al directivei privind clauzele abuzive.

Această hotărâre se înscrie în cadrul unei cereri de decizie preliminară formulate de Juzgado de Primera Instancia no 38 de Barcelona (Tribunalul de Primă Instanță nr. 38 din Barcelona, Spania).

Domnul Marc Gómez del Moral Guasch a formulat o acțiune în fața acestei instanțe în legătură cu caracterul pretins abuziv al unei clauze referitoare la rata dobânzii variabile și remuneratorii care figura în contractul de împrumut ipotecar pe care îl încheiase cu instituția bancară Bankia SA. În temeiul acestei clauze, rata dobânzii ce trebuia plătită de consumator variază în funcție de indicele de referință. Acest indice de referință era prevăzut de reglementarea națională și putea fi aplicat de instituțiile de credit împrumuturilor ipotecare. Cu toate acestea, instanța spaniolă arată că indexarea dobânzilor variabile calculată pe baza indicelui de referință era mai puțin favorabilă decât cea calculată pe baza ratei medii de pe piața interbancară europeană (Euribor), care ar fi utilizată în 90 % din împrumuturile încheiate în Spania, cu un cost suplimentar de ordinul a 18 000-21 000 de euro pe împrumut.
În primul rând, Curtea a amintit că clauzele care reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii sunt excluse din domeniul de aplicare al directivei. Cu toate acestea, Curtea a remarcat că, sub rezerva verificării de către instanța spaniolă, reglementarea națională aplicabilă în speță nu impunea, pentru împrumuturile cu rata dobânzii variabilă, utilizarea unui indice de referință oficial, ci se mulțumea să stabilească condițiile care trebuiau îndeplinite de „indici sau rate de referință” pentru a putea fi utilizate de instituțiile de credit.

În consecință, Curtea a concluzionat că intră în domeniul de aplicare al directivei clauza unui contract de împrumut ipotecar care prevede că rata dobânzii aplicabile împrumutului se bazează pe unul dintre indicii de referință oficiali prevăzuți de reglementarea națională care pot fi aplicați de instituțiile de credit împrumuturilor ipotecare atunci când această reglementare nu prevede nici aplicarea imperativă a acestui indice independent de alegerea părților contractuale, nici aplicarea
sa supletivă în lipsa unei înțelegeri diferite între aceleași părți.

În al doilea rând, Curtea a examinat competențele instanței naționale în cadrul controlului transparenței unei clauze privind obiectul principal al contractului. Astfel, articolul 4 alineatul (2) din directivă prevede că aplicarea caracterului abuziv al clauzelor nu privește în special definiția obiectului principal al contractului în măsura în care aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

Instanța spaniolă a examinat posibilitatea ca o instanță națională, chiar în absența
transpunerii acestei dispoziții a directivei în dreptul intern, să controleze dacă o clauză precum clauza în litigiu îndeplinea cerința de transparență impusă de directivă. În această privință, Curtea a subliniat că clauzele contractuale trebuie să îndeplinească cerința unei redactări clare și inteligibile.

Această cerință se aplică, potrivit Curții, inclusiv atunci când o clauză intră în domeniul de aplicare al dispoziției menționate și chiar dacă statul membru în cauză, în speță Spania, nu a transpus dispoziția respectivă în ordinea sa juridică. Rezultă că o instanță a unui stat membru este obligată mereu să controleze caracterul clar și inteligibil al unei clauze contractuale privind obiectul principal al contractului.

În al treilea rând, Curtea decide că, pentru a respecta cerința de transparență în sensul directivei, o clauză care stabilește o rată a dobânzii variabile ce figurează într-un contract de împrumut ipotecar trebuie nu doar să fie inteligibilă pe plan formal și gramatical, ci și să îi dea posibilitatea consumatorului mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, să înțeleagă funcționarea concretă a modului de calcul al acestei rate și să evalueze astfel, pe baza unor criterii precise și inteligibile, consecințele economice, potențial semnificative, ale unei asemenea clauze asupra obligațiilor sale financiare. Constituie elemente deosebit de relevante în această privință, pe de o parte, împrejurarea că elementele principale referitoare la
calculul ratei dobânzii sunt ușor accesibile oricărei persoane care intenționează să contracteze un împrumut ipotecar, ca urmare a publicării modului de calcul al acestei rate în jurnalul oficial al statului membru în cauză, precum și, pe de altă parte, furnizarea de către profesionist consumatorului de informații cu privire la evoluția trecută a indicelui pe baza căruia este calculată rata respectivă.

În al patrulea rând, în ceea ce privește competențele instanței naționale în cadrul constatării eventualului caracter abuziv al unei clauze contractuale, în sensul directivei, Curtea a amintit că aceasta nu se opune ca instanța națională, în aplicarea principiilor de drept ale contractelor, să înlăture o clauză abuzivă dintr-un contract încheiat între un profesionist și un consumator, înlocuind-o cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv în situații în care anularea unei asemenea clauze ar obliga instanța să anuleze contractul în întregime, expunându-l astfel pe consumator unor consecințe deosebit de prejudiciabile. Astfel, o asemenea anulare a contractului
ar putea avea în principiu drept consecință exigibilitatea imediată a cuantumului împrumutului datorat în proporții care riscă să depășească capacitățile financiare ale consumatorului și, ca urmare a acestui fapt, ar tinde să îl penalizeze mai degrabă pe acesta decât pe creditor care, pe cale de consecință, nu ar fi descurajat să introducă asemenea clauze în contractele pe care le propune. În speță, legiuitorul spaniol a introdus, de la momentul încheierii contractului de împrumut litigios, un indice „substitutiv”, care, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, prezintă un
caracter supletiv. În aceste condiții, Curtea a considerat că directiva nu se opune ca, în cazul  nulității unei clauze contractuale abuzive care stabilește un indice de referință pentru calculul dobânzilor variabile ale unui împrumut, instanța națională să înlocuiască acest indice cu indicele substitutiv respectiv, aplicabil în lipsa unui acord contrar al părților contractuale, în măsura în care contractul de împrumut ipotecar în cauză nu poate continua să existe în cazul eliminării acelei clauze abuzive iar anularea contractului în întregime este de natură să îl expună pe consumator unor consecințe deosebit de prejudiciabile.

Trimiterea preliminară permite instanțelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curții întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluționează litigiul național. Este de competența instanței naționale să soluționeze cauza conform deciziei Curții. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.

 

 

CJUE decide mâine dacă opt bănci spaniole au vândut corect credite ipotecare

 

BVBStiri BVB

PATRIA BANK S.A. (PBK) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020

DAFORA SA (DAFR) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020

ROMCAB SA (MCAB) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020