Update articol:

Comisia Europeană adoptă măsuri pentru stimularea echităţii fiscale, reducerea concurenţei fiscale neloiale şi sporirea transparenţei fiscale

sursa Facebook. Comisia Europeana

Comisia Europeană a adoptat miercuri un pachet fiscal nou şi ambiţios pentru a se asigura că politica fiscală a UE sprijină redresarea şi creşterea economică pe termen lung a Europei, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, potrivit Agerpres.

Pachetul se bazează pe cei doi piloni, ai echităţii şi simplităţii. Echitatea fiscală, ca mijloc de protejare a veniturilor publice, rămâne o prioritate esenţială pentru Comisia Europeană şi va juca un rol important în procesul de redresare economică a UE pe termen scurt şi de realizare a prosperităţii pe termen lung.

Pachetul vizează stimularea echităţii fiscale prin intensificarea luptei împotriva abuzurilor fiscale, reducerea concurenţei fiscale neloiale şi sporirea transparenţei fiscale. În paralel, pachetul se concentrează pe simplificarea normelor şi a procedurilor fiscale, în scopul îmbunătăţirii mediului de afaceri pentru întreprinderile din întreaga UE. Aceasta include eliminarea obstacolelor fiscale şi a sarcinilor administrative pentru contribuabilii din numeroase sectoare, astfel încât întreprinderile să prospere şi să se dezvolte mai uşor pe piaţa unică.

Pachetul fiscal este alcătuit din trei iniţiative separate, dar interconectate. Astfel, planul de acţiune fiscală prezintă 25 de măsuri distincte pentru a face impozitarea mai simplă, mai echitabilă şi mai bine adaptată la economia modernă în următorii ani. Aceste măsuri le vor uşura viaţa contribuabililor de bună-credinţă, prin eliminarea obstacolelor din toate etapele, de la înregistrare până la raportare, plată, verificare şi soluţionarea litigiilor. Planul de acţiune va ajuta statele membre să valorifice potenţialul datelor şi al noilor tehnologii, să combată mai eficient frauda fiscală, să îmbunătăţească respectarea normelor şi să reducă sarcinile administrative.

De asemenea, propunerea privind cooperarea administrativă (DAC 7) extinde normele UE în materie de transparenţă fiscală la platformele digitale, pentru ca şi persoanele care câştigă bani din vânzarea de mărfuri sau servicii pe aceste platforme să plătească impozite în mod echitabil. Această nouă propunere va asigura schimbul automat de informaţii între statele membre cu privire la veniturile generate de vânzătorii de pe platformele online. Totodată, propunerea consolidează şi clarifică normele din alte domenii în care statele membre colaborează pentru a combate abuzurile fiscale, de exemplu prin audituri fiscale comune.

În plus, comunicarea privind buna guvernanţă fiscală se axează pe promovarea echităţii fiscale şi pe combaterea concurenţei fiscale neloiale, atât în UE, cât şi la nivel internaţional. În acest scop, Comisia propune o reformă a Codului de conduită care să abordeze concurenţa fiscală şi practicile fiscale dăunătoare din UE. O altă propunere se referă la îmbunătăţirea listei UE a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale, care include ţările din afara UE ce refuză să respecte standardele convenite la nivel internaţional. Aceasta a încurajat până în prezent ţările terţe să adopte standarde de bună guvernanţă fiscală, dar rămân încă multe de făcut în acest sens.

Comunicarea evidenţiază, de asemenea, abordarea UE privind colaborarea în domeniul fiscal cu ţările în curs de dezvoltare, în conformitate cu Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă.

Pachetul constituie prima parte a unei agende fiscale cuprinzătoare şi ambiţioase a UE pentru anii următori. De asemenea, Comisia va elabora o nouă abordare, adaptată secolului 21, cu privire la impozitarea întreprinderilor pentru a răspunde provocărilor economiei digitale şi pentru a se asigura că toate întreprinderile multinaţionale îşi plătesc impozitele în mod echitabil. În contextul Pactului verde, Comisia va prezenta propuneri pentru a garanta că fiscalitatea sprijină obiectivul UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050. Această abordare pluridimensională a reformei fiscalităţii din UE urmăreşte să asigure o impozitare mai echitabilă, mai ecologică şi mai adaptată la economia modernă, contribuind astfel la o creştere durabilă şi favorabilă incluziunii pe termen lung.

“Acum, mai mult decât oricând, statele membre au nevoie de venituri fiscale sigure pentru a investi în oamenii şi întreprinderile care au cea mai mare nevoie de astfel de investiţii. În acelaşi timp, trebuie să eliminăm obstacolele fiscale şi să ajutăm întreprinderile din UE să inoveze, să investească şi să se dezvolte. Pachetul fiscal de astăzi ne conduce în direcţia cea bună, contribuind la crearea unui sistem de impozitare mai echitabil, mai uşor de utilizat şi mai adaptat la lumea noastră digitală”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv pentru o economie în serviciul cetăţenilor.

La rândul său, Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie, a declarat: “Echitatea fiscală reprezintă rampa de lansare care va contribui la ieşirea economiei noastre din criză. Trebuie să facilităm plata impozitelor pentru cetăţenii şi întreprinderile de bună-credinţă şi să înăsprim condiţiile pentru autorii de fraude fiscale. Aceste propuneri vor ajuta statele membre să îşi asigure veniturile de care au nevoie pentru a investi în oameni şi în infrastructură, îmbunătăţind totodată mediul fiscal pentru cetăţenii şi întreprinderile din întreaga Europă”.

BVBStiri BVB

DAFORA SA (DAFR) (04/12/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (04/12/2020)

Hotarari AGA O & E din 04.12.2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (04/12/2020)

Litigiu dosar nr. 5179/2/2019

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (04/12/2020)

Structura actionariat la data de 30 noiembrie 2020