Europarlamentarul Corina Creţu susţine implementarea Directivei privind nivelul minim de impozitare adoptată de Parlamentul European, care prevede şi impozitarea companiilor multinaţionale, până la sfârşitul acestui an.
Domnia sa a explicat: “Consider că a venit momentul să armonizăm nivelul de taxare la nivel european, mai ales în contextul crizelor cu care ne-am confruntat, moment în care multe companii au creat un sistem de creștere artificială a prețurilor prin comisioane, iar consumatorul de rând este cel care suferă, fiind nevoit să plătească prețuri exorbitante la produse de bază încercând să își asigure existența.
Mai mult decât atât, țări precum Irlanda sau Ungaria au un plafon de impozitare mai mic de 15%, fapt care poate conduce la o concurență fiscală neloială, pentru țări ca România care au un plafon de 16%. Prin implementarea acestei taxe globale se va combate tendința unor corporații de a se sustrage de la plata taxelor.
Directiva privind nivelul minim de impozitare adoptată de Parlamentul European a venit ca urmare a unui acord istoric între statele membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru a face față provocărilor fiscale generate de digitalizarea economiei. Propunerea va asigura implementarea unei cote minime de impozit global de 15% pentru toate grupurile multinaționale de întreprinderi și pentru grupurile naționale de mari dimensiuni din Uniune, cu venituri financiare combinate de peste 750 de milioane EUR pe an.
De asemenea, la nivel european, s-ar obține venituri suplimentare de ordinul a 50 de miliarde de euro de pe urma taxării companiilor multinaţionale. Mai mult decât atât, noile măsuri vor putea preveni evaziunea fiscală și ajuta redresarea economică în urma situațiilor de criză, spre exemplu cea pandemică sau a crizei energetice prin consolidarea finanțelor și alocarea veniturilor suplimentare către servicii publice sau pentru sprijinirea IMM-urilor.
Susțin cu fermitate implementarea Directivei până la termenul de transpunere – 31 Decembrie 2023. Cetățenii europeni se confruntă cu dificultăți tot mai mari, din cauza efectelor în lanț provocate de Războiul din Ucraina, redresarea post-pandemică, însă există soluții, iar taxarea multinaționalelor este una dintre aceste soluții, echitabile și corecte”.
Recent, Preşedintele comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, a anunțat că „după negocieri extrem de dure” premierul Ciolacu a impus în coaliţie impozitul de 1% pe cifra de afaceri pentru acele companii multinaţionale care prin „celebrul deja mecanism de optimizare fiscala exportau practic tot profitul în paradisuri fiscale”.