Update articol:
BANKING FORUM 2022

Daniel Dăianu: Marea provocare pentu băncile centrale – cum să facă astfel încât, întărind politicile monetare, încercând să sugrume anticipațiile inflaționiste, totuși să evite zguduirea sistemelor financiare – VIDEO

Daianu

Vorbim deja despre recesiune, dar s-ar putea să nu fie o simplă recesiune tehnică, s-ar putea să fie una mai adâncă – o combinație de inflație încă înaltă și o recesiune care nu este numai tehnică, iar pentru firme și pentru sistemul financiar, fără îndoială că așa ceva ar vremuri foarte dificile, a transmis Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, într-un mesaj video pentru Banking Forum by Financial Intelligence.

Potrivit acestuia, sunt riscuri la adresa stabilității financiare, iar băncile centrale au de navigat un teritoriu destul de îngust.

Marea provocare pentu băncile centrale este cum să facă, astfel incat întărind politicile monetare, încercând să sugrume anticipatiile inflaționiste, totuși să evite zguduirea sistemelor financiare, care au fragilități, a spus Daniel Dăianu.

Redăm intervenția sa mai jos.

***

„M-am gândit ca intervenția mea să fie sub această căciulă, și anume sistemul financiar alias sistemul bancar, întrucât, la noi, de departe sistemul bancar este componenta principală a sistemului financiar, în vârtejul crizelor.

Totodată, așa cum o fac cel mai adesea, și poate că aici am o anumită dependență intelectuală, de modul în care eu judec fenomenele economice, voi încerca să contextualizez.

Nu cred că este fructuos să judecăm mersul economiei românești, mersul sistemului financiar din România în divorț de ceea ce se întâmplă în spațiul european, în spațiul global. Cel puțin și pentru faptul că vedem care sunt implicațiile creșterilor puternice de rate de politică monetară mai accentuate în Statele Unite, care sunt de facto pivotul lumii financiare pe plan global, dar vedem și BCE, care este tot mai mânată către o creștere a ratelor sale principale și cu implicații pentru economia europeană.

Așa cum văd eu contextul de ansamblu, voi enunța câteva trăsături, fără a elabora mult asupra lor. Sunt fracturi în economia globală, care au fost provocate în timpul pandemiei pe toate paliere. Toate aceste fracturi erau de detectat și înainte de debutul pandemiei. Ele se accentuează, lanțuri de producție și de aprovizionare care se regionalizează, inclusiv sub impactul geopoliticii și marii confruntări pe plan global, care a început de ceva timp între Statele Unite, lumea occidentală și China, în principal, care este tot mai mult un rival economic și tehnologic al Statelor Unite ale Americii.

Mă gândesc de pildă la recenta prezentare făcută de Anthony Blinken la Stanford, care vorbea despre faptul că noile tehnologii sunt miza confruntării pe plan mondial în anii care vin și, de aici, tot felul de consecințe de ordin economic, tehnologic, militar, geopolitic.

Criza energetică este o realitate care ne copleșește pe toți. Este acută, strivește consumul, bulversează foarte multe firme, o criză energetică care a fost accentuată de războiul din Ucraina. Este de observat și se simte aceasta în viața economică, întărirea politicilor monetare, care din păcate, este prociclică, întrucât încetinirea economiilor oricum era de așteptat, având în vedere criza energetică. Această întărire a politicilor monetare și simultan, care este necesară pentru a lupta contra inflației și în special a lupta contra așteptărilor inflaționiste, astfel încât economiile să nu intre în această spirală salarii-prețuri, este prociclică și având loc simultan in economiile dezvoltate, apare un risc care ne aduce aminte de ceea ce s-a întâmplat când am avut criza datoriilor suverane în zona euro și întărirea politicii monetare, ca și la început, inițiată de predecesorul lui Mario Draghi, după care am avut politici de austeritate conduse în mod simultan în țări din zona euro care au accentuat criza. Acesta este un risc și, nu întâmplător, băncile centrale deși au o decizie fermă de a lupta contra așteptărilor inflaționiste prin întairea politicilor monetare, nu au cum să uite de riscuri la adresa stabilității financiare. Pentru că o suire brutală a ratelor de politică monetară, încordarea piețelor monetare,  întărirea condițiilor monetare nu au cum să nu zguduie situația financiară a multor companii și starea bilanțurilor unor fonduri de investiții.

Vedem ce s-a întâmplat în Marea Britanie, când erori in politică economică, în politica bugetară, așa cum derivau din programul economic anunțat de fostul ministru de finanțe au provocat perturbații mari pe piața financiară. Acolo avem, cum se spune în engleză, un “harbinger”, de ceea ce se poate întâmpla când întârirea politicilor monetare aduce la lumină disfuncționalități în funcționarea piețelor financiare cu leverage mare pe unele segmente ale piețelor. Nu mai vorbesc de acest QT, care ar face parte din întărirea politicilor monetare pe calea diminuării portofoliului de active financiare care au fost achiziționate de băncile centrale. Aceasta poate să provoace multă durere în piețele financiare, pentru că sunt multe entități financiare care au probleme și care s-au obișnuit cu rată de politică monetară în condiții monetare foarte laxe. Dar avem un leverage înalt, dar și operațiunile cu derivative care pot să joace o festă unor entități financiare așa cum s-a întâmplat și când am avut criza. Deci sunt riscuri la adresa stabilității financiare. Băncile centrale au de navigat un teritoriu destul de îngust. Văzând și făcând, adică eu cred că datele concrete le vor ghida pașii și nici nu ne putem aștepta ca ratele principale, spuneam în cazul FED-ului, rata care va fi atinsă, vorbim de rată terminală, să fie pozitivă în termeni reali. Nu mai vorbesc de o rată terminală de politică monetară pentru Banca Centrală Europeană. Mai ales că toate anticipările vorbesc despre o coborâre a inflației către ținte abia în 2024.

Aici este de fapt marea provocare pentu băncile centrale – cum să facă astfel incat întărind politicile monetare, încercând să sugrume anticipatiile inflaționiste, totuși să evite zguduirea sistemelor financiare care au fragilități. Nu în ultimă instanță, din cauza unui sector umbră care este slab reglementat, nici acum nu s-a reușit reglementarea așa cum ar fi trebuit, și de aici putem să avem surprize foarte mari.

Există și scenariul, care este urât, al unei stagflatii, putem să avem și această combinație. Noi vorbim deja de o recesiune, dar s-ar putea să nu fie o simplă recesiune tehnică, s-ar putea să fie una mai adâncă, care e o combinație de inflație încă înaltă și o recesiune care nu este numai tehnică, iar pentru firme, pentru sistemul financiar, fără îndoială că așa ceva ar însemna intrarea în vremuri foarte dificile.

Avem și situația economiilor emergente. România are o economia emergentă.  Aici avem de-a face cu o lovitură dublă, întrucât politici monetare întărite sever în țări dezvoltate, în Statele Unite, în alte economii dezvoltate, obligă la acțiune și în economiile emergente, ele nu-și permit să aibă un diferențial prea mare, care să accentueze fuga de capital, în condițiile așa de neprielnice din spațiul global.

Totodată întărirea dolarului este o știre rea, întrucât există o îndatorare publică importantă și privată, pentru că pentru o țară contează nu numai îndatorarea publică, contează îndatorarea de ansamblu publică și privată și dacă eliberarea este în dolari și este o datorie în dolari, ne dăm seama ce s-ar întâmpla dacă monedele s-ar deprecia.

Deci acestea sunt riscuri reale care au obligat economiile emergente să umble la ratele lor de politică monetară chiar înainte, au avut o suire timpurie. Avem și un caz între statele membre din Uniunea Europeană, Ungaria, care s-a confruntat, de facto, cu o criză valutară și de aceea rata lor de politică monetară ca și alte instrumente care sunt folosite de Banca Centrală a Ungariei, acolo rata s-a dus foarte sus, la 13%.

Aș mai spune ceva legat de contextul global – Ne vom întâlni din nou și cu așa-numitul paradox al lichidității, apariția de sudden stops, înghețări parțiale – ar fi foarte, foarte rău să înghețe din nou piețele, așa cum s-a întâmplat în 2008-2009, dar înghețări parțiale vom avea. De ce spun că este un paradox al lichidității? Fiindcă lichiditatea este amplă, este multă. Acest QE a substituit baza monetară a activelor financiare care nu mai erau tranzacționabile, nu mai erau tradebles, decât la discounturi foarte mari și piețele înghițeau. Lichiditatea încă e amplă, lichiditatea judecată ca bază monetară. Dar pot să apară înghețări pe segmente de piață, ceea ce poate să fie o curiozitate, dar nu este dacă ne gândim că piețele nu funcționează smooth. Există o preferință pentru lichiditate și dificultatea multor entități obligă la așa ceva.

Și în România, deși Banca Națională a României nu a practicat QE, a intervenit în piață. S-a observat că, în anumite momente, funcționarea pieței financiare la noi, a pieței secundare, a obligat la anumite intervenții din partea BNR, așa cum s-a întâmplat peste tot. Iar, cazul cel mai recent, în Marea Britanie, când Banca Angliei a fost forțată de erori de politică bugetară să intervină, pentru că aveau mari dificultăți fondurile de pensii. Aici este o lecție. Nu te juca cu politica bugetară, fii în continuare prudent, nu face experimente! Acolo s-a încercat un experiment, dar greșit. Piețele au penalizat și au condus la schimbarea ministrului de finanțe. Fac această observație, întrucât România este în procedura de deficit excesiv. Noi avem un început de consolidare bugetară care va fi vizibilă în acest an. Eu cred că vom avea un deficit bugetar care, dacă îi fac o schemă de compensare, nu va fi foarte, foarte mare în privința relației dintre cheltuielile și veniturile bugetului și ar putea să fie în jur de 6%, și chiar să scadă sub 6%, în funcție și de rectificarea bugetară care va fi operată în noiembrie, așa cum este tradițional, și vom vedea atunci care va fi draftul bugetului.

Revenind la criza energetică, merită să stărui puțin asupra ei. Ea readus în atenție rolul resurselor de bază, critice. Ea este resursă de bază în economie, pentru că geopolitic are un rol crescând în economia globală și ea se vede cel mai bine în creșterea dramatică a prețului relativ al energiei. Multă lume nu sesizează că noi în general când vorbim despre raportul de schimb, avem în vedere schimbul internațional în relațiile între țări masiv exportatoare de resurse, de alte produse, la care pot să exercite totdeauna controlul și să pună prețul, sunt price makers pe piața mondială, și țările care sunt price takers. Un raport de schimb neglijat este cel intern. Și schimbarea dramatică a prețului la energie înseamnă și o modificare și în raportul de schimb intern- domestic terms of trade – între sectoarele care sunt puternic energofage, populația care consumă, și cei care furnizează energie, mă refer la producătorii de energie și la traderi, care câștigă foarte mult. În economia internă, s-a produs o redistribuire a veniturilor care explică de ce foarte mulți cetățeni și multe firme nu simt creșterea economică, iar ea este irelevantă. Avem o creștere a PIB-ului care are semnificație statistică, dar nu are relevanță pe plan economic. Și de aici întrebarea: dacă avem creștere economică, de ce nu se simte în viața noastră? și este o întrebare legitimă.

În România, iar este un paradox. România are resurse energetice, dar modul în care au fost valorificate și faptul că există totuși o piață comună care impune relația între prețul marginal și prețul la care se tranzacționează pe piața internă a făcut ca această, nu spun abundență, dar o dotare mult mai bună cu resurse energetice a României să nu asigure o pernă suficientă pentru economia noastră. Oricum, însă, Europa este dezavantajată. Sunt puține țări în Europa, nu mai vorbesc de Uniunea Europeană care să aibă resurse energetice naturale abundente. Așa ceva nu există și dependența aceasta devenită cronică, de care se încearcă să se scape într-o perioadă relativ scurtă de timp de Federația Rusă și de alte zone geografice, explică dificultățile foarte mari. Deci s-a deteriorat raportul de schimb. Se vede în dezechilibrul zonei euro de cont curent. Zona euro, în mod tradițional, avea un surplus semnificativ la procentul din PIB. Acum are un deficit de cont curent, care se explică prin această deteriorare masivă a raportului de schimb. Criza va dura.

Nu în cele din urmă avem și schimbarea climatică, care obligă la eforturi de a reduce emisiile de carbon. Nu se va reveni la ce a fost înainte de pandemie și, de aici, și consecințe ce privesc mediul de afaceri, trebuie modificate modele de dezvoltare.

O spun fără cinism, pentru că dificultățile sunt foarte mari, ce derivă din această criză energetică, dar ea poate să grăbească tranziția către energia verde, dar este nevoie de investiții masive. In sistemul financiar, există această preocupare de a facilita tranziția către energie verde, pentru că schimbarea climatică este o amenințare existențială și nu este o chestiune care ține de o retorică publică, ci poate să ne privească pe mulți, care nu cred în schimbarea climatică. Dar ipso facto, este vorba despre sustenabilitatea mediului de afaceri și, prin urmare, și sustenabilitatea sistemului financiar, un sistem financiar care nu e racordat bine la mediul de afaceri, un sistem financiar care nu încearcă să fie un facilitator al tranziției, are și el de suferit. Aici toți suntem în aceeași barcă a tranziției către energia verde și către sustenabilitate. Judecând lucrurile pe termen mai lung către supraviețuirea omenirii, deși vedem ce se întâmplă după războaiele nimicitoare și ce se întâmplă în Ucraina, ne dăm seama că omul a rămas cel mai agresiv, cel mai periculos animal. Și avem dovezi de barbarie. Dar, din păcate, istoria pe care o trăim, din acest punct de vedere este o chestie nu foarte diferită de ceea ce consemnăm în miile de ani sau zecile de mii de ani de existență a omului pe Pământ.

În ceea ce privește sistemul financiar bancar în general, dar este și cazul României, unde am văzut indicatorii privind dotarea cu capital, cu lichiditate care s-au ameliorat în mod constant după 2009, după 2010, capitalizare mai bună, lichidități mai mari, dar sectorul umbră este nereglementat încă așa cum se cuvine, ceea ce este o curiozitate.

In mod recurent și BCE, și Consiliul European Pentru Risc Sistemic și ESMA tot spun că avem probleme cu reglementarea adecvată a sectorului umbră. Dar nu e firesc să constați și să nu faci ceva. Să ai această reglementare. Nu mai vorbesc de activele cripto, care nu sunt monede, sunt active cripto foarte speculative și care nici acum nu sunt reglementate cum se cuvine.

Revenind acum, fac iar un arc, revin la întărirea politicilor monetare. Este absolut necesară, cel puțin pentru a combate așteptările inflaționiste. Dar aceasta va fi dureroasă. Avem o declarație foarte recentă a lui Gary Cohn fost vicepreședinte la Goldman Sachs, o declarație care e foarte dură și nu este singulară, și anume că trebuie să distrugem, pentru a reuși în lupta contra inflației, Băncile Centrale sunt obligate să distrugă locuri de muncă. Nu este vorba numai de cereri în exces, în sensul că oamenii ar avea venituri prea mari sau că avem excrescențe în activitatea economică care ar merita să fie eliminate, pur și simplu piața muncii este prea încordată în SUA și ar fi nevoie de o relaxare a pieței muncii, care înseamnă eliberare de forță de muncă, deci distrugeri de locuri de muncă pentru a căuta să înfrânezi, să previi o spirală salarii-prețuri. Va fi dureroasă această luptă cu expectațiile inflaționiste și încercarea de a aduce inflația la un nivel cât mai apropiat de ținta de 2,5%. Va fi un efort general și cu costuri. Și de aici riscurile pe care le-am menționat, riscurile la adresa stabilității financiare, pentru că există supraîndatorare la unele firme, entități din mediul financiar care depind de accesul la lichiditate, la linii de finanțare.

Iar o să dau un exemplu concret. Banca Centrală Europeană a început ciclul de întărire a politicii monetare și anunța că de fapt va încerca să își reducă bilanțul, să reducă din portofoliul de active financiare pe care și le-a achiziționat prin injecții de bază monetară. Am văzut și ce s-a întâmplat cu yield-urile la obligațiunile Italiei sau al altor țări cu datorii mari și imediat după ce ea a fost obligată să creeze o nouă linie specială de finanțare, care ar fi contra logicii ieșirii din QE și întărirea politicii monetare. Numai că viața concretă este mult mai complicată decât simplele enunțuri noi în politica economică.

Avem și de facto un război între monede, pentru că întărirea politicilor monetare nu are cum să nu ducă la deteriorări în ceea ce privește dinamica cursului de schimb. Putem parafraza: Dolarul este al nostru, este problema voastră, FED-ul american este Banca Centrală a Statelor Unite. Dar consecințele măsurilor de politică monetară ale FED-ului american creează probleme mari și, de aici, discuții legate de modul în care s-a derulat dialogul monetar internațional și în alte instituții financiare internaționale. Nevoia de coordonare a politicilor, care nu este o simplă bancă, ea este cu atât mai necesară pentru că dificullățile sunt atât de mari în economia globală, care se destructurează, avem decuplări mari, se regionalizează fluxuri și ar fi cumplit să se ajungă la un dialog al surzilor, adică fiecare să afirme că noi avem mandat de a ne ocupa de problemele noastre, nu avem ce să facem. Fiecare reacționează cum poate, ar fi foarte rău și așa ceva ar trebui să se evite.

În ceea ce privește sistemul financiar, mai concret legat de sistemul financiar de la noi, el este foarte conectat la băncile, la sistemul financiar european, noi am fost ajutați de această conexiune. A existat, să spunem, și o partea rea. Criza de atunci, criza datoriilor suverane, care a lovit, a lovit peste tot. Din rațiuni pe care eu le-am evocat cu alte prilejuri și in ceea ce am scris, întotdeauna am spus că sistemul financiar deraiase până în preajma izbucnirii crizei financiare, prin lipsa de reglementare  și prin tot felul de operațiuni speculative. Însă avem și reversul medaliei, adică am avut asistență din partea instituțiilor financiare internaționale și din partea Uniunii Europene, astfel încât să ieșim din mare, mare necaz, dintr-o criză de lichiditate care era clară în 2009-2010, printr-un program care a permis economiei României, care de fapt nu avea o datorie publică mare, totuși să rămână pe linia de plutire.

Apartenența la Uniunea Europeană reprezintă un mare plus pentru noi. Sigur, avem multe de discutat, dacă întotdeauna lucrurile sunt în ordine, dacă toate recomandările de acolo sunt cele potrivite. Apropo și de ce se întâmplă și pe piața energiei. Dar, este incontestabil că apartenența României la Uniunea Europeană ne-a ajutat foarte mult și pe plan economic, și în ceea ce privește modernizarea țării. Încă o dată, spunând aceasta, nu ignorând ceea ce ar fi putut să fie făcut mai bine acasă și o mai bună protecție a interesului național, findcă a fi în Uniunea Europeană nu înseamnă să ignori interesul național, nu înseamnă să uiți că este bine să ai peneluri care e bine să rămână în controlul autorităților naționale, peneluri industriale, chiar sistemul financiar, este bineînțeles o componentă solidă a sistemului financiar care să aibă rădăcini autohtone. Altfel ești în bătaia vântului, chiar fiind în Uniunea Europeană.

Băncile sunt mai bine capitalizate, și în ceea ce privește lichiditatea, BNR a fost foarte alertă și a intervenit atunci când erau probleme în funcționarea pieței financiare. Intermedierea financiară de la noi poate descuraja îndatorarea publică, pentru că fiind subțire, băncile au o expunere limitată și ai spune că asta este o știre bună, dar și o știre rea, pentru că îndeobște îți dorești un sistem financiar mai gros care să permită o participare mai vârtoasă a entităților financiare la funcționarea economiei prin achiziția de active, împrumuturi acordate. Acum, în condiții de restriște, vedem că această subțirime a sistemului financiar poate să descurajeze îndatorarea publică, ceea ce nu este rău. Însă avem și o consecință negativă, întrucât poți să induci o îndatorare mai mare în exterior. Și aceasta creează riscuri foarte mari. O teză care s-a format în lumina experiențelor ultimelor decenii este că este bine ca economii energetice să reușească să se îndatoreze cât mai mult pe piața internă. Supraexpunerea la furtuni din spațiul global prin îndatorare externă trebuie să fie cât mai mult evitată. Și aceasta este este valabil și pentru România.

În ceea ce privește contextul macro, aici voi relua ceea ce am mai spus în ultimul timp, chiar foarte recent, că, în 2023, ceea ce a comunicat și Banca Națională, este probabil să ne ducem în jos cu inflația, în mod semnificativ. Eu aventurez cu cifra către 10%, la finele lui 2023, vor fi condiții ameliorate. În economia europeană am putea să coborâm sub, dar oricum ar fi o dezinflație semnificativă. Creșterea economică însă va încetini. Nu are cum să nu încetinească, pentru că vom avea o conjuncție a politicilor monetare, cu șocul energetic, cu o inflație care de departe este produsă de șocul energetic. Nu că avem o cerere mare în exces. Ea poate să contribuie, dar în foarte puțină măsură. Inflația, în cea mai mare parte, e din cauza șocului energetic. Se vorbește despre energy inflation, este teribil acest șoc, este o formă de cost push. Și va încetini creșterea economică mult, peste 2 și 3 la sută. Reiau această afirmație că PIB-ul are relevanță diminuată. (…)

Deficitul bugetar –  Și anul acesta el poate fi 6%, dar nu știm care este impactul schemei de compensare.

Și trebuie să fim foarte atenți cu indexările. Oamenii o duc greu, unii foarte greu. Pensionarii, cei cu pensii foarte mici, și cei mai mulți o duc foarte greu și indexările sunt inevitabile. Nu poți să destabilizezi economia prin tensiune socială și n-ai voie să faci așa ceva, trebuie să fii orb și fără minte să faci așa ceva. Însă indexările trebuie să fie cumpănite, astfel încât să putem să nu fragilizăm starea bugetului public, altfel vom fi pedepsiți de piețe și am pierde toți. Deci indexările trebuie să fie făcute cu atenție. Și consolidarea poate să continue, am putea să ne îndreptăm către 5%, în 2023. Dar va fi mult mai dificil, pentru că după creșterea veniturilor nominale, dacă vom avea în vedere o creștere probabilă, o creștere reală a PIBului ar fi și un deflator semnificativ mai mic decât cel din 2022, pe fondul scăderii inflației, deci această consolidare va fi mai complicată în 2023, continuarea consolidării bugetare.

Și revin la o teză pe care noi o picurăm, la Consiliul Fiscal cu obstinație, să crească veniturile fiscale. 27% din PIB este foarte puțin și nu ne vor ajuta, pentru tot felul de provocări în prezent și în viitor. Ne gândim, de pildă, că cheltuielile pentru apărare trebuie să crească cu 0,5%, pentru că avem o stare geopolitică mult schimbată și trebuie să fim pregătiți să ne apărăm și sunt și alte cheltuieli care trebuie să fie crescute, chiar dacă România va beneficia, în 2023, în total, de aproximativ 18 miliarde de euro surse europene. O parte, 7 miliarde, prin cadrul financiar multianual care a expirat, dar resurse mai pot fi trase, 5 miliarde și ceva ar fi în cadrul financiar multianual care a început în 2021 și am avea și în PNRR 6 miliarde de euro. Este un volum extraordinar de mare. Unii chiar spun că nu am avea capacitatea să-l digerăm. Ar fi grozav să putem și să absorbim 50-60%. Asta ar însemna în jur de 10 miliarde de euro în 2023. Ar fi foarte mult. 4-5% din PIB într-un an, ne-ar ajuta extraordinar de mult. Ar fi de fapt singura forță contra-ciclică, având în vedere că politica monetară se întărește și avem șocul energetic în continuare, ar fi singura forță contra-ciclică și potentă, dacă am reuși să absorbim cel puțin 10 miliarde de euro pentru a ajuta economia și nu în termeni teoretici, ci în termeni foarte practici, care să aibă relevanță pentru firme și în primul rând pentru viața oamenilor. Asta contează cel mai mult. Are sens să avem o bancă de dezvoltare. Eu îmi exprim regretul că am întârziat așa de mult să construim această bancă de dezvoltare, ea ne-ar ajuta și în absorbția fondurilor europene. Ar fi bine să avem și aranjamente sporite și cu BCE și cu alte instituții financiare pentru că probleme sunt foarte dificile. (…)

Încă o dată, pledez pentru o bună colaborare între Guvern și Banca Națională, să avem politici chibzuite, să nu ne permitem extravaganțe, mediul de afaceri să fie un partener și băncile să se implice, să înțeleagă că reziliența lor in acest spațiu al Uniunii Europene, România depinde și de modul în care ele se vor cupla cu nevoile economiei românești în asemenea condiții.

Faptul că agențiile de rating în evaluări, mă refer la Fitch și Standard and Poors, Moody’s și-a amânat evaluarea, au subliniat foarte clar că șocurile externe sunt cele care creează turbulențe și pot perturba mult funcționarea economiilor. De aceea, trebuie să avem solidaritate, să colaborăm între noi, să colaborăm cu partenerii din Uniunea Europeană, pentru a rezista cu daune cât mai mici, în vremuri atât de complicate. Cu o politică economică ce trebuie să încerce să limiteze stricăciuni, pentru că miracole nu pot fi realizate și nici nu putem identifica o bonanza energetică astfel încât să substituim resurse regenerabile la costuri mici resurselor pe care le consumăm acum.

Sper să reușim în încercările care ne așteaptă în 2023-2024, cu daune cât mai mici, astfel încât să avem o viață cât de cât să fie normală, deși nu știu cât de potrivit este acest adjectiv având în vedere timpul foarte dificil.”

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (06/02/2023)

Finalizare achizitie companie de proiect fotovoltaic - Vulturu

OMV PETROM S.A. (SNP) (06/02/2023)

Raport tranzactii cu parti afiliate 14 dec 2022 - 5 feb 2023

PROMATERIS S.A. (PPL) (06/02/2023)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2022

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (06/02/2023)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 30.01.2023-03.02.2023