Inițiatorii proiectului de modificare a Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat au decis să renunțe la articolul II, care prevedea completarea Codului civil și introducea obligația redactării de către avocat a anumitor contracte sub semnătură privată. Anunțul a fost făcut joi, 29 octombrie, de senatorul PNL Daniel Fenechiu, în cadrul dezbaterii organizate de Comisia juridică a Senatului.
„Am făcut o analiză rațională cu inițiatorii și am luat decizia ca o anumită prevedere, care ridică foarte multe probleme, să o scoatem din acest proiect de lege și să o lăsăm pentru o discuție viitoare”, a declarat Daniel Fenechiu, citat de AGERPRES.
Senatorul a precizat că eliminarea articolului II va fi formalizată printr-un amendament înregistrat la Comisia juridică, iar Consiliul Legislativ, Consiliul Economic și Social, Ministerul Justiției și Guvernul vor fi informate.
Eliminarea articolului II nu înseamnă retragerea proiectului de modificare a Legii avocaturii. Celelalte prevederi vor continua să fie analizate în procedura parlamentară.
Decizia intervine după criticile formulate de organizații patronale și profesionale, între care Confederația Patronală Concordia, IMM România, Colegiul Consilierilor Juridici București și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR).
“Un proiect de lege, în viziunea noastră, a iniţiatorilor, nu este nimic altceva decât o propunere care urmează să fie discutată în comisii, dezbătută şi modificată. Eu nu am văzut vreun proiect referitor la vreo profesie care să treacă fără nicio modificare, fără 40% modificări. (…) Nu a existat profesie care să vină la Comisia juridică să ne solicite sprijin şi să nu îl aibă. Vă mărturisesc că mă aşteptam la puţin mai multă colegialitate din partea profesiilor (…). Am văzut că s-a inflamat societatea civilă pentru că s-a solicitat procedură de urgenţă. Ne-am dorit să ne vină avizele ca să putem face o dezbatere cât mai rapidă”, a explicat Fenechiu, la dezbaterea acestui proiect cu specialişti, organizată de Comisia juridică a Senatului.
Senatorul PNL a subliniat că o inițiativă legislativă reprezintă o propunere care poate fi modificată în urma consultărilor și a dezbaterilor parlamentare.
Fenechiu a arătat că proiectul a fost semnat de parlamentari cu pregătire juridică și că inițiatorii nu urmăresc adoptarea sa fără consultări. El a explicat și că solicitarea procedurii de urgență a avut în vedere accelerarea obținerii avizelor și organizarea dezbaterilor, nu evitarea acestora.
„Nu vrem să facem nimic pe repede înainte”, a fost mesajul senatorului în intervenția transmisă la dezbatere.
Potrivit AGERPRES, Fenechiu a arătat că publicarea proiectului a permis evaluarea reacțiilor celor vizați și identificarea prevederilor care au provocat cele mai multe obiecții.
În urma acestor consultări, inițiatorii au convenit să renunțe, în această etapă, la modificarea Codului civil.
Traian Briciu, UNBR: „Profesia nu vrea ca avocatul să fie obligatoriu pentru o sferă largă de acte juridice”
Președintele UNBR, Traian Briciu, a respins interpretarea potrivit căreia proiectul ar urmări instituirea obligativității avocatului pentru toate contractele sau restrângerea competențelor altor profesii juridice.
„Clar, profesia nu vrea ca avocatul să fie obligatoriu pentru o sferă largă de acte juridice și de contracte. Clar, nu!”, a declarat Briciu în cadrul dezbaterii.
El a precizat că UNBR nu urmărește nici preluarea atribuțiilor altor profesii legal reglementate și nici interzicerea utilizării inteligenței artificiale.
În schimb, organizația consideră necesară o delimitare mai clară a activităților de redactare a actelor și de consultanță juridică atunci când acestea sunt oferite cu titlu profesional unor terți.
Briciu a explicat că intenția este de a reglementa situațiile în care o persoană fizică sau juridică apelează la un prestator extern pentru redactarea unui act juridic, nu de a împiedica persoanele să își redacteze propriile contracte.
Președintele UNBR a admis că unele formulări din proiect pot necesita clarificări pentru a elimina interpretările care au generat controverse.
Ce prevedea articolul II, care va fi eliminat
Potrivit formei inițiale a propunerii legislative B563/2026, articolul II introducea în Codul civil o prevedere referitoare la redactarea de către avocat a înscrisurilor constatatoare ale contractelor pentru care legea impune forma scrisă sub semnătură privată.
Textul a generat îngrijorări în mediul de afaceri privind costurile suplimentare, procedurile contractuale și posibilele efecte asupra activității juridice desfășurate în interiorul companiilor.
Potrivit Concordia, aplicarea prevederii în forma propusă ar fi putut obliga companiile să suporte costuri pentru redactarea unor documente contractuale uzuale, inclusiv acte adiționale sau contracte comerciale. Și IMM România a criticat inițiativa, invocând impactul potențial asupra întreprinderilor mici și mijlocii, care încheie frecvent contracte cu furnizori, clienți, angajați și parteneri comerciali.
În replică la aceste critici, Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a susținut că modificările propuse nu urmăresc instituirea unei obligații generale pentru companii de a apela la avocați pentru redactarea contractelor și nici crearea unui monopol asupra documentelor contractuale uzuale. Potrivit poziției UNBR, scopul inițiativei este delimitarea activităților de asistență juridică specifice profesiei de avocat și protejarea beneficiarilor serviciilor juridice, fără a împiedica societățile comerciale să își întocmească propriile documente sau să utilizeze personalul juridic angajat.
Ce alte modificări ale Legii avocaturii rămân în dezbatere
Din documentele proiectului prezentate la dezbatere, inițiativa cuprinde un ansamblu de modificări ale Legii nr. 51/1995, distincte de completarea Codului civil.
Potrivit formei inițiale a proiectului și expunerii de motive, modificările urmăresc, între altele:
- clarificarea activităților de redactare a actelor juridice și de consultanță juridică exercitate de avocați;
- consolidarea garanțiilor privind accesul avocatului la informațiile și documentele necesare reprezentării clienților;
- introducerea unor mecanisme pentru combaterea prestării neautorizate de servicii juridice, inclusiv prin platforme online;
- adaptarea protecției secretului profesional la mediul digital;
- clarificarea regulilor privind dovada mandatului avocatului;
- protejarea titlului profesional și a modului în care serviciile avocațiale sunt prezentate publicului;
- instituirea unor reguli privind asistența juridică în anumite proceduri de divorț în care sunt implicați copii minori.
Controverse și în privința inteligenței artificiale și a medierii
Dezbaterea privind modificarea Legii avocaturii a vizat și prevederile referitoare la serviciile juridice furnizate prin mijloace digitale.
UNBR a susținut că proiectul nu urmărește interzicerea utilizării inteligenței artificiale, ci combaterea prestării neautorizate de servicii juridice și protejarea beneficiarilor care ar putea fi induși în eroare cu privire la calificarea prestatorului.
Confederația Patronală Concordia a avertizat însă că formulările legislative trebuie clarificate pentru a nu produce restricții nejustificate asupra serviciilor digitale și a activităților legale ale companiilor.
O altă divergență privește medierea.
Consiliul de Mediere a exprimat obiecții față de schimbarea condițiilor în care avocații ar putea desfășura această activitate, invocând aspecte privind pregătirea profesională și supravegherea.
UNBR a răspuns, într-un comunicat din 27 octombrie, că medierea este deja prevăzută printre activitățile avocatului de Legea nr. 51/1995 și că proiectul urmărește modificarea condițiilor de exercitare, nu introducerea unei competențe complet noi.
Ministrul Justiției: Modernizarea legislației profesionale este legitimă
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat la dezbaterea Comisiei juridice că susține modernizarea și consolidarea legislației tuturor profesiilor implicate în actul de justiție.
Ministrul a atras atenția asupra transformărilor tehnologice și a accesului tot mai larg al cetățenilor la informații juridice, subliniind importanța calității și corectitudinii acestora.
Marinescu a apreciat că demersurile profesiilor juridice de a-și moderniza cadrul legislativ sunt legitime și a exprimat speranța că dezbaterile vor conduce la o reglementare clară, care să respecte principiile statului de drept.
El a subliniat și necesitatea unui dialog constructiv între profesiile juridice, fără crearea unor avantaje nejustificate pentru o anumită categorie profesională.