Update articol:
Noile avantaje pentru consumatori: intră în vigoare noi norme menite să sporească protecția consumatorilor

Didier Reynders: Încălcarea normelor UE privind protecția consumatorilor poate însemna, pentru o companie, o amendă de 4 % din cifra de afaceri anuală

Statele membre au acum doi ani să transpună directiva în legislația lor națională pentru a se asigura că consumatorii din UE beneficiază de măsuri de protecție mai solide

 

Comisia Europeană  salută astăzi, 7 ianuarie, intrarea în vigoare a noilor norme UE privind protecția consumatorilor, ca parte a „Noilor avantaje pentru consumatori”. Acestea vizează o mai bună aplicare și modernizare a normelor actuale ale UE privind protecția consumatorilor, în conformitate cu evoluțiile digitale.

 
Cu această ocazie, Věra Jourová, vicepreședintele pentru valori și transparență, a declarat: „Noile norme vor spori protecția consumatorilor în lumea digitală, protecție pe care o merită cu prisosință. De asemenea, UE spune ,,NU” produselor vândute ca fiind identice cu cele din alte state membre, atunci când este evident că nu e așa. Însă aceste noi norme nu vor proteja consumatorii de comercianții necinstiți și de escrocherii online decât dacă sunt implementate în mod strict. Încurajez cu fermitate toate statele membre să se asigure că noile norme sunt puse în aplicare fără întârziere”.
 

Didier Reynders, comisarul european pentru justiție, a adăugat: „Astăzi transmitem un avertisment puternic comercianților cu privire la faptul că ar trebui să respecte normele, nu să le ocolească. Încălcarea la scară largă a normelor UE privind protecția consumatorilor poate însemna, pentru o companie, o amendă de 4 % din cifra de afaceri anuală. Aceasta va fi o sancțiune suficient de descurajatoare și eficace pentru a preveni fraudele comercianților necinstiți. Salut această nouă legislație, deoarece stabilește standarde cu adevărat europene de protecție a consumatorilor.” 

Noile norme vor asigura, printre altele, o mai mare transparență a piețelor online: va deveni mai clar dacă produsele sunt vândute de un comerciant sau de o persoană fizică, iar recenziile false vor fi interzise. În plus, vânzătorii nu vor putea să promoveze în mod fals reduceri de preț, iar site-urile de comparare a prețurilor vor trebui să informeze consumatorii cu privire la criteriile de clasificare. Noile norme vor consolida, de asemenea, drepturile consumatorilor prin: asigurarea de compensații pentru victimele practicilor comerciale neloiale și prin aplicarea de sancțiuni în cazul „unor situații de prejudiciu colectiv” care afectează consumatorii din întreaga UE.

Statele membre au acum doi ani să transpună directiva în legislația lor națională pentru a se asigura că consumatorii din UE beneficiază de măsuri de protecție mai solide.

UE propune amenzi maxime echivalente cu cel puțin 4% din cifra de afaceri anuală a comerciantului care încalcă protecţia consumatorului

Directiva precizeaza, printre altele:   

  • „Statele membre nu ar trebui să fie împiedicate să mențină sau să introducă în dreptul lor intern amenzi maxime mai ridicate bazate pe cifra de afaceri pentru încălcările pe scară largă și încălcările pe scară largă cu o dimensiune specifică Uniunii”
  • „Ar trebui să fie posibil ca statele membre să stabilească astfel de amenzi în funcție de cifra de afaceri mondială a comerciantului sau să extindă normele privind amenzile la alte încălcări”
  • „Statele membre ar trebui să se asigure că consumatorii afectați de practicile comerciale neloiale dispun de măsuri reparatorii pentru a se elimina toate efectele respectivelor practici neloiale”

Directiva mai prevede:

  • sporirea armonizării și simplificarea unora dintre criteriile utilizate pentru a determina nivelul sancțiunilor pentru încălcările legislației UE în materie de protecție a consumatorilor;
  • dreptul la măsuri reparatorii individuale pentru consumatori atunci când aceștia sunt afectați de practicile comerciale neloiale, cum ar fi marketingul agresiv;
  • sporirea transparenței tranzacțiilor online, în special în ceea ce privește utilizarea recenziilor online, personalizarea prețurilor pe baza unor algoritmi sau încadrarea pe o poziție mai bună în ierarhie a produselor ca urmare a unor „plasări plătite”;
  • obligația piețelor online de a informa consumatorii dacă comerciantul răspunzător într-o tranzacție este vânzătorul și/sau însăși piața online;
  • protecția consumatorilor în ceea ce privește serviciile digitale „gratuite”, adică acelea pentru care consumatorii nu plătesc, dar furnizează date cu caracter personal, cum ar fi: stocarea în cloud, conturile de pe platformele de comunicare socială și cele de poștă electronică;
  • informații clare pentru consumatori în cazul unei reduceri a prețurilor;
  • eliminarea sarcinilor disproporționate, precum obligația de a utiliza mijloace de comunicare depășite, impuse întreprinderilor de legislația în vigoare;
  • clarificări cu privire la libertatea statelor membre de a adopta norme de protecție a intereselor legitime ale consumatorilor în ceea ce privește unele practici de marketing sau de vânzare deosebit de agresive sau înșelătoare în contextul vânzărilor în afara spațiilor comerciale;
  • clarificări cu privire la modul în care statele membre ar trebui să abordeze practicile de marketing înșelătoare privind produsele „cu dublu standard de calitate”.

 

 

UE propune amenzi maxime echivalente cu cel puțin 4% din cifra de afaceri anuală a comerciantului care încalcă protecţia consumatorului

 

 

Horia Constantinescu, ANPC: „Ne dorim o înăsprire a sancţiunilor”

 

BVBStiri BVB

JUDETUL TIMIS (TIM28) (21/09/2020)

Plata cupon 38, rambursare rata principal 38 si calcul rata dobanda pentru cuponul 39

COMPA S. A. (CMP) (21/09/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 14-18.09.2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (18/09/2020)

Aprobare Tribunal - fuziune prin absorbtie a companiilor de servicii energetice

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (18/09/2020)

Contract de imprumut cu Gocab Software