Enel susţine propunerea Comisiei Europene prezentată astăzi, privind îndeplinirea planului ambițios al UE în ceea ce privește Green Deal.
CEO și Director General al Enel, Francesco Starace, a declarat: „Susținem cu tărie propunerea Comisiei Europene de a îndeplini planul ambițios al UE în ceea ce privește Green Deal cu o arhitectură necesară și cuprinzătoare a instrumentelor concrete, așa-numitul pachet „Fit for 55”. Suntem în favoarea unor obiective mai ridicate privind sursele de energie regenerabilă, de 40% până în 2030, precum și în privința unor ținte specifice pentru eficiența energetică și îmbunătățirea anunțată a sistemului ETS existent și funcțional. Obiectivele sunt importante, însă, pentru a le atinge, este la fel de crucială eficientizarea rapidă a procedurilor de autorizare la nivelul statelor membre, în special pentru surse regenerabile. Pentru Enel, acest set de propuneri pregătește, de asemenea, calea pentru accelerarea necesară către electrificarea utilizatorilor finali de energie, cum ar fi transporturile rutiere și încălzirea, care este deja cea mai competitivă și mai curată alternativă la combustibilii fosili. ”
Astăzi, Comisia Europeană a adoptat un pachet de propuneri care să pregătească politicile UE în domeniul climei, al energiei, al exploatării terenurilor, al transporturilor și al impozitării, astfel încât, până în 2030, emisiile nete de gaze cu efect de seră ale Uniunii să scadă cu cel puțin 55 %, comparativ cu nivelurile din 1990. Realizarea acestor reduceri ale emisiilor în următorul deceniu este esențială pentru ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 și pentru a transpune în realitate angajamentele Pactului verde european. Prin propunerile de astăzi, Comisia prezintă instrumentele legislative care ne vor ajuta să atingem obiectivele convenite în Legea europeană a climei și să ne transformăm în mod fundamental economia și societățile pentru a avea parte de un viitor echitabil, verde și prosper.
5 lucruri de știut despre pachetul climatic Fit for 55 al UE care va fi lansat pe 14 iulie