Update articol:

Green Deal, o „nenorocire” descoperită prea târziu. Cine răspunde pentru greșeli? (Andrei Maioreanu)

Andrei Maioreanu strategie energie

Vicepremierul Marian Neacșu a declarat recent că Green Deal a fost „o mare nenorocire” pentru Europa, afectând grav competitivitatea economiei. Este o declarație importantă, mai ales că vine din interiorul actualei guvernări.

Mă bucur că s-a ajuns, în sfârșit, la această concluzie. A durat câțiva ani, timp în care România a retras capacități de producție, a întârziat investiții și a devenit tot mai dependentă de importurile de energie în anumite perioade. Iar energia importată, mai ales când avem mare nevoie de ea, nu este deloc ieftină.

Există însă un detaliu pe care nu aș vrea să-l uităm. Politicienii care astăzi descoperă problemele decarbonizării provin, în bună parte, din aceleași majorități care au susținut angajamentele asumate de România și au adoptat legislația aferentă.

Legea decarbonizării nu a apărut din senin. A fost promovată de guverne și adoptată de Parlament. Cu voturi, semnături și responsabilități politice.

* Am închis înainte să construim

Am susținut constant că România nu trebuie să renunțe la capacitățile de producție pe cărbune înainte de a pune în funcțiune alternative care să le înlocuiască efectiv. Nu este vorba despre respingerea protecției mediului sau despre nostalgia după vechile centrale. Este vorba despre o regulă simplă: nu demolezi podul înainte să construiești altul.

În schimb, am acceptat calendare de închidere fără să avem garanția că noile capacități vor fi gata la timp. Astăzi, în anumite intervale, importăm energie la prețuri ridicate, în timp ce investiții importante continuă să întârzie.

Iar costul nu se vede doar în facturile populației. Se vede în competitivitatea industriei, în investițiile amânate și în locurile de muncă amenințate.

  • De la declarații la decizii. Urgent!

Este bine că vicepremierul Neacșu recunoaște public problemele create de modul în care au fost aplicate politicile de decarbonizare. Dar declarațiile, oricât de inspirate, nu produc niciun megawatt.

Dincolo de declarații, sunt necesare câteva măsuri concrete, care nu mai suportă amânare. În primul rând, revizuirea urgentă a calendarului de închidere a capacităților pe cărbune. Legea decarbonizării trebuie corelată cu realitatea sistemului energetic. Nicio capacitate necesară siguranței alimentării cu energie nu trebuie retrasă înainte de punerea în funcțiune a unei alternative reale. Modificările legislative trebuie susținute prin negocieri ferme cu Comisia Europeană.

Apoi, este nevoie de evaluarea corectă a fiecărei închideri. Transelectrica trebuie să prezinte analize privind efectele retragerii grupurilor energetice asupra siguranței sistemului, necesarului de importuri și acoperirii consumului în perioadele de vârf.

Nu în ultimul rând, e nevoie de accelerarea investițiilor energetice. Proiectele de la Iernut și Mintia trebuie accelerate, iar Guvernul trebuie să clarifice urgent situația investițiilor Complexului Energetic Oltenia. Centrala pe gaze de la Turceni este prevăzută abia pentru 2029, proiectul similar de la Ișalnița a fost reevaluat, iar parcurile fotovoltaice nu sunt încă finalizate. Cum putem accepta închiderea capacităților existente înainte ca investițiile care trebuiau să le înlocuiască să producă efectiv energie?

Aceste prime măsuri pot contribui la reducerea dependenței de importuri și la protejarea industriei românești. Avem nevoie de măsuri pentru reducerea costurilor energiei și de condiții predictibile pentru marii consumatori industriali. Subvențiile pot ajuta temporar, dar nu pot ține locul unei politici energetice coerente.

  • Cine răspunde pentru deciziile greșite?

În perioada în care am coordonat elaborarea Strategiei Energetice a României 2019–2030, cu perspectiva anului 2050, am susținut valorificarea resurselor energetice naționale, dezvoltarea capacităților de producție și păstrarea securității energetice.

Nu mi-am schimbat opinia. România dispune de un mix energetic diversificat. Problema este că am început să renunțăm la capacități funcționale înainte de a avea cu ce să le înlocuim. Avem nevoie de investiții pe termen lung, dar și de soluții pentru iarna aceasta, nu doar pentru următorul deceniu.

Și o ultimă observație, personală. Cei care au promovat și susținut politic legea decarbonizării, au aprobat calendare de închidere a capacităților de producție fără să se asigure că investițiile de înlocuire vor fi finalizate la timp și au girat ani la rând această politică trebuie să dea socoteală pentru deciziile lor. Nu vorbim despre simple erori de apreciere, ci despre hotărâri politice și administrative ale căror consecințe se văd în vulnerabilitățile sistemului energetic și în costurile suportate de economie și populație.

Guvernul trebuie să prezinte public cine a luat aceste decizii, pe baza căror analize și cu ce rezultate. Iar cei care au avut responsabilități directe și nu își pot justifica deciziile ar trebui să părăsească funcțiile publice pe care le ocupă. Pentru că nu poți să susții ani la rând o politică, să participi la aplicarea ei și apoi să te declari surprins de consecințe. Asta se numește ipocrizie.