Update articol:

Franţa şi statele din CEE, inclusiv România, cer includerea energiei nucleare pe lista investiţiilor “verzi”

sursa Facebook. Comisia Europeana CE

Franţa, Finlanda, Cehia şi alte state membre din Europa Centrală şi de Est, inclusiv România, susţin în comun includerea energiei nucleare pe lista investiţiilor “verzi”, a anunţat luni Ministerul Industriilor din Cehia, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Uniunea Europeană este pe punctul de a finaliza partea de climă din taxonomia sa privind finanţarea sustenabilă, o reglementare inovatoare care vizează direcţionarea capitalului privat dinspre activităţile economice poluante spre cele pe care UE le consideră a fi prietenoase cu mediul.

Comisia Europeană ar urma să decidă în lunile următoare dacă taxonomia sa va eticheta gazele naturale şi energia nucleară drept investiţii “verzi”.

O serie de ţări au militat de mult timp pentru includerea energiei nucleare pe lista investiţiilor “verzi” ca o modalitate pentru atingerea obiectivelor climatice ale blocului comunitar, însă recenta creştere explozivă a preţurilor la energie, în special la gaze naturale, a oferit un argument suplimentar în dezbaterea referitoare la cât de dependentă este Europa de importurile de energie din Rusia.

“Pentru a câştiga bătălia climatică, avem nevoie de energie nucleară. Pentru noi toţi, energia nucleară este un activ crucial şi fiabil pentru un viitor cu emisii reduse de carbon”, se arată într-o declaraţie care a fost semnată şi de reprezentanţii Poloniei, Ungariei, Slovaciei, Bulgariei, Croaţiei, României şi Sloveniei.

Toate ţările semnatare, în frunte cu Franţa, subliniază că avansul preţurilor la energie a scos în evidenţă importanţa reducerii dependenţei de terţele ţări, în cel mai scurt timp posibil. Energia nucleară este o sursă de energie accesibilă şi independentă şi ar trebui să fie inclusă pe lista investiţiilor “verzi” până la finele acestui an.

“Toate evaluările ştiinţifice cerute de Comisia Europeană, cu privire la impactul de mediu al energiei nucleare, au ajuns la aceeaşi concluzie: nu există dovezi ştiinţifice că energia nucleară este mai puţin prietenoasă cu mediul decât orice alte surse incluse în taxonomie”, se arată în declaraţie.

Însă statele membre UE au opinii diferite cu privire la energia nucleară, care este responsabilă pentru aproximativ un sfert din producţia de electricitate a UE graţie centralelor nucleare amplasate în 13 ţări membre. Susţinătorii energiei nucleare pun accentul pe nivelul redus al emisiilor de CO2 în timp ce oponenţii, precum Germania, atrag atenţia asupra pericolului deşeurilor nucleare precum şi al întârzierilor şi depăşirilor de costuri apărute în cazul unor recente proiecte de centrale nucleare.

În 2020, aproximativ 70% din energia electrică generată în Franţa a fost produsă în centrale nucleare, în timp ce în Cehia ponderea a fost de aproximativ 37%.

BVBStiri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (20/10/2021)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R)

PROMATERIS S.A. (PPL) (20/10/2021)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica la 14.10.2021

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (20/10/2021)

Moody s acorda Companiei ratingul Baa3, perspectiva stabila

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (20/10/2021)

Hotarari AGA O & E - 20 octombrie 2021