Update articol:

Goldring: Ce se întâmplă în Marea Mediterană

de Andrei-Gabriel Vultur, Administrator de risc SSIF Goldring S.A.

Departe de zonele de relaxare de pe plaje, Marea Mediterană fierbe într-o criză care atrage tot mai mult atenția liderilor și a opiniei publice îngrijorată de situația creată. Națiunile mediteraneene se angajează într-un dans politic de putere și este posibil să vedem în viitor o escaladare a tensiunilor. În centrul conflictului stau rezervele de gaze naturale aflate în jurul insulei Cipru, unde o scânteie este suficientă pentru a declanșa un conflict major.

Bazinul levantin depozitează rezerve considerabile de hidrocarburi, gaze off-shore și alte resurse naturale, iar companii precum Shell, Delek Drilling, Eni, Total sau ExxonMobil au investit masiv în regiune pentru exploatarea acestora. Rezervele descoperite până acum în apele Israelului și ale Egiptului le-au permis celor două țări să devină independente energetic sau chiar să exporte gaze naturale în regiune.

            Resursele disputate acum se află în proximitatea Republicii Cipru și a Republicii Turce a Ciprului de Nord. Relațiile dintre cele două sunt tensionate de la invazia turcă a Ciprului din 1974. Republica Cipru are legături strânse cu Grecia și este membră a Uniunii Europene, în timp ce Republica Turcă a Ciprului de Nord este un stat „de facto” recunoscut doar de Turcia. Fiind recunoscută internațional, Republicii Cipriote îi este acordată o zonă economic exclusivă de 370,4 km în jurul coastelor sale care îi asigură controlul resurselor naturale din această zonă. Neavând o asemenea recunoaștere internațională, Ciprul de Nord nu are baza legală pentru a beneficia de această facilitate.

În conflict însă intervine Grecia și Turcia, cele două disputându-și controlul asupra mai multor zone din Marea Mediterană. Grecia deține o serie de insule aflate în proximitatea liniei de coastă a Turciei. Conform convenției ONU asupra dreptului mării, insulele fac parte din zona economică exclusivă a Greciei, ceea ce limitează drastic accesul Turciei la resurse.  Ambele țări se folosesc de situația din Cipru pentru a-și justifica revendicările din bazinul levantin, ambele revendicări fiind maximale și eliminând complet partea cealaltă.

În februarie 2018, Turcia nu a permis accesul unei nave de foraj italiene în apele revendicate de acesta, dar recunoscute internațional ca fiind ale Ciprului. Apoi Ankara și-a îndreptat atenția spre Libia, o țară devastată de războaie civile, unde conform Pentagonului, a trimis 3.500 de luptători din Siria pentru a salva regimul din Tripoli, recunoscut de ONU, și să respingă forțele guvernului din Tobruk conduse de generalul Haftar. Între timp, Turcia a încheiat un acord cu Tripoli care să conecteze zona economică exclusivă a Turciei cu coasta libiană.  Acordul a înfuriat guvernul din Atena, iar Franța a susținut de îndată poziția Ciprului susținând că Turcia intervine în teritoriul suzeran cipriot. Adevăratul motiv al  indignării franceze provine însă din faptul că Turcia a salvat guvernul libian din Tripoli. Franța este o susținătoare a generalului Haftar și guvernului libian din Tobruk, deși în mod oficial Parisul se pretinde ca fiind neutru în Războiul Civil din Liban. Astfel prin acordul Turciei cu guvernul din Tripoli, toate planurile făcute de Franța în regiune au fost date peste cap. Relațiile dintre Turcia și Franța au devenit atât de tensionate încât în Iulie forțele franceze s-au retras dintr-o operațiune NATO acuzând Ankara de încălcarea embargoului ONU privind livrările de armament în Libia, au fost deplasate nave franceze în apele grecești și Dassault Aviation va livra Greciei 18 avioane noi de luptă Rafale.

În acest dans însă intervine și Egiptul care a susținut de asemenea forțele generalului Haftar. Mulțumită intervenției Turciei, în vara acestui an guvernul din Tripoli a avansat mult în vestul Libiei, iar Egiptul a fost obligat să acționeze. În Iunie, președintele egiptean el-Sisi a încercat să impună un acord de încetare a focului și să propună negocieri la ONU între părțile angajate în conflictul libian, existând însă zvonuri despre o posibilă intervenție militară. Până în acest moment nu au fost angajate trupe egiptene în conflict, însă parlamentul a autorizat armata egipteană și guvernul lui el-Sisi să intervină în Libia. Deși se află la distanță de resursele disputate, Egiptul încearcă să se apropie mai mult de alte țări pentru a avea acces la resurse. În Februarie 2019 a fost fondat la Cairo „EastMed Gas Forum”. Egipt, Cipru, Grecia, Israel, Italia, Iordania și Palestina au creat o platformă pentru exploatarea și producerea de hidrocarburi aparținând statelor mediteraneene, Turcia fiind lăsată afară în mod deliberat. În Ianuarie 2020, Egiptul împreună cu Cipru, Grecia, Franța și Italia au denunțat acțiunile Turciei din Libia, iar în August a încheiat un acord cu Grecia privind granița maritimă. Documentul le permite celor două țări să colaboreze în exploatarea resurselor, dar și compromite accesul Turciei la mare.

Libanul este un jucător minor în regiune și nu are capacitatea de a-și lua partea din bazinul levantin. Prin acorduri bilaterale încheiate cu Cipru, grecii pot acorda asistență Libanului pentru a exploata propria zonă maritimă exclusivă, fiind însă dependenți de Grecia. Israelul se află într-o poziție mai dominantă și își poate exploata zona maritimă exclusivă, fiind însă în relații mai conflictuale cu Turcia s-a ajuns la o alianță încheiată între Israel, Grecia și Republica Cipru. Aceste țări plănuiesc construcția unui conducte care să ducă hidrocarburile din estul mediteraneean către piața europeană, planul nu doar ocolește guvernul din Ankara ci și le respinge accesul la resurse conform oficialilor turci.

De o parte avem Turcia împreună cu aliații din Ciprul de Nord și guvernul din Tripoli, iar de cealaltă parte sunt Grecia, Cipru, Israel, Egipt, Franța și guvernul din Tobruk toate puse în acord de interese comune. Turcia are capacitatea și voința să combată toate aceste națiuni, îi lipsesc însă mijloacele economice, militare și diplomatice pentru a le combate simultan. Țara se confruntă cu serioase probleme financiare și monetare însă acest lucru se poate spune despre majoritate țărilor din zona mediterană. Franța mai este angajată în conflicte din Africa, Grecia nu și-a revenit pe deplin de la criza din 2008, Egiptul trebuie să își protejeze resursele de apă dulce și să fie foarte atentă la construcțiile de baraje din Etiopia, Libia este devastată de războiul civil, iar Israelul se confruntă cu numeroase facțiune proxy ale Iranului în jurul granițelor sale. Niciuna dintre țările implicate nu are resurse suficiente pentru a le angaja în conflict, iar acest lucru poate fi cea mai gravă problemă. Valoarea resurselor de pe fundul mării poate fi salvarea economică și socială pentru țările din regiune, retorica și jocurile militare pot fi instrumente pentru a obține un avantaj în negocieri și niciuna dintre țările implicate nu își permite să piardă.

Pentru România, apartenența la Uniunea Europeană înseamnă susținerea cauzei cipriote, însă menținerea unei relații bune cu o Turcie puternică contrabalansează Rusia în Marea Neagră. Deznodământul alegerilor prezidențiale din SUA poate da o nouă turnură conflictului. O nouă politică a Statelor Unite în regiune ar putea înclina semnificativ balanța într-una dintre părți sau se pot plasa la mijlocul negocierilor pentru soluționarea crizei și ajungerea la un acord. Între timp sarcina de a prevenii un conflict militar și negocierea unui acord îi revine Uniunii Europene.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (25/09/2020)

Rezultate financiare consolidate 2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (25/09/2020)

Tranzactii parti afiliate - Electrica Furnizare si Transelectrica

ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (25/09/2020)

Convocare AGAO 02/03.11.2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (24/09/2020)

Decizie ASF nr. 1133/24.09.2020