De câteva zile, uitându-ne la televizor, asistăm la imagini grotești. O “grevă spontană” a membrilor sindicatului “reprezentativ” din STB (fosta RATB), care confiscă orașul, strigându-și revendicările într-o cheie care frizează iraționalul.

Văzând aceste imagini, privind la consecințele acestui act asupra comunității, am simțit imboldul de a încerca să înțeleg … De ce?!

Privind în urmă am văzut că acest act unilateral, abuziv, asimetric, de presiune prin șantaj, se repetă. Cel mai recent este evenimentul similar, în copie, de la Metrorex.

Încerc să-mi argumentez de ce?

În acest demers găsesc mai multe motive:

• În primul rând perpetuarea unui sistem, care își are rădăcinile înainte de ’89. Entități de stat nereformate, nerestructurate, în care organizațiile sindicale au căpătat o putere de negociere excesivă, mai ales în zonele de monopol, unde deciziile lor pot paraliza viață socială, economică ( mai puțin politică!). Până în ’89 erau obediente Partidului unic. După ’89 și-au căpătat noi zone de obediență politică. Ghiciți unde!?
• Asistăm la un profund proces de confiscare. În Change Management, Managementul Schimbării, este știut că, dacă un om ocupă mai mult de cinci ani o funcție, există un risc foarte mare s-o confiște. Adică, se simte proprietar al acelui loc, “făcând legea”. Aceste fenomen, atât de răspândit în sectorul public, prin multiplicare, determină un nivel uriaș de “rezistență la schimbare”. Cultura organizațională a acestui tip de organizație se definește printr-o uriașă rezistență la schimbare.  În aceste organizații în care mentalitățile, structurile sunt osificate pătrunde foarte greu lumina schimbării.
• Lipsa de reformare, de restructurare a acestor organizații. Aceste sisteme (pentru că, în esență, pe baza teoriilor moderne, sunt sisteme complexe) sunt încremenite, sunt aceleași de zeci de ani, în condițiile în care mediul economic, social a evoluat exponențial.

Restructurarea lor reprezintă o necesitate imperativă, imediată. Dar ce presupune această restructurare?

În primul rând aceasta trebuie să fie una transformativă, nu incrementală. Trebuie să presupună voință politică (pe care o așteptăm de 30 de ani).

Restructurarea mai presupune competență profesională (care, din păcate, reprezintă o resursă foarte limitată). Există și în România practicieni în restructurare (turnaround) și Change Management, dar nu știu ca cineva să-i fi implicat în sectorul public.

De asemenea, restructurarea presupune și leadership modern, adaptat la epoca în care trăim (personal mă îndoiesc că în unele cazuri există măcar conștientizarea conceptului, cerințelor, exigențelor leadership-ului).

• Ingerința politicului în activitatea sectorului public. Tradiția sinecuristă în România este de secole, se perpetuează cu îndârjire. În foarte multe cazuri, singura calitate a celor care conduc destinele acestui sector este apartenența la un partid, la un grup de interese, la un clan.

Ceea ce vedem în conflictul acesta cași în altele este “războiul” între două  forțe antagonizate:

–          Pe de-o parte nevoia de  restructurare, din păcate de introducere a unor măsuri dureroase. Această nevoie este determinată de starea financiară, economică, mai mult decât precară a STB. În acest caz măsurile sunt nepopulare, dureroase. Mai mult, prin apartenența la un partid al directorului general, i se dă și o nuanță politică.

–          Pe de altă parte o organizație sindicală, în care există deja o imensă rezistență la schimbare, potențată acum și de spectrul unor măsuri și mai dure, de perspectiva pierderii “status quo”-ului. Și ca tacâmul să fie complet, apartenența liderului acestuia la un alt partid, ceea ce amplifică și mai mult conținutul politic al “încăierării”.

Ce este de făcut?

Cu siguranță, Restructurarea este un imperativ. Situația extrem de precară a STB o recomandă fără întârziere.

Cum se poate face?

Personal, recomand, de fiecare dată, elaborarea unui Raport Diagnoză și Evaluare de Change Management, bazat pe o expertiză profesională dovedită, independent, care să nu creeze suspiciuni de partizanat politic. Acest tip de Raport se constituie, totodată, și într-un act de legitimare a restructurării, a schimbării. În România, există asociații care pot aduce această expertiză profesională.

Un asemenea Raport nu înseamnă numai identificarea cauzelor care au generat situația economică, financiară, precară, ci și a măsurilor, programelor care se impun a fi elaborate, implementate și monitorizate.

Cu siguranță , se poate face, dar cu condiția să existe voință politică!