• “Administrația americană Trump schimbă total paradigma și pune baza, mai mult decât a fost până acum, pe relațiile personale”

• “Politica în România nu s-a transformat, în cele mai multe cazuri, într-o profesie. A rămas în zona unui hobby”.

• “Interviu cu Prof Univ Dr. Petru Filip, inginer și politician român, primarul municipiului Oradea în perioada 1992-1996 și 2000-2007. A fost reprezentant al României în Parlamentul European, Vicepreședinte al Senatului României responsabil cu Politica Externă, Președinte al Comisiei de Politică Externă a Senatului României și Consilier de Politică Externă a Președintelui Senatului României.”

Reporter: Stimate domnule Petru Filip, cum apreciați dvs relația actuală a României cu noua administrație Trump? Pe 20 februarie, ministrul de externe Emil Hurezeanu a declarat că România nu a stabilit canale certe de comunicare cu administraţia Trump, citez: “Am trimis propuneri, dar nu am primit încă răspuns”. În aceste condiţii, cum poate fi îmbunătățită această relație?

Petru Filip: În general, relația cu administrația americană, nu numai cu cea de astăzi, trebuie să se plieze pe sistemul de analiză pe care lumea politică americană îl face și acolo contează foarte mult relațiile personale, relațiile de încredere personală pe care oamenii dintr-o țară – vorbim acum despre România – le poate construi cu decidenții politici americani.

Aceste relații nu se fac de pe o zi pe alta. Ele sunt relații statuate și încărcate cu încredere reciprocă în decursul timpului de oameni care au fost în contact cu zona politică americană. Aici trebuie să menționez că politicienii americani au carieră pe termen lung, cu mai multe mandate, fie că sunt senatori sau congresmeni. Adică îi găsești în lumea politică astăzi pe cei care au fost și acum 20 de ani.

Referitor la relațiile româno – americane, este foarte important să ai prieteni în zona politică americană, pe diferite canale și culoare, poate de cele mai multe ori nu cele oficiale, pentru că cele oficiale trec prin Departamentul de Stat al Statelor Unite și acolo stai la o coadă lungă, alături de toate cele 180 de țări din lume care vor să intre la decidenții americani.

Prin intermediul acestor prieteni, care îți facilitează intrările pe culoarele “favorizante”, poți să îți spui punctele de vedere, dar acești prieteni din zona politică americană trebuie să te asume. Din păcate, lumea politică românească n-a înțeles acest acest sistem de funcționare a politicii americane și a mers în general pe culoare oficiale, care nu că nu funcționează, dar nu sunt cele mai productive atunci când politica americană este foarte pragmatică.

Astăzi discutăm despre administrația americană Trump care schimbă total paradigma și care pune baza, mai mult decât a fost până acum, pe relațiile personale.

Problema este cine ar fi persoanele din România cu astfel de relații, care nu sunt neapărat de la vârful politicii românești de astăzi, dar inclusiv și cei care s-au aflat în contact cu politica americană, cu administrația americană, cu oamenii din zona politică americană și care sunt și astăzi în zona decidentă americană.

Cei care astăzi conduc destinele României ar trebui să lase deoparte orgoliile și mândriile personale și să-i invite pe acești oameni la o discuție legată de problema României și modul în care România se va poziționa la viitoarea împărțire a zonelor de influență, pentru că, de fapt, trăim într-un astfel de moment și care nu este un moment dintre cele mai plăcute.

Noi suntem în zona Uniunii Europene, care este bulversată deja de propriile probleme și de incapacitatea de a găsi o direcție comună pentru a deveni un jucător global. Problema transformării Uniunii Europene într-un jucător global, care să influențeze nu numai prin putere economică anumite zone de interes din lume nu este un subiect de astăzi. El tot s-a vehiculat în ultimii 15-16 ani, dar Uniunea Europeană nu a fost în stare să își stabilească o strategie pe care să o urmărească. Mă refer la chestiuni legate de politică externă și de apărare. Nu mai vorbesc de capacitatea Uniunii Europene de a pune în practică Tratatul de la Lisabona, care dădea anumite direcții vizavi de rezolvarea a două probleme – politica externă comună și politica de apărare. Din păcate, Uniunea Europeană a rămas în zona pasivă și comodă, fiind, prin mulți reprezentanți, membri NATO, dar principalul jucător în zona NATO este Statele Unite. Și iată că astăzi vine o administrație care schimbă regulile jocului și pune pe primul loc problema Statelor Unite ca entitate principală în ceea ce înseamnă politicile administrației Trump.

Pentru mine cel puțin, ora istorică astrală a României a fost în anii 2000- 2004, când am prins ultimul tren pentru a intra sub o pălărie care să ne acorde o protecție atât economică, cât și de apărare. Privind lucrurile retrospectiv, nu știu dacă la vremea respectivă noi eram pregătiți, dar așa au fost jocurile atunci.

În 2007-2008, personal făceam parte din prima echipă a României din Parlamentul European când s-a lansat Parteneriatul Estic, care urmărea să consolideze și să aprofundeze relațiile politice și economice dintre UE, statele sale membre și cele șase țări partenere din Europa de Est  – Armenia, Belarus (care și-a suspendat participarea în 2021), Moldova, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan).  Iată că au trecut 17- 18 ani și au existat doar tentative de a deveni parteneri ai Uniunii Europene, dar niciunul dintre membri care făceau parte din Parteneriatul Estic nu a făcut pasul efectiv spre aderarea la Uniunea Europeană.

Reporter: România a fost pusă practic pe harta roșie la Conferința de Securitate de la Munchen, odată cu declarația vicepreședintelui JD Vance privind alegerile din România. Mai mult, Elon Musk și alte personalități americane au criticat România din acest punct de vedere. Politica noastră externă pare inertă în a da explicații părții americane.

Petru Filip: România este într-o situație foarte delicată. Fără să fiu fatalist sau să cad într-o analiză pesimistă, este clar că România nu poate să rămână pasivă, mă refer la politica externă, la politica relațională.  Oamenii din zona politică actuală, dacă observați la toate întâlnirile pe care le vedem pe ecrane, se cunosc de foarte mulți ani. Vă dau un exemplu – în primul meu mandat de deputat european am fost coleg cu actualul prim-ministru al Finlandei. Relațiile se bazează pe încredere personală și pe relații personale.

Ce pot să vă spun este că România a gestionat pueril această campanie pentru președinție, ceea ce a dat o imagine proastă țării noastre la nivel internațional, fie că este vorba de spațiul european sau american.

La nivelul administrației americane, toate aceste mesaje pe care le dau diverse persoane din anturajul președintelui Trump sunt conexate la pozițiile administrației de vârf americane. Ele nu sunt date cum de multe ori se întâmplă în spațiul românesc, fiecare să își dea cu părerea. Cu alte cuvinte, ceea ce spune Elon Musk sau ce spune vice-președintele Vance au într-un fel sau altul acceptul vârfului administrației americane, respectiv al președintelui Trump.

Dacă noi ne închipuim că ele sunt puncte de vedere personale ale acestor persoane aflate în vârful administrației americane, ne înșelăm.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, sigur că orice scrisoare publică dată de Ministerul de Externe poate fi un act de reacție publică la ceea ce apare pe rețelele de socializare din partea oficialilor americani, dar nu este suficient.

Repet, există în spațiul românesc persoane care au fost foarte apropiate și cunosc foarte bine funcționarea intestină, din interior, a sistemului administrației și sistemului politic american.

Reporter: De ce nu îi folosim pe acești oameni?

Petru Filip: Nu sunt în situația să hotărăsc asupra politicii externe a României. Sunt alți oameni care sunt aleși și care se erijează în conducători ai țării. Și știți cum se zice – un conducător este cu atât mai bun cu cât are consilieri mai buni decât el. Dar lucrurile acestea sunt la dispoziția și la hotărârea celor care conduc, fie că e vorba de Președinte, premier sau ministru de Externe.

Problema este că noi pierdem în momentul acesta. Pentru că oamenii decid în altă parte, iar noi stăm și ne uităm și mergem pe principiul: lasă că nu o să se întâmple nimic cu noi.

Dar una este ceea ce vezi și ceea ce auzi în media și alta este ceea ce se hotărăște în spatele ușilor închise. Problema e să fii acolo, la masă. Să fii credibil, iar țara pe care o reprezinți să fie credibilă. În plus, sistemul din țara ta trebuie să funcționeze. Nici americanii, dar nici europenii nu vor accepta un sistem care să nu respecte normele democratice. De exemplu, trebuie să justifici foarte clar interzicerea candidaturii unui candidat, indiferent  cum îl cheamă sau al cui este. Trebuie să o faci foarte serios și cu elemente justificative foarte clare, pentru că, până la urmă, sensul democrației este să lași omul să voteze cum vrea el.

Reporter: Credeți că statul român a adus suficiente dovezi pentru anularea alegerilor prezidențiale?

Petru Filip: Nu știu. Aici este o chestiune care ține de interpretarea a ceea ce înseamnă manifestări publice ale cuiva și a dreptului de a se manifesta vizavi de anumite lucruri mai mult sau mai puțin sensibile.

Dar vă dau un exemplu. În urmă cu mulți ani, în 2007- 2008 am fost de două ori la cursuri politice, prin Fundația Konrad Adenauer. Angela Merkel era cancelar la acea vreme și președinte de partid, evident. În săptămâna în care am avut cursuri, ne-au dus la sediul STASI din Berlin, care este transformat acum în muzeu. Printre discuțiile avute cu cei de acolo, i-am întrebat: STASI a fost unul dintre sistemele de represiune de tip comunist, de tip securitate, dintre cele mai puternice din rândul țărilor foste comuniste. Ce s-a întâmplat cu oamenii respectivi, după unificarea Germaniei? Ce drepturi li s-au restrâns? Li s-a interzis să mai candideze, să fie aleși? Au fost puși la zid, au fost executați, au fost duși la închisoare? Ce s-a întâmplat cu ei? Și mi s-a dat un răspuns care sigur că la vremea respectivă, dar și astăzi, pentru mine a fost până la urmă un exemplu definitoriu a ceea ce înseamnă democrația. Astfel, toți cei care, prin documente, s-au dovedit că au fost ofițeri activi, că au fost ofițeri acoperiți, că au fost turnători, au fost publicați în așa numitul Monitor Oficial de la ei. Au fost unii cetățeni germani care, față de această listă, s-au constituit parte și au făcut acțiuni în instanță și, în urma acțiunii respective, unora dintre angajații STASI li s-a luat dreptul de a candida, de a fi ales, au plătit pagube sau despăgubiri, sau au făcut pușcărie.

Ceilalți, care nu au fost acționați în justiție,au avut drepturi egale ca orice alt cetățean al Germaniei, au putut să fie aleși, au fost aleși în fel de fel de structuri de land, au putut să intre în politică și, dacă cineva i-a ales, a făcut-o în cunoștință de cauză. Dacă vă uitați pe harta alegerilor pentru Bundestag acum, la alegerile din februarie, veți vedea că toate cele 5 landuri din fostul DDR (Republica Democrată Germană) sunt cu culoarea AfD (Alternativa pentru Germania – partid de extremă dreaptă). Întrebarea mea este dacă AfD, un partid de extremă dreaptă, cu accente neofasciste, poate candida și poate câștiga în toate cele cinci landuri din Est-ul Germaniei.

Cu exemplul acesta, vreau să spun că interpretarea democrației în sine, a dreptului omului de a vota în cunoștință de cauză, este un drept fundamental. Mai grav este dacă  iei acest drept nu neapărat a celui care candidează, ci a celui care votează. Aceasta este sensibilitatea în ceea ce înseamnă demonstrarea faptului că ești un stat democrat, în care cetățeanul poate să aleagă pe cineva care nu a fost condamnat sau nu i s-au luat drepturile de a candida. În momentul în care instituțiile abilitate din România iau o astfel de decizie, obligatoriu, trebuie să justifice foarte clar de ce fac acest lucru. Pentru că altfel vei da naștere la discuții pro și contra pe toate palierele politice din această lume civilizată și te vor arăta tot timpul cu degetul.

Revenind la ceea ce discutam referitor la sistemul american, exemplul alegerii actualei administrației se pliază pe o situație aproape similară cu cea din România. Să ne aducem aminte că administrația americană, respectiv Trump, a fost chiar până înainte de alegeri implicat în fel de fel de procese, inclusiv a fost în situația de a i se ridica dreptul de a candida. Din punctul acesta de vedere, actuala administrație americană este foarte sensibilă. De asta sunt și cei mai vocali.

Reporter: Cum vedeți dumneavoastră viitorul României din punct de vedere geopolitic? Unii au spus că trebuie să fim cu Europa, alții cu SUA, alții că trebuie să fim cu amândouă…

Petru Filip: Este foarte complicat de spus. Și am să vă spun și de ce… România este la intersecția intereselor geopolitice foarte complicate. Suntem în zona de confluență a intereselor. Pe de o parte, vedeți că Uniunea Europeană nu mai este un bloc monolit din punct de vedere al securității. Cei trei jucători mari europeni-  Franța, Germania și Marea Britanie –  doresc să facă o structură în trei, ținând cont de faptul că cei doi, Franța și Marea Britanie, sunt deținători de arme nucleare, iar Germania este singurul mare jucător economic. Sigur că după război Germania a avut interdicții vizavi de partea de înarmare și de armată, dar situațiile s-au schimbat. Deci, la nivelul Uniunii Europene lucrurile sunt foarte neclare.

Pe partea americană, aceștia s-au declarat susținători direcți ai Poloniei și ai Ungariei. Polonia are un lobby polonez formidabil în Statele Unite. Chicago este al doilea oraș al Poloniei ca număr de polonezi și nu mai vorbesc câți oameni în sfera decidentă politică americană sunt de origine poloneză și nu-și neagă în nicio situație apartenența la poporul polonez.

Iar Ungaria face și ea un joc abil, pentru că premierul Orban este un personaj abil, joacă pe sârmă. E adevărat că jocul pe sârmă poate să fie periculos la un moment dat, dar având în vedere că actorii generali sunt și ei într-o situație neclară, probabil că jocul pe sârmă este un joc care le poate da o stare de confort, jucând la două sau la trei capete. Nu totdeauna poate să iasă bine. Deocamdată joacă în echilibru.

Referitor la România, istoria se întoarce, doar personajele sunt altele. Știți că înainte de Pacea de la Paris din 1918, a fost la un moment dat pericolul ca Transilvania să nu se alipească de România. În momentul respectiv, tot ce însemna “intelighenția” politică românească, cu oameni cu multă experiență politică, inclusiv Regina Maria, au mers și au bătut toate curțile decidente europene. Suntem la 100 de ani de atunci. Același lucru trebuie făcut și acum.

Reporter: Nu prea avem cu cine…

Petru Filip: E adevărat că elitele au fost ucise de comunism. Iar după 1990 a fost o istorie contemporană pe care am trăit-o personal și, din păcate, politica în România nu s-a transformat, în cele mai multe cazuri, într-o profesie. A rămas în zona unui hobby.

Nu exploatăm deloc experiența acumulată în 30 de ani de unii politicieni care au făcut ceva performanță – nu vreau să dau nume pentru că aș fi subiectiv, deși vă dați seama că, începând să fac politică din 1991, i-am cunoscut personal pe aproape toți jucătorii din zona politică de după 90.

Cei care conduc astăzi ar trebui să aibă abilitatea necesară și diplomația pentru a-i stimula pe acești oameni, pentru a se implica în viitorul acestei țări. Trăim niște momente complicate. Dar noi trăim de pe o zi pe alta mâncând, bând, uitându-ne la televizor și distrându-ne, dar în același timp evenimentele curg pe lângă noi. Adică ne jucăm cu lucruri superficiale, când lumea este în situația în care își caută calea.

Ar fi păcat să nu acționăm. Mai ales după succesul formidabil în care am reușit să aderăm la NATO și UE. Cred că ar trebui în fiecare dimineață când ne sculăm să mulțumim lui Dumnezeu că în 2004 am intrat în NATO și în 2007 am intrat în UE. Pentru că, dacă nu intram atunci, în veci nu mai intram. În plus ar fi păcat și pentru cei care vin după noi.

Așadar, cred că ar trebui să existe un grup de 20-30 de persoane care să se pună la masă și să vadă cum putem acționa pe partea de politică externă. Pentru că, dacă nu ești în stare să asiguri stabilitate și securitate țării tale și poporului tău, pensiile salariile, ajutoarele sociale nici nu mai contează.