Update articol:

Iohannis contraatacă: “Acest infractor Dragnea s-a cocoţat în vârful partidului şi progresează în fake news” (video)

Liviu Dragnea ”s-a cocoţat” în vârful statului şi ”progresează semnificativ în domeniul fake news”, a afirmat marţi preşedintele Klaus Iohannis, care a calificat drept minciuni acuzaţiile care i-au fost aduse de preşedintele PSD.

 

“Asta se întâmplă dacă un infractor ajunge în vârful statului, e banal. Iar acest infractor Dragnea, care s-a cocoţat în vârful partidului şi al statului, progresează. Din păcate, nu în domeniul calităţii politicilor publice, nu în domeniul statului de drept, dar iată că progresează semnificativ în domeniul fake news. Ce a prezentat este ceea ce în ziua de astăzi se numeşte fake news. Mai demult, se numeau pur şi simplu minciuni. Sunt minciuni pesediste adunate pentru cele cinci campanii în care am participat în decursul anilor. Iar dacă discutăm de ce a fost ieri, nu pot să nu menționez valizele și constat cu tristețe că și în acest domeniu politica românească s-a schimbat. Am avut mai demult Caragiale, cu „O scrisoare pierdută”, pe urmă am avut acea fază ciudată cu bilețelul roz pierdut și regăsit, și iată că am ajuns în faza cu valizele. Așa se întâmplă dacă infractori ajung în vârful statului”, a declarat, ieri, Iohannis la Palatul Cotroceni.

El a adăugat că nu are niciun fel de legătură cu apariţia valizelor cu documente referitoare la Tel Drum, “contrar celor vehiculate de unii mincinoşi”. “Nu ştiu ce e cu aceste valize, nu am niciun fel de legătură, nu ştiu ce e în ele. Însă înţeleg că jurnaliştii care au primit aceste documente vor arăta ce este în valiză”, a adăugat şeful statului.

Întrebat care crede că a fost scopul cu care Dragnea a venit luni la Parlament cu cele două valize, Iohannis a arătat că “omul este disperat să arate tot mai mult că are probleme majore şi nu numai acelea care sunt în faţa judecătorilor, şi caută să aducă vorba despre alte lucruri,  încearcă manevre de manipulare și asta am numit eu fake news”. El a mai fost întrebat de jurnalişti dacă instituţiile statului ar trebui să demareze o procedură în acest caz, şeful statului afirmând: “Nu pot să le dau lecţii de aici”, a arătat Iohannis.

Referitor la pregătirea României pentru preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene, cu actualul guvern, cu actualul premier și în contextul în care se întâmplă lucruri în PSD, remanieri, excluderi, președintele României, domnul Klaus Iohannis: “Acum, cu certitudine, am fi putut să fim mult, mult, mult mai bine pregătiți, cum am fi putut să avem o clasă politică mult, mult mai bună, fără infractori – că penali nu mai am voie să spun. Și am fi fost în poziția de a folosi ceea ce se numește o fereastră de oportunitate pentru dezvoltarea României, pentru calea noastră europeană, pe care ne-o dorim, mi-o doresc.

Nu a fost să fie. Aceștia au fost aleși, aceștia conduc Guvernul și Parlamentul. Așa este în democrație. Cine este ales, acela conduce. Dar, în toată această învolburare, care în ansamblu arată o politică de foarte proastă calitate, pot să spun că avem undeva și un punct care mie îmi dă o oarecare speranță. În domeniul politicilor europene și în domeniul pregătirii pentru Președinția Consiliului Uniunii Europene, cel puțin până acum, s-a colaborat între Președinție și Guvern, s-a colaborat cu cei de la Bruxelles și cred că vom reuși, chiar și în aceste condiții foarte dificile, să arătam că putem să construim o Președinție rezonabilă”.

Despre  criticile Corinei Crețu referitoare la absorbția fondurilor europene și la modul în care lucrează Guvernul, Iohannis a precizat: “Aceste critici le-am făcut și eu începând din 2007. Nu atragem fonduri europene suficiente, nu ne pregătim suficient de bine, nu dăm atenție suficientă dezvoltării infrastructurii. Aceasta nu este o problemă nouă, însă actuala putere a ajuns la contraperformanțe uimitoare în zona fondurilor europene”.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat luni la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD cu două valize, într-una dintre ele spunând că sunt “documente care încă nu au ajuns la DNA” şi care făceau trimitere la şeful statului.

UPDATE: Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu – excluşi din PSD

“Am întârziat puţin, pentru că am venit cu două valize. Prima este cu gogoşi de la Rise Project, sunt aici, proaspete, le lăsăm aici. A doua valiză – după cum probabil ştiţi sunt din Teleorman şi ca orice localnic din Teleorman am găsit în fundul curţii o valiză cu documente care nu au ajuns încă la DNA”, a declarat Dragnea la Parlament, înainte de CExN al PSD.

El a enumerat mai multe “dosare” aflate în cea de a doua valiză. “Dosarul 02 – Retrocedări către Forumul Democrat German ale bunurilor grupului etnic german; Dosarul 03 – Promovarea procurorilor care i-au închis dosarele; Dosarul 04 – Declaraţii mincinoase despre banii încasaţi din chirii; Dosarul 05 – Închirierea Căminului de bătrâni de la Forumul Democrat German; Dosarul 06 – Presiuni asupra unui judecător de la Curtea Constituţională. Şi mai avem nişte stickuri care încă nu au ajuns la DNA”, a spus Dragnea.

 

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (27/11/2020)

Comunicat referitor la comentarii media

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (27/11/2020)

Autorizatie ASF - Modificare act constitutiv

ELECTROARGES SA (ELGS) (27/11/2020)

Prelungire mandat reprezentant permanent Benjamins United SRL