Update articol:

Kazahstanul va începe să folosească o nouă rută de export de petrol în 2023

  • Kazahstanul speră să livreze până la 1,5 milioane de tone de petrol prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan în 2023.

  • Preşedintele Tokaev: Kazahstanul trebuie să-şi diversifice rutele de aprovizionare cu petrol

  • Mai mult de două treimi din exporturile de petrol ale Kazahstanului sunt trimise, de obicei, în Europa prin Rusia.

 

Uniunea Europeană este în căutarea de noi parteneri economici în contextul în care crizele globale recente au arătat în mod clar cât de dependente sunt statele Uniunii Europene de lanţurile de aprovizionare ale anumitor ţări, în special în domeniul energetic. Peste câteva săptămâni, mai precis la 5 decembrie când ar trebui să intre în vigoare embargoul UE privind petrolul rusesc, rolul altor ţări care au petrol, cum ar fi Kazahstan, ar putea deveni tot mai important.

Kazahstanul speră să livreze până la 1,5 milioane de tone de petrol prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan în 2023, ca parte a eforturilor tot mai mari de a găsi rute de export care să ocolească Rusia. Prim-ministrul Alikhan Smailov a declarat reporterilor pe 10 noiembrie că așteptările guvernului sunt ca transporturile anuale prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan să ajungă în timp la 6-6,5 milioane de tone: „Există un acord de export de 1,5 milioane de tone de petrol prin Baku-Tbilisi-Ceyhan începând cu 1 ianuarie a anului viitor, cu o creștere potențială de până la 6-6,5 milioane de tone”.

Conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan porneşte din Baku, capitala Azerbaidjanului, trece prin Tbilisi, capitala Georgiei, şi ajunge la Marea Mediterană, în portul turcesc Ceyhan. Traseul conductei  ocoleşte teritoriul Rusiei, dar şi rutele aglomerate din Bosfor şi Dardanele.

Mai mult de două treimi din exporturile de petrol ale Kazahstanului sunt trimise, de obicei, în Europa prin Rusia. Dar un accent mare a fost pus în ultima vreme pe dezvoltarea capacității a ceea ce a fost numit Coridorul de Mijloc – adică Marea Caspică și lanţul de țări care cuprinde Azerbaidjan, Georgia și Turcia.

O foaie de parcurs a fost elaborată în Kazahstan în cadrul diversificării exporturilor de petrol, a spus premierul, adăugând că strategia de diversificare a rutelor de export al Kazahstanului se bazează pe utilizarea tancurilor din portul Aktau pentru alimentarea cu petrol a conductei Baku-Supsa, care are punct terminus pe coasta Mării Negre a Georgiei, și trenuri care circulă de-a lungul liniei de cale ferată Baku-Batumi, precum și trenuri care merg din regiunea bogată în petrol Atyrau către Uzbekistan și China.

“Pe toate aceste trasee, se lucrează în prezent la extinderea și creșterea potențialului de export de petrol”, a spus Smailov.

Transportul acestui petrol va necesita investiții în infrastructura aferentă. Tengizchevroil, cel mai mare producător de petrol din Kazahstan, care dezvoltă zăcământul Tengiz din regiunea Atyrau, și-a dublat numărul de vagoane cisterne pe care le are la dispoziție și a început deja să efectueze transporturi pilot cu trenul către Georgia și Uzbekistan, a spus Smailov.

Cu toate acestea, volumul de petrol transportat de-a lungul rutelor alternative este încă mic.

Anul trecut, Kazahstanul a trimis 54 de milioane de tone de petrol în Europa prin ruta Caspian Pipeline Consortium, care traversează Rusia pe sute de kilometri, înainte de a ajunge în portul Novorossiysk de la Marea Neagră. Majoritatea celor 86 de milioane de tone pe care le-a produs Kazahstan au mers în China.

Președintele Kassym-Jomart Tokayev este totuși optimist cu privire la dezvoltarea  pe termen lung. Vorbind la un eveniment public din regiunea Mangystau de vest, pe 7 noiembrie, el a spus că volumul de petrol transportat de-a lungul rutei trans-caspice prin două porturi din Kazahstan, Aktau și Kuryk, va crește la 20 de milioane de tone pe an. El nu a precizat intervalul de timp în care acest obiectiv va fi atins, potrivit oilprice.com.

Problema logisticii este una presantă, deoarece Kazahstanul intenționează să crească producția de petrol. Potrivit lui Nurlan Zhumagulov, directorul executiv al Uniunii companiilor de servicii pentru zăcămintele petroliere, un grup de lobby, Kazahstanul intenționează să atingă producția anuală de până la 100 de milioane de tone până în 2025, în principal prin creșterea capacității de producție la Tengizchevroil și mega-câmpul Kashagan.

  • Terminal petrolier în regiunea Atyrau

Extinderea capacității instalațiilor de stocare a petrolului este o problemă de actualitate pentru Kazahstan. Astăzi trebuie să exportăm petrolul imediat, iar oprirea producției este inacceptabilă, a declarat președintele Kassym-Jomart Tokayev.

Președintele a însărcinat companiei KazMunayGas să ia în considerare problema construirii unui terminal petrolier în regiunea Atyrau. Ministerul Energiei a fost însărcinat să poarte discuții cu producătorii de petrol pe această temă.

  • Preşedintele Tokaev: Kazahstanul trebuie să-şi diversifice rutele de aprovizionare cu petrol

Kazahstanul  este una din ţările la care pot apela statele europene pentru aprovizionarea cu petrol. Conducerea de la Astana vrea să găsească noi căi pentru a-şi exporta petrolul, care tranzitează în proporţie de trei sferturi Rusia, iar la începutul lui iulie preşedintele kazah Tokayev s-a angajat să consolideze cooperarea energetică cu UE.

Pe 4 iulie, în cadrul unei convorbiri telefonice cu preşedintele Consiliului European Charles Michel, preşedintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev, s-a declarat gata să sprijine Uniunea Europeană să depăşească actuala criză energetică. Coincidenţă sau nu, a doua zi, un tribunal din oraşul-port Novorossisk, din Rusia, a ordonat închiderea, pentru 30 de zile, a CPC, terminalul prin care curge spre Europa majoritatea petrolului kazah.

 “Kazahstanul trebuie să-şi diversifice rutele de aprovizionare cu petrol”, a declarat preşedintele Kasîm-Jomart Tokaev, la o reuniune a Guvernului, a doua zi după decizia tribunalului rusesc.

Caspian Pipeline Consortium (CPC) este una dintre cele mai mari conducte de ţiţei din lume, care aduce petrol din Kazahstan în Marea Neagră prin Rusia.

Tokayev a cerut şi un studiu privind construirea unei conducte în zona Mării Caspice, un proiect propus anterior care ar transporta ţiţei din Kazahstan spre Europa ocolind Rusia. Îmbunătăţirea infrastructurii portuare în zona Mării Caspice “este un obiectiv strategic” al Guvernului Kazahstanului, a declarat acestaÎn vara, Kazahstan şi-a schimbat numele petrolului pe care îl exportă prin porturile maritime rusești în Kazakhstan Export Blend Crude Oil (KEBCO) pentru a-l disocia de petrolul originar din Rusia, cu scopul de a evita riscurile de sancțiuni și problemele de finanțare.

„Datorită schimbărilor geopolitice semnificative recente și pentru a evita efectul negativ al modificărilor asupra exporturilor de petrol kazah prin porturile rusești, din iunie 2022 se aplică denumirea KEBCO (Kazakhstan Export Blend Crude Oil)”, a anunţat producătorul de petrol kazah CNPC-Aktobemunaigaz, care își tranzitează petrolul prin porturile rusești.

Kazahstanul folosește porturile maritime rusești ca rută de tranzit pentru 20% din fluxul său de export de petrol, aproximativ 13,3 milioane de tone în 2021, în timp ce petrolul originar din Kazahstan nu este supus, din punct de vedere tehnic, sancțiunilor occidentale.

Transporturile de petrol din Kazahstan au fost confundate în mod repetat cu petrolul rusesc. “Schimbarea numelui petrolului în KEBCO este o măsură necesară, pentru ca petrolul nostru să nu fie sancționat, în timp ce numele acestuia arată clar țara de origine în documente”, potrivit traderilor implicaţi în tranzitul petrolului Kazahstanului prin porturile rusești.

Producătorii kazahi de petrol speră că pot obține prețuri mai bune pentru petrolul lor și să-l vândă mai ușor dacă în documente se precizează clar că nu provine din Rusia.

 

BVB | Știri BVB

OMV PETROM S.A. (SNP) (05/12/2024)

Raport tranzactii 31 decembrie 2023 - 4 decembrie 2024

SIMTEL TEAM (SMTL) (05/12/2024)

Obtinerea unei licente din partea ANRE

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (05/12/2024)

Decizie Consiliu de Administratie - consolidarea valorii nominale a actiunilor

ROMCARBON SA (ROCE) (05/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/12/2024)

Notificare prag detineri/vot >5%