Update articol:

Ludovic Orban: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu va fi 100% aşa cum am vrut noi

ludovic orban

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu va fi 100% aşa cum a dorit Guvernul, întrucât Comisia European a avut o serie de obiecţii, dar că cele mai multe dintre proiectele propuse vor avea finanţare.

“Sigur că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu va fi 100% aşa cum am vrut noi. Comisia Europeană, de exemplu, a avut obiecţii la irigaţii, a avut obiecţii legate de mecansimul de susţinere a mediului de afaceri şi au în continuare obiecţii, dar până la urmă cele mai multe proiecte şi propuneri pe care noi le-am inclus în PNRR vor fi finanţate, vom avea resurse financiare europene pe care le vom utiliza pentru a dezvolta România”, a declarat Orban, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

În privinţa susţinerii PNRR din partea tuturor formaţiunilor politice, liderul PNL consideră că Guvernul nu trebuie neapărat să aibă acordul PSD, care a avut la dispoziţie două sesiuni de consultări în care putea să îşi prezinte propunerile.

“În elaborarea PNRR au fost două consultări publice, odată înainte de alegeri şi apoi după alegeri. În aceste consultări au putut să-şi prezinte propunerile largi categorii, de la asociaţiile autorităţilor locale, până la patronate, asociaţii profesionale, până la sindicate. În realizarea PNRR s-a ţinut cont de foarte multe propuneri formulate de partenerii sociali, de diferitele entităţi care au participat la acest proces de consultare. Nu trebuie neapărat să avem acordul PSD pentru PNRR. PSD, în materie de fonduri europene, a rămas repetent şi este ultimul partid care are dreptul să vorbească despre utilizarea fondurilor europene. Pentru ei parcă au avut programatic să nu utilizeze fondurile europene”, a spus liderul PNL.

Europarlamentarul Sigfried Mureşan a arătat că PNRR este, în mod oficial, un contract între Comisia Europeană şi Guvernul României, iar elaborarea acestuia a presupus consultarea autorităţilor locale şi judeţene.

“Pentru noi este foarte important ca în implementarea acestui plan vocea autorităţilor locale, a comunităţilor locale să fie auzită, pentru ca banii să ajungă acolo unde comunităţile locale au nevoie. În ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, în general, în trei ani de guvernare a PSD – 2017, 2018, 2019 – nu s-a depus la Comisia Europeană niciun kilometru de autostradă, niciun kilometru de cale ferată, niciun mare proiect de infrastructură pentru Transilvania, nicio linie de metrou, nimic (…) Şi adevărul este că cele 80 de miliarde de euro, sumă record obţinută de România, fonduri europene pentru anii următori, au fost posibili prin efortul concertat al preşedintelui României, al guvernului liberal din anul 2020 – am ajutat şi noi, membrii Parlamentului European, unde am putut. Imaginaţi-vă că pentru România, în locul guvernului liberal şi preşedintelui Iohannis, ar fi negociat Viorica Dăncilă şi PSD. Vă dau în scris, nu am fi obţinut o sumă atât de mare pentru următorii ani, pentru România”, a arătat Mureşan.

BVBStiri BVB

RAIFFEISEN BANK - OB. 2028 (RBRO28) (30/07/2021)

Rezultate financiare semestriale 2021

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (30/07/2021)

Convocare AGA Ordinara si Extraordinara in data 10(11).09.2021

RAIFFEISEN BANK _ OB. 2026 (RBRO26) (30/07/2021)

Rezultate financiare semestriale 2021