Update articol:

Nicuşor Dan, întâlnire cu administratorul special al ELCEN: Sistemul de termoficare, într-o situaţie dificilă

Primarul general ales, Nicuşor Dan, a precizat marţi că s-a întâlnit cu administratorul special al ELCEN, Claudiu Creţu, şi că sistemul de termoficare din Bucureşti e într-o situaţie “foarte dificilă”.

“M-am întâlnit azi cu Claudiu Creţu, administratorul special al ELCEN, unul dintre specialiştii sistemului de termoficare al Capitalei. Am vrut să văd concret cum s-a lucrat în ultimii ani de zile în domeniul termoficării şi m-am convins din nou că sistemul de termoficare din Bucureşti e într-o situaţie foarte dificilă. E important de aceea să punem împreună, cât mai repede, cele mai bune idei şi soluţii pentru rezolvarea problemelor de sistem, dar şi a urgenţelor privind apa caldă şi căldura. E un proces greu şi nu trebuie să pierdem timpul, ci să venim cu soluţii”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.

Conform programului electoral al lui Nicuşor Dan, citat de Agerpres, obiectivele principale în ce priveşte sistemul de termoficare sunt:

– accesarea fondurilor europene pentru modernizarea sistemului de termoficare;

– înlocuirea a 300 km de conductă din reţeaua principală, cu alocări financiare prioritare;

– automatizarea completă a punctelor termice;

– continuarea, în paralel cu modernizarea reţelei de termoficare, a investiţiilor pentru eficientizarea energetică a clădirilor private şi publice;

– atragerea de noi clienţi în sistem (noile cartiere rezidenţiale, consumatori industriali, centre comerciale);

– reeşalonarea datoriilor sistemului de termoficare pe baza unei negocieri.

“Sistemul de termoficare este vechi şi ineficient, iar pierderile din reţeaua de termoficare au atins valori record: 1 milion de gigacalorii pe an pe magistrale şi 430.000 de gigacalorii pe an pe reţelele secundare. Se adaugă la pierderile de energie şi pierderile de apă, care sunt echivalentul unui bazin de înot pe oră. Rezolvarea integrală a problemei sistemului de termoficare depăşeşte durata unui mandat de patru ani, dar într-un mandat se pot face lucruri importante pentru a avea sistem de termoficare modern, eficient”, reiese din programul postat pe pagina noulbucureşti.ro.

BVBStiri BVB

DAFORA SA (DAFR) (27/10/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (27/10/2020)

Tranzactie cu parti afiliate

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (27/10/2020)

Comunicat informare investitori - versiunea in limba engleza

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/10/2020)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni