“Când o persoană primeşte o notificare de la ANAF privind obligaţii fiscale restante, poate să apară imediat întrebarea firească: “Am ceva de plată sau este o eroare?”. În iunie 2026 a fost publicată Procedura de comunicare a notificărilor de alertă privind neîndeplinirea obligaţiilor bugetare de plată, prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 758/2026 (“Ordin”). Aceasta are rol preventiv şi vizează în principal contribuabilii care desfăşoară activităţi economice (“debitori profesionişti”, aşa cum sunt definiţi de Ordin) cu obligaţii bugetare restante de peste 40.000 de lei. ANAF le va transmite acestor contribuabili o notificare de alertă, periodic, pentru a-i informa despre obligaţiile restante şi despre modalităţile de sprijin disponibile, precum opţiunile de eşalonare la plată”, susţin reprezentanţii EY.
Conform sursei citate, persoanele fizice şi PFA-urile nu trebuie să plătească automat ci este indicat să-şi verifice, în primul rând situaţia fiscală personală.
“Este cert însă că ignorarea notificării poate transforma o eventuală restanţă într-o problemă mai “scumpă” şi mai greu de gestionat, deoarece se pot adăuga accesorii ori să se aplice măsuri de executare”, notează compania de consultanţă.
În acest context, ce este recomandat să se verifice situaţia fiscală personală, cu ajutorul fişei ROL, se mai arată în document.
“Fişa ROL (obţinută fie prin Spaţiul Privat Virtual, fie fizic de către persoanele fizice) este importantă pentru a înţelege dacă datoria indicată este corectă, dacă include şi accesorii sau dacă există plăţi recente care nu au fost încă înregistrate în evidenţa fiscală. Această verificare poate clarifica rapid multe dintre situaţiile care generează confuzii şi poate ajuta contribuabilul să decidă dacă este necesară plata, solicitarea unor clarificări sau accesarea unor facilităţi, respectiv eşalonarea”, precizează EY.
Conform sursei citate, un aspect important al noii proceduri este că, în cazul în care o persoană fizică are datorii fiscale atât pe CNP, cât şi aferente activităţii independente înregistrate pe codul de identificare fiscală, pragul de 40.000 de lei este analizat prin raportare la totalul datoriilor.
Astfel, un PFA poate fi surprins să primească o notificare de alertă chiar dacă, privite separat, obligaţiile din “sfera personală” şi cele din “sfera profesională” par să fie sub pragul relevant.
Pe de altă parte, persoanele fizice şi PFA-urile trebuie să se asigure că obligaţiile fiscale restante sunt conform legii.
“Este important de ştiut că, potrivit Codului de procedură fiscală, obligaţiile restante sunt cele care au ajuns la scadenţă/ termenul de plată, dar şi diferenţele de obligaţii fiscale principale şi accesorii stabilite prin decizie de impunere, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată (stabilit în funcţie de data comunicării deciziei). Altfel spus, simplul fapt că termenul de plată nu a ajuns încă la scadenţă pentru sumele din deciziile de impunere nu înseamnă că respectivele sume nu vor fi luate în calcul de ANAF, atunci când analizează nivelul obligaţiilor restante ale contribuabilului”, notează specialiştii EY.
De asemenea, este necesară verificarea plăţilor recente şi a modului de stingere.
“Trebuie reţinut că, în cazul în care aţi efectuat recent plăţi prin ghişeul.ro, acestea nu sting imediat obligaţiile fiscale. Prin urmare, este posibil ca anumite diferenţe să apară deoarece acestea sunt încă evidenţiate ca fiind restante”, se mai arată în comunicat.
În plus, o plată efectuată către ANAF nu se distribuie întotdeauna către datoria pe care contribuabilul intenţionează să o achite. În general, sumele plătite se sting potrivit ordinii prevăzute de Codul de procedură fiscală, respectiv mai întâi obligaţiile fiscale principale şi accesorii în funcţie de vechimea acestora.
Prin urmare, este posibil ca o plată să fie de fapt direcţionată către datorii mai vechi (care poate nu au fost avute în vedere, la vremea lor, de către contribuabil), iar alte obligaţii, mai recente, să rămână neachitate şi să genereze accesorii în continuare.
Totodată, dacă suma este corectă, cel care a primit notoficarea trebuie să decidă între plată, eşalonare sau mediere
“Notificarea de alertă nu înseamnă că ANAF solicită exclusiv plata imediată a sumelor restante. În funcţie de disponibilităţile economice, contribuabilii pot efectua plata integrală a sumelor restante ori au la dispoziţie mai multe modalităţi de sprijin financiar. Una dintre acestea este procedura de mediere fiscală, din Codul de procedură fiscală, care oferă posibilitatea unei întâlniri cu organul fiscal în care să se discute despre cuantumul obligaţiilor datorate, situaţia financiară a contribuabilului şi identificarea unor soluţii pentru stingerea obligaţiilor restante”, se mai precizează în document.
Conform unui nou proiect de ordin, medierea fiscală va putea fi desfăşurată şi online, prin intermediul platformei de videoconferinţă a ANAF, nu doar în format fizic, aşa cum este în prezent.
“Se mai poate accesa şi eşalonarea la plată, mecanism care permite achitarea datoriilor în rate şi poate preveni acumularea unor costuri suplimentare sau declanşarea măsurilor de executare silită”, notează specialiştii EY.
În cazul în care există neconcordanţe între situaţia indicată în notificare şi cea personală, contribuabilul trebuie să se adreseze organului fiscal pentru a clarifica sau a corecta situaţia fiscală, prin prezentarea documentelor jutificative relevante, după caz, se mai precizează în document. Cel mai important de reţinut, în final, este faptul că notificarea trebuie tratată ca oportunitate de verificare, nu ca motiv de panică, iar primul pas este compararea informaţiei ANAF cu evidenţa proprie şi documentele de plată.