Hidrogenul este un combustibil alternativ al viitorului, iar testele Delgaz Grid privind funcţionarea aparatelor electrocasnice cu amestec de 80% gaze naturale şi 20% hidrogen ne apropie şi mai mult de momentul în care utilizarea hidrogenului devine realitate, a declarat doamna Oana Ozmen, deputat PNL, secretar al Comisiei pentru Industrii, iniţiatoarea primului proiect legislativ privind hidrogenul, la evenimentul primei etape a proiectului pilot 20HyGrid, lansat în premieră în România.
Domnia sa a explicat: “Această testare este binevenită și demonstrează interesul pe care companiile îl au în a investi în proiecte ce vizează utilizarea hidrogenului.
Faptul că Delgaz Grid a făcut această testare acum are o dublă semnificație pentru mine ca parlamentar. În primul rând, este evident cât este de utilă inițiativa legislativă pe care am gândit-o acum un an și jumătate și la care am muncit împreună cu colegii mei din Comisia de Industrii şi Servicii. Încă o dată apreciez rolul pe care președintele Comisiei, domnul Bende Sandor, și domnul ministru Virgil Popescu l-au avut în a sprijini să construim grupul de lucru pe hidrogen. Faptul că 18 parlamentari ai unei Comisii parlamentare permanente (PNL, PSD, UDMR), cum este cea pentru industrii și servicii, și-au asumat un rol decisiv în avea un dialog cu mediul academic, cu experții, cu firmele ne-au făcut să înțelegem cât de important este să ajungem la acest final, care este primul proiect de lege privind reglementarea pieței de hidrogen din România.
În al doilea rând, utilizarea hidrogenului în acest mix, un blending cu gazul, este o dovadă că trebuie să folosim toate resursele pe care le avem la dispoziție în această perioadă de tranziție energetică. Este adevărat că România își propune în următoarea perioadă să utilizeze hidrogen verde și hidrogen low- carbon, care presupune producerea lui în urma utilizării energiei nucleare, dar să nu uităm că avem și resursele de gaze, care nu sunt inepuizabile, dar care pot juca un rol important în perioada de tranziție. Este de văzut însă ce va spune și Comisia Europeană cu privire la acest aspect.
În ceea ce mă privește, ca prim inițiator, cred că mi-am atins obiectivul, în sensul că am pus România pe harta țărilor pioniere în domeniul energiei regenerabile. Ţara noastră va fi printre cele menționate că și-au asumat o astfel de politică publică, dar să nu uităm că un rol important l-a avut colaborarea excelentă cu instituțiile statului. Faptul că Ministerul Energiei și-a pus la dispoziție experții, la fel şi Autoritatea Națională de Reglementare, Ministerul Economiei a transmis un punct de vedere, toate acestea au arătat clar că există o coeziune de gândire și de acțiune la nivel guvernamental. În plus, votul pe care noi l-am obținut în Senat cu acest proiect legislativ este, din nou, o dovadă că există interes și că coaliția de guvernare susține un astfel de demers.
Pentru viitor, ne propunem să continuăm activitatea grupului de lucru pe hidrogen, pentru că trebuie să ne asigurăm că vom veni cu proiecte legislative care să ajute în primul rând industria, pentru că această conversie la o tehnologie nouă este scumpă. E adevărat că există fonduri disponibile, dar și Guvernul trebuie să vină cu o politică coerentă, clară, de investiții în această zonă și cred că trebuie să avem curajul de a face acest lucru.
Referitor la utilizarea hidrogenului în mix cu gaz, este foarte important că Delgaz Grid a testat aparatele electrocasnice care vor utiliza acest mix, indiferent de vechimea lor sau de tipul de produse. Pentru că şi la nivel de informare publică trebuie să avem un discurs coerent atât din partea companiilor private, dar mai ales din partea autorităților publice. Este nevoie de o informare corectă, pentru a înțelege de ce este important să utilizăm hidrogenul în vederea reducerii emisiilor de carbon.
Dacă vom reuși să utilizăm hidrogenul nu numai pentru uz casnic, dar mai ales în industrie, sunt sigură că România va deveni una dintre țările nu doar utilizatoare de hidrogen, dar și producător esenţial în zona sud-est europeană. Dacă vom urmări în următoarea perioadă să avem o strategie energetică și să facem demersuri diplomatice în acest sens – pentru că în energie ai nevoie de elementul de diplomație energetică – atunci este important să vedem care sunt ţintele pe care România le urmărește, mai ales că a încheiat parteneriatul strategic cu Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Ungaria. România încearcă să se impună în această zonă a Europei și cred că poate deveni un mare jucător pe această piață a energiei. Cu o singură condiție sigur, să facem investițiile corect”.
Referitor la resursele de gaz din Marea Neagră, doamna Oana Ozmen a spus: “Trebuie să vedem momentul la care aceste exploatări vor deveni realitate. Dar Comisia Europeană trebuie să își dea acceptul dacă gazele vor conta în tranziția energetică pentru următoarea perioadă. Eu cred că 2029 este mult prea aproape și că trebuie să existe un echilibru decizional la nivel european, având în vedere provocările pe care țările est-europene le au.
În primul rând, nu avem acces la același tip de tehnologie, investițiile și mai ales zona de huburi care să ne dea tehnologia de care am avea nevoie sunt foarte puține în zona sud-est europeană. Plus că modul în care producem la ora actuală energie nu este neapărat curat. Încă folosim cărbune, încă folosim alte tipuri de combustibili fosili și atunci toată această tranziție trebuie făcută într- un mod echilibrat”.