Într-o perioadă în care au fost lansate mai multe rapoarte importante privind petrolul și gazele, mai ales IEA World Energy Outlook 2020 și World Oil Outlook ale OPEC, un conflict regional este pe punctul de a scăpa de sub control, potrivit analiștilor OilPrice.com.

Combinația toxică a unei confruntări militare între Azerbaidjan și Armenia, susținută de Turcia și, respectiv, de Rusia, și poziția de confruntare pe care Ankara o ia în conflictul din Mediterana de Est amenință aprovizionarea cu energie în Europa.

După o scurtă pauză în poziția agresivă a Turciei în Mediterana de Est, parțial din cauza eforturilor europene și americane de a dezamorsa situația, conflictul Armenia-Azerbaidjan a reaprins tensiunile în toată Europa. În aceeași săptămână în care proiectul Trans Anatolia Pipeline (TAP) și-a deschis supapele pentru a furniza gaze azere către Europa de Sud, Azerbaidjanul a acuzat Armenia că a vizat cu rachete infrastructura petrolieră azeră.

Răspunsul Azerbaidjanului a fost o operațiune militară la scară largă împotriva forțelor armene, care ar putea duce la intervenția Rusiei în zilele următoare, scriu analiștii OilPrice.com. În același timp, sprijinul Turciei pentru Azerbaidjan ar putea duce la o acumulare militară semnificativă pe cealaltă parte a conflictului.

Cu toate acestea, agresiunea regională a Turciei nu se limitează la Caucaz. În ultimele zile, după ce a arătat o oarecare clemență în confruntarea sa regională cu Grecia, Cipru, Egipt și Israel, retrăgând unele dintre vasele sale din Mediterana de Est, Ankara a revenit în zonă. Decizia Ankarei de a relua operațiunile seismice offshore în apele disputate din estul Mediteranei nu numai că a stârnit reacții dure de la Atena, Bruxelles și Washington, dar are potențialul de a provoca o confruntare militară directă.

Erdogan a încercat întotdeauna din răsputeri să nu amenințe în mod deschis Grecia, Cipru și alții, dar acest lucru pare să se schimbe. Vasul seismic turcesc Oruc Reis, însoțit de fregate turcești, și-a început operațiunile lângă insula greacă Kastellorizo, care se află la două mile de coasta turcească. Măsura lui Erdogan este o palmă clară pentru UE, NATO și Washington. Ca reacție la criticile crescânde, în special din partea țărilor europene, precum Franța, Germania și Grecia, susținute de Washington, Erdogan a afirmat că Grecia și Cipru sunt principalul motiv al acțiunilor sale agresive.

Erdogan a acuzat Atena și Nicosia că nu au respectat angajamentele luate în timpul negocierilor anterioare. Într-un afront fără precedent față de Uniunea Europeană și Grecia, el a spus:  “Vom continua să oferim Greciei și administrației cipriote grecești – care nu își respectă promisiunile către UE și NATO – răspunsul pe care îl merită pe teren”. Inversarea politicii lui Erdogan nu numai că a pus posibile negocieri în impac, dar ar putea duce acum la o confruntare nedorită în Mediterana de Est. Grecia, susținută deja de țările europene, a declarat deschis că Ankara subminează orice eforturi pentru crearea și menținerea unui dialog. Poziția Germaniei pare, de asemenea, să se fi schimbat dramatic.

După luni de zile când a fost acuzat de Atena, Nicosia și alții că a ascultat doar dorințele și amenințările Ankarei, ministrul german de externe Heiko Maas a condamnat în mod deschis și dur decizia Ankarei, în timp ce vorbea la Atena. Poziția Germaniei este esențială în strategia UE față de Turcia. Erdogan ar trebui să își reevalueze rapid opțiunile, întrucât ministrul german chiar și-a anulat vizita planificată la Ankara zilele acestea.

Ankara s-a jucat cu focul în ultima vreme, iar Erdogan a întors împotriva sa mai multe națiuni cu acțiunile sale unilaterale la graniță. Prin provocarea deschisă a UE și indirect a NATO, Erdogan joacă un joc riscant, conform analiștilor.

Strategia turcească Blue Homeland, care este în prezent în vigoare, îi determină pe foști inamici să lucreze împreună la o scară fără precedent, totul într-o mișcare de a înăbuși amenințările turcești.

Acordul de delimitare maritimă al Ankarei cu Libia a dat greș . Nu numai că Israelul și Egiptul au semnat acum acorduri maritime cu Grecia și Cipru, dar chiar și Libanul și Israel discută acum în mod deschis propriile lor frontiere maritime.

Aventurile militare actuale ale lui Erdogan pot fi înțelese numai în lumina presiunii interne, a instabilității politice și a unei crize economice turcești de amploare. Reorientând temerile și furia din crizele interne asupra pericolelor exterioare, Erdogan este capabil să mențină sprijinul intern.

Unii consideră agresivitatea Turciei din Mediterana de Est  ca o declarație îndrăzneață a lui Erdogan că nu se teme de sancțiunile UE sau nici măcar nu crede că sunt o posibilitate.

Zilele următoare vor fi cruciale pentru Turcia și regiune. Un conflict regional extins în Caucaz ar putea închide principalele artere de petrol și gaze, care aprovizionau Europa. În același timp, o confruntare turco-greacă ar pune în pericol proiectele existente de petrol și gaze din Europa de Sud.

Este puțin probabil ca aceste confruntări navale offshore să se limiteze la părțile specifice implicate, dar amenință fluxurile comerciale maritime (inclusiv transporturile de petrol și gaze din Marea Neagră și din Marea Caspică). Un posibil nou punct fierbinte ar putea fi deschiderea în jurul Bosforului, întrucât forțele navale rusești și egiptene intenționează să organizeze un exercițiu militar major în zona Mării Negre în următoarele săptămâni. Când se va întâmpla acest lucru, forțele navale egiptene vor trebui să treacă prin apele turcești ale Bosforului din Istanbul. În lumina amenințărilor în curs, acest lucru are potențialul de a declanșa un conflict grav în regiune.