Update articol:

Opinie Ștefan Jicol: Politica ,,zero covid” a împăratului roșu Xi Jinping

xi jinping china

Desigur că, privind istoria, toți împărații mari ai Chinei au fost foarte cruzi cu supușii lor, alegând să gestioneze mulțimile prin forță brută și teamă, prin impunerea unei obediențe oarbe și nu prin contracte sociale consensuale sau prin vreo transparență a actelor guvernamentale. Contestarea, libertatea, critica, schimbarea liderilor considerați mereu infailibili sau exersarea altor forme de guvernare decât cele autoritariste nu își găsesc locul în China. Așa funcționează în mod natural spațiul dintre Asia Centrală și Marea Chinei de Sud, dintre Mongolia și Marea Galbenă, indiferent de forma aparentă de guvernare sau a denumirii regimului politic, de la dinastia Xia fondatǎ de cǎtre Yu cel Mare în urmă cu 4500 de ani, de la dinastiile Qin, Han, Tang și Ming, până la Mao Zedong sau la liderul contemporan al mărețului Partid Comunist Chinez, Xi Jinping. Fără teroarea arbitrară a stăpânirii, fără chinuirea până la epuizare a chinezului de rând, fără pedepsirea exemplară a celor care gândesc altfel, împărații chinezi din toate timpurile nici nu știau, printr-o altă rețetă de mai mare succes, cum ar fi putut să țină sub control propriul regim în condițiile unor populații atât de numeroase.

Politica ,,zero covid” a actualului regim politic de la Beijing, ca punct principal al partidului unic comunist, condus din ce în ce mai totalitar de către noul ,,împărat” Xi Jinping, este doar o altă formă de obosire și disciplinare a chinezului de rând, în condițiile în care mașinile și robotizarea suplinesc vechile munci manuale costisitoare care îl țineau foarte ocupat până acum. Căci, dacă e scos din tradiția terorii, dacă nu mai este epuizat de muncă fizică consumatoare de timp, dacă este lăsat liber prea mult și fără de sarcini obligatorii, există riscul ca orice cetățean al Chinei să înceapă să gândească nepermis de mult, să ceară și altceva.

Implicit, dacă apar mai mulți chinezi liber cugetători aceștia ar putea să se constituie în mase scăpate de sub control, nesupuse, chiar rebele, să pună astfel în pericol liniștea regimului politic de la Beijing. Ba, scăpați din mâna de fier, chinezii ar putea să ceară un cu totul alt partid decât cel comunist sau mai multe partide și chiar altă formă de guvernământ. Cam aceasta este rostul logic al testării zilnice din China devenită obligație exasperantă, cu ședere la cozi imense și cu proceduri deloc plăcute, pe motivul depistării infectaților ai virusului Covid 19, pentru sute de milioane de oameni. Testarea abuzivă, cât mai umilitoare și mai dureroasă, aparent inutilă și mare consumatoare de timp, așa cum este astăzi în toată China, este de fapt modul prin care fiecare chinez trebuie să își aducă aminte că are un stăpân suprem căruia trebuie să i se supună.

În China de astăzi, cu această politică dură ,,zero covid”,  nu ești primit la serviciu, la școală, nu poți intra într-o gară sau într-o autogară, nu poți ieși nici măcar din casă pentru cumpărături dacă nu ești testat la gheretele omniprezente, cu bățul lung nazal, dacă ai, sau nu ai Covid 19. Nu mai vorbim despre spectacole publice, adunări mari de oameni sau stadioane de fotbal, pentru că astfel de întruniri sunt total interzise, fie că oamenii care ar vrea să meargă au făcut sau nu testul Covid 19. Oricum masca, ca lege a puterii vizibile a Beijingului, este obligatorie peste tot de aproape 3 ani, dar fiecare chinez trebuie să aibă în plus și permis verde non covid, pe o aplicație specială, altfel pur și simplu nu are drepturi cetățenești. Desigur că acest abuz al testării permanente supără populația, dar rezultatul este că astfel, prin acest test de stres gândit anume, sunt depistați rebelii regimului, pentru a fi izolați și pedepsiți ca exemplu pentru ceilalți. Marea majoritate se supune însă cu resemnare acestui supliciu, cu stat la cozi umilitoare în fața gheretelor de testare și cu introducerea de bețe în nas. Cu cât te testezi mai des, cu atât ești mai atașat valorilor și ideilor partidului unic și implicit regimului. Cine se eschivează devine dubios.

De fapt, ce se întâmplă astăzi în China nu este ceva inedit, căci toți împărații chinezi au inventat metode prin care au urmărit să-i dibuiască pe dizidenții care ar fi putut face probleme regimului. Acum 2200 de ani împăratul chinez care a dat și numele Chinei, Qin Shi Huang, și-a construit o armată de 8000 soldați de teracotă sub credința oficial-religioasă a regimului său, că pe lumea cealaltă, după moarte, cine va avea astfel de luptători, precum ai lui, va putea fi lider absolut și acolo. Dar, căzând în capcana împăratului, mai mulți generali și miniștri ai săi, pentru că își doreau ca pe lumea cealaltă să fie ei împărați și nu Qin Shi Huang, au început să își facă în ascuns propria lor armată, alcătuită tot din soldați de teracotă. Căci toți se considerau îndreptățiți să fie împărați, deși nu o puteau spune de frică. Desigur că împăratul chiar asta și-a dorit să vadă, cine îi contestă puterea, cine l-ar trăda și cine uneltește în planuri ascunse să îi ia locul. Qin a folosit chiar soldații de teracotă ai miniștrilor și ai generalilor săi drept dovezi incontestabile pentru trădare și a dispus uciderea publică a tuturor oponenților. Nici atunci, ca și acum, China nu permitea voci opuse regimului și le vâna chiar înainte de exprimare, dintr-o cultură politică tradițională pe care occidentalii ar numi-o, desigur, impropriu, înțelegând-o superficial, ca fiind prudență.

De la o epocă la alta, de la o dinastie la alta, împărații Chinei au folosit tehnici de prindere a dizidenților care nu ar fi putut trece niciodată prin cap, nici măcar ca idee, vreunui occidental. Asta pentru că gândirea chineză este atât de subtilă și atât de fantastică încât nu se încadrează deloc pe șabloanele occidentale. La sfârșitul anului 1956, liderul absolut al Chinei și al Partidului Comunist Chinez de atunci, Mao Zedong, pentru că nu mai avea niciun dușman declarat în spațiul său de exercițiu administrativ, pentru că-i lichidase, a lansat public campania liberală:  “Lăsați o sută de flori să se înflorească”, prin care cetățenii erau invitați de fapt într-o capcană, respectiv să spună deschis ce cred ei despre regim. Promisiunea partidului era că nici nu vor păți nimic pentru asta. Intelectuali, studenți și oameni de rând, încurajați de campania vicleană ce purta numele inocent al unui vechi și celebru poem chinezesc (“Lăsați o sută de flori să  înflorească / Să lași o sută de școli de gândire”), care de teamă stătuseră până atunci tăcuți și ascunși, au crezut că li se cere într-adevăr părerea și s-au întrecut în a scrie partidului unic ce gândesc în realitate.  Capcana de naivi a împăratului roșu Mao Zedong a fost iar perfectă.

Pe 8 iunie 1957, la doar 8 luni după inaugurare, însuși marele conducător absolut al Chinei Mao Zedong a cerut printr-un discurs public, cu indignare proletară, oprirea campaniei “Sute de Flori”. Opt luni înseamnă oricum doar o clipă în lumea chineză, căci până și timpul se măsoară  în acest spațiu cu totul altfel. Propaganda de partid a anunțat atunci, în completarea discursului liderului absolut, că “e timpul să scoatem buruienile otrăvitoare din patul de flori”.  Mii de intelectuali, studenți, chiar școlari sau oameni care gândiseră și pentru o clipă liber au fost imediat arestați, inclusiv activiștii pro-democrați Luo Longqi sau Zhang Bojun, chiar dacă erau membri ai partidului comunist. Aceștia din urmă, alături de alte mii de arestați, care au fost trimiși în lagăre de muncă forțată, au fost siliți să mărturisească public că au organizat o conspirație secretă împotriva regimului comunist al lui Mao. Toți cei care au îndrăznit să sugereze ceva regimului, în scris, verbal, printr-un desen naiv sau printr-o poezie măcar, au fost considerați capi ai unei revolte și au fost aduși la tăcere prin forță. Libertatea de exprimare în China lui Mao a fost doar un experiment ticluit spre a prinde trădători ai socialismului.

China este de când lumea un colos cultural și model de succes în conduita politică, având mereu abilitatea de a-i cuceri pe nesimțite pe toți cuceritorii săi. Deși a fost cucerită militar de către tătari în anul 1215, China, prin cultura sa mult superioară, i-a supus regulilor sale pe mongoli. Vechea denumire a capitalei Beijing a fost Cambaluc. Orașul, înființat de marele Han Mongol Kubilai în secolul al XIII-lea drept capitală de iarnă a unui imperiu imens, care stăpânea nu numai cea mai mare parte din Asia dar și toată China, așezat pe vechiul drum al mătăsii, a devenit celebru chiar și în spațiul românesc. Denumirea ciudată pentru un oraș altfel, “Cambaluc”,  a fost adusă în Europa fie de negustori, fie prin “povestirile lui Marco Polo din China”, fie prin groaza incursiunilor de jaf ale tătarilor din acele timpuri. Ce e cert, Cambaluc a rămas în conștiința publică drept “balamuc”. Sensul peiorativ a rămas pentru că despre tot ce se aflase că există acolo în Cambaluc ținea de lumea nebuniei, una cu totul de neînțeles pentru europeni și cultura lor. Chiar și astăzi, după 800 de ani, “balamuc”, derivat din denumirea vechii capitale “Cambaluc”,  e folosit ca descriere a unei lumi sau a unei zone cu susul în jos, guvernată de reguli absurde. Europenii și în general Occidentul nu par că vor înțelege vreodată cum funcționează de fapt China, pentru că nu au repere culturale de comparație.

Văzută dinspre cultura occidentală, China are de mii de ani misterul profund al unei lumi abstracte, o nebuloasă care nu poate fi deslușită de niciun vestic. Acolo totul pare a fi altfel. Confucius, spre exemplu, este în spațiul chinezesc filozoful suprem de mii de ani, tezele sale vin cu promovarea obedienței necondiționate pentru stăpânire, cu o ordine socială de necontestat, cu armonia pacifistă a corpului social, cu necesitatea liderului absolut păstor al tuturor. Asta spre deosebire de Occident, care este clădit pe lumina și adevărul individual uman, pe libertatea și creativitatea omului, relevate de Platon și sau de JeanJacques Rousseau cu epigonii lor. China, ca definiție simplă, este fondată pe un confucianism liniar, lipsit de orice fluctuații riscante.

Marele Zid, ca simbol chinezesc absolut între două lumi, este nu numai un obstacol pentru alte culturi care ar putea tulbura regulile din acel spațiu sau pentru alte forme de organizare socială, dar este și o expresie a puterii sufocante, așa cum este element de separație între stăpânire și vulg. De fapt, tot ce există în China are pentru occidentali timbrul abstractului. Bambusul și urșii panda sunt doar ornamente care creionează tablorile enigmatice, timpul se scurge înghițit pe îndelete de dragoni fabuloși, lumina stă închisă în lampioane care zboară, liniștea e păzită de soldații de teracotă ai vechilor împărați, cerul e supus doar astrologiei chineze, bolile se supun medicinei tradiționale, vietățile sunt de jad, iar vremea ține încă de mersul lin, șerpuit, al fluviilor Galben, Amur și Yangtze.

Lumea chineză este aparte și nu degeaba palatul imperial din Beijing, încă de la dinastiile Ming și Quing, se numește : “Palatul Cerului Senin”, cum nu se numește niciun alt palat din Europa. Acolo, trecând prin Poarta Armoniei Supreme, se ajunge la Palatul Purității Cerești și la Palatul Liniștii Pământești, iar mai departe spre Sala Armoniei Centrale și spre Sala Păstrării Armoniei. Toate aceste denumiri mistice, încărcate de subtilități, reflectă absurd pur pentru orice occidental sau arată cât de neînțeles este China.

Spre a-și conserva tiparele culturale milenare, spre a-și păstra supremația și performanța în a gestiona cea mai mare populație a lumii (1,41 miliarde, conform The World Bank , https://data.worldbank.org/indicator/SP.POP.TOTL?locations=CN ), regimul de la Beijing e foarte atent cu cei care ies din tipare. Cei care nu se supun trebuie depistați, prinși din timp, pentru a fi extrași și corectați, sau chiar duși în tabere de reeducare prin muncă. În China s-a inventat un sistem unic în lume de puncte sociale, general aplicabil, pentru comportament public aliniat regulilor creionate de partid. Pentru cei care au punctaj mic, călătoriile, accesul pe rețele sociale, mersul cu trenul și avionul, creditele bancare sau distracțiile le sunt total interzise. Totul este supravegheat, de la mass-media până la orice comunicare prin graffiti sau prin net, totul se urmărește prin camere video plasate pretutindeni, prin recunoaștere facială sau a profilului și se interpretează în timp real prin inteligență artificială. Chiar mersul pe stradă al fiecărui chinez, tipul de bagaj cărat, frizura și ochelarii, uitatul peste umăr, graba sau lentoarea, agitația și resemnarea fiecăruia, căutările pe net, toate sunt înregistrate, analizate și stocate în cloud-uri guvernamentale gigant.

Partidul comunist care conduce astăzi China își pune steagurile sau afișele roșii cu liderul Xi Jinping peste tot nu pentru a convinge pe cineva, ci pentru a-și arăta puterea totală, imperturbabilă, una sufocantă și neapărat descurajantă, pentru a-i face pe critici și dizidenți să se resemneze pentru că nu au nicio șansă. Propaganda ubicuă și ideologia Partidului Comunist Chinez nu este nicidecum una educațională, cum ar părea dinspre Occident, așa cum nu are nici rolul de a face pe cineva să creadă în absurdul ideatic comunist, ci are rol intimidant, de măreție divină absolută în contra căreia nu se poate nimeni opune. Comunismul Chinez face paradă cu imensa sa putere pentru că este foarte reală, pentru că cetățenii săi îi permit asta, din indiferență sau de frică. Dar același partid totalitar răspunde mult mai mult și pentru eșecuri, spre deosebire de zona occidentală unde răspunderea se pierde la fiecare schimbare de partid sau de lider. Diferența dintre Occident și China e doar de filozofie politică, prin organizarea cu totul diferită, antinomică, a puterii.

În plus, chinezul, oricare dintre cei 1,4 miliarde, este învățat de istoria și societatea sa că există undeva foarte sus o stăpânire căreia nu e bine să i te opui sau să o critici. Coerciția, supliciul și abuzul statului sunt normalități și fac parte din viața de zi cu zi în China de mii de ani. Politica “zero covid” a împăratului roșu Xi Jinping nu este deci o anomalie politică inacceptabilă decât pentru occidentali. Pentru că noi europenii nu pricepem nimic din lumea orientală chinezească și o comparăm cu idealurile noastre umanist-iluministe inspirate din operele lui Platon, Montesquieu, Diderot, Voltaire, Kant și Jean Jacques Rousseau. Acestea fiind doar niște personaje, cumva de basm, despre care chinezii nu au auzit niciodată și nici nu sunt interesați.

BVB | Știri BVB

VRANCART SA (VNC) (31/05/2023)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

SIF HOTELURI SA (CAOR) (31/05/2023)

Act aditional promisiune bilaterala vanzare cumparare Eurohotel Baia Mare

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (31/05/2023)

Solicitare completare ordine de zi AGA din data de 19/20 iunie 2023

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (31/05/2023)

Nuclearelectrica inclusa in indicii MSCI Frontier Markets

ALRO S.A. (ALR) (31/05/2023)

Grupul ALRO si AZERALUMINIUM au semnat un memorandum de intelegere