Update articol:
CANDIDAT PENTRU UN LOC ÎN COMITETUL REPREZENTANȚILOR ACȚIONARILOR FP

Ovidiu Fer: Se impune o regândire a strategiei Fondului Proprietatea; Nu văd neapărat lichidarea FP ca un scop în sine

Cred că acum este momentul să ne concentrăm pe crearea de valoare pentru acționari”, spune Ovidiu Fer

Modalitatea de restituire prin acțiuni FP a fost una dintre cele mai echitabile și profesioniste modalități posibile

Ovidiu Fer, fost country manager România al Wood & Co., candidează pentru un loc în Comitetul Reprezentanților Acționarilor Fondului Proprietatea (FP), la AGA din 13 noiembrie.

El consideră că se impune o regândire a strategiei Fondului Proprietatea, sperând ca, la un moment dat, FP să aibă girul acționarilor pentru a diversifica portofoliul și majora valoarea activului net.

“Franklin Templeton a făcut, fără nicio urmă de îndoială,  o treabă foarte bună în ultimul deceniu, atât la nivel vizibil – raportare, creșterea guvernanței corporative, etc- cât și la nivelul păstrării valorii portofoliului, în special prin blocarea unor decizii ale acționarilor majoritari într-o serie de companii mari, de genul Romgaz sau Hidroelectrica”, spune Ovidiu Fer, în cadrul interviului acordat Financial Intelligence.

De asemenea, el precizează că se consideră un candidat independent, în contextul în care actualul Comitet al Reprezentanților Acționarilor Fondului Proprietatea (FP) a transmis, recent, ca recomandă alegerea lui Ciprian Ladunca și a Ilincăi von Derenthall, pe locurile vacante, iar Franklin Templeton a specificat Ovidiu Fer ar putea să nu îndeplinească criteriile de independență.

“Din punctul meu de vedere și al mai multor acționari, cu care deja am discutat, sunt un candidat independent”, ne-a spus Fer.

***

Ce vă propuneți dacă obțineți locul în Consiliul Reprezentanților Acționarilor FP?

Ovidiu Fer: Cred că se impune o regândire a strategiei Fondului în condițiile actuale, în care se întrevăd o serie de schimbări majore.

Din perspectiva deținerilor, Fondul are din aceasta vară, în sfârșit, posibilitatea de a vinde chiar și toate acțiunile listate. Evident dacă își dorește și dacă piața este prielnică la momentul respectiv. Din punct de vedere al contextului pietei, dupa cum bine știm, Romania a trecut la statutul de piață emergentă și, personal, mă aștept ca asta să conducă, nu neaparat la un inflow rapid de capital, ci, mai degrabă, la intrarea pieței locale pe radarul unor jucători mari, de genul banci globale de investiții. O astfel de desfășurare ar da posibilitatea unei regândiri a planurilor privind deținerile nelistate ale Fondului Proprietatea.

Pe de altă parte, la nivelul acționariatului, structura este într-o permanentă schimbare: se produce un transfer dinspre fondurile de hedging anglo-saxone către cele locale, în special cele de pensii. Cu acestă reașezare, cred că, atât politica de distribuire de cash, cât și cea de investiții trebuie adaptate.

Desigur, toate aceste aspect punctate mai sus trebuie decise în ultimă instanță de către managementul executiv în urma unei strategii coerente, discutate cu acționarii.

Cum vedeți faptul că actualul Consiliu al Reprezentanților a recomandat acționarilor să-i voteze pe ceilalți doi candidați, cu mențiunea că, este posibil, să nu îndepliniți condițiile  de independență?

Ovidiu Fer: Exprimarea managementului a fost vagă și mai degrabă un îndemn pentru acționari să facă diligențele necesare pentru a stabili independența sau non- independența. Iar diligența în astfel de cazuri este făcută de obicei de către o entitate terță, de genul ISS. Apropo, a fi non-independent nu este un criteriu pentru a nu vota un candidat; așa cum, de altfel, s-a întamplat în cazul FP, care a propus un fost angajat în Board-ul Alro Slatina.

În cazul meu, lucrurile sunt destul de clare. Și simple. Am menționat în chestionarul creat special pentru aceste alegeri faptul că nu am avut vreo relație consistentă (profesională sau de afaceri) cu vreun angajat Franklin Templeton sau Fondul Proprietatea și nici în momentul actual nu am o astfel de participație.

De-a lungul timpului, am investit în multe start-up-uri, renunțând treptat,  după intrarea în Gap Minder, ca investitor și membru în Advisory Board. Deși am păstrat câteva mici participații – cea mai relevantă ar fi cea în Wine Gallery din Australia – nu am vreo deținere alături de vreun angajat sau executiv al Fondului Proprietatea sau al Franklin Templeton. Nu am nici o deținere care ar fi implicat vreun conflict de interese. Sunt covins că o astfel de situație ar fi fost deja menționată de către managementul Fodului.

Prin urmare, din punctul meu de vedere și al mai multor acționari, cu care deja am discutat, sunt un candidat independent.

Cum ați caracteriza administrarea Fondului Proprietatea de până acum? Având în vedere experiența dvs. pe piața de capital, ce ați fi făcut diferit în acești ani?

Ovidiu Fer: Franklin Templeton a făcut, fără nicio urmă de îndoială,  o treabă foarte bună în ultimul deceniu, atât la nivel vizibil – raportare, creșterea guvernanței corporative, etc- cât și la nivelul păstrării valorii portofoliului, în special prin blocarea unor decizii ale acționarilor majoritari într-o serie de companii mari, de genul Romgaz sau Hidroelectrica. Nu îmi pot imagina cum ar fi arătat Fondul Proprietatea și chiar Bursa de Valori București fără munca de 10 ani a Franklin Templeton.

Mi-ar fi plăcut, evident, să vedem mai multe listari și ceva mai multe tranzacții, însă, este drept, că schimbarile politice foarte dese nu au ajutat deloc.

Cum vedeți faptul că administratorul Fondului a preferat să facă programe de răscumpărări, în locul unor investiții pe piața de capital?

Ovidiu Fer: Cred că Fondul Proprietatea a facut unul dintre cele mai bune plasamente posibile în acești ani: investiția în acțiunile proprii.   La un discount de 50-60%, este foarte greu ca un manager de fond să justifice o investiție care să îndeplinească,  simultan, câteva condiții esentiale: 1. Să aibă un randament care să justifice discountul major și costul de administrare al vehiculului  prin care acționarii intră în acel proiect. 2. Să nu poată fi accesat de investitori direct, adică o companie listată poate fi cumpărată de un investitor direct din piață fără a “plăti” discountul Fondului Proprietatea 3. Să aibă o amploare semnificativă raportat la mărimea Fondului. Se pare că, în viziunea managementului, piața nu a oferit astfel oportunități care sa acopere, cumulativ, aceste cerințe.

Ce schimbări asteptați pentru FP, după trecerea la statutul de piață emergentă?

Ovidiu Fer: Accederea la statul de piață emergentă va atrage mai ales interesul băncilor de investiții mai mari și prin asta sper că va spori gradul de sofisticare al pieței – diverse tipuri de tranzacții, instrumente etc. Aceasta poate avea un impact important asupra Fondului Proprietatea din perspectiva spectrului de opțiuni  care se deschis pentru participațiile nelistate.

În ce orizont de timp vedeți lichidarea FP?

Ovidiu Fer: Deși în majoritatea țărilor ex-comuniste, fondurile create în procesul de restituire a foștilor proprietari au fost lichidate, chiar de prin anii `90,  nu văd neapărat lichidarea FP ca un scop în sine. Lucrurile de altfel au  fost organizate exemplar în România în momenul în care fondul a fost creat.  În primul rând, s-au acordat acțiuni la un fond care îngloba dețineri diverse, ceea ce a redus riscul de discriminare printre beneficiari. Apoi, managementul a fost atribuit transparent unei companii de administrare cu o reputație globală, cu o puternică expertiză mai ales pe piețe emergente și de frontieră.

Cred că acum este momentul să ne concentrăm pe crearea de valoare pentru acționari. Desigur, mărimea discountului și dimensiunea intrinsecă a fondului au făcut ca cea mai viabilă investiție să o reprezinte, până acum, propriile acțiuni. Mă aștept însă ca la un moment dat Fondul Proprietatea să aibă girul acționarilor pentru a diversifica portofoliul și majora valoarea activului net. Momentul acela este însă destul de îndepărtat și probabil va presupune îndeplinirea unor condiții prealabile:

  1. Vânzarea unui procent semnificativ de acțiuni nelistate – în urma listării efective sau vânzării către investitori strategici sau Private Equity.
  2. O dimensiune a Fondului de ordinul sutelor de milioane de euro.
  3. Integrarea în echipa de management a unor specialiști în investiții, cel mai probabil de tipul Private Equity.

Toate astea țin de modul în care acționarii de la acel moment – experiență recentă ne-a arătat interesul major al investitorilor locali – vor percepe rolul pe care Fondul Proprietatea îl va mai avea în piață și valoarea adăugată pe care o poate genera. Franklin Templeton este un brand de renume mondial și sunt convins că nu îi va fi dificil să răspundă unor eventuale astfel de cerințe.

Ce așteptări aveți de la autorități?

Ovidiu Fer: Momentul OUG 114 de la finalul lui 2018 a fost punctul de jos al relației de încredere între piață și factorii de decizie, însă treptat lucrurile își revin. Desigur, predictibilitatea este foarte importantă și e nevoie de un angajament pentru permanenta dezvoltare a unei piețe care are din ce în ce mai mulți investitori. Îi includem, desigur, si pe cei indirect implicați, care investesc prin fondurile de pensii private la care participă, peste 7,5 milioane de persoane.

Mă aștept ca, la un moment dat, și îl sper cât mai apropiat, în care autoritățile să înțeleagă faptul că economia reală produce valoare și este o sursă bună de finanțare. Având în vedere marimea fondurilor locale, interesul pentru Romania, prin prisma randamentului dividendelor, precum  și creșterea gradului de sofisticare, mă aștept ca piața locală să fie percepută ca o sursă de finanțare.

Pe lângă aceasta, o predictibilitate în ceea ce privește regimul fiscal precum și cel al reglementarii, în special în domeniul energetic dacă ne referim la interesul Fondului Proprietatea, ar spori încrederea în piața locală.

Foștii proprietari deposedați abuziv de regimul comunist au primit actiuni FP la 1 leu, însă, în piață această cotație a fost atinsă mult mai tarziu. Cum vedeți, privind înapoi, metoda de despăgubire prin acțiuni FP, din punct de vedere al foștilor proprietari?

Ovidiu Fer: Știu că pare destul de controversat, dar dacă ne uităm în context regional, cred că modalitatea de restituire prin acțiuni FP a fost una dintre cele mai echitabile și profesioniste modalități posibile. Acționarii au beneficiat și de dividende și acesta este un cash flow care, în cadrul sistemului actual de restituire prin puncte, nu există.

Au fost nemulțumiri justificate. Procesul de acordare a despăgubirilor a fost foarte lung, în medie 14 ani, iar listarea de Fondului Proprietatea s-a făcut la aproape 4 ani de la înființare. În acea perioadă, beneficiarii nu au putut să-și vândă acțiunile într-un cadru reglementat și în anumite cazuri au vândut  pe piața OTC. De la acea situație a și apărut ideea certificatului de tip warrant, creat pe vremea când lucram la Wood&Co și pe care l-am listat la Viena. Astfel, acționarii locali au putut să-și monetizeze deținerea într-un mod transparent și sigur, iar investitorii instituționali au putut lua expunere pe FP încă din 2009-2010.

Ulterior, a fost introdus un nou sistem de despăgubire prin puncte, iar fondul “Alpha Quest”, pe care îl reprezentați, a răscumpărat aceste puncte din piață. Ne puteți spune care au fost rezultatele și ce beneficii au fost pentru foștii proprietari?

Ovidiu Fer: Sistemul de compensare a foștilor proprietari prin puncte este o replică a unor sisteme similare din regiune, realizate în special în anii 90. Se acordă puncte -1 punct este egal cu 1RON de restituit- care mai apoi sunt plătite de către statul roman, eșalonat (inițial 7 ani, actualmente 5 ani). Legea a suferit modificări pe parcurs, dar per ansamblu, sistemul este echitabil și cred că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) s-a profesionalizat mult în ultimii ani.

Prin Alpha Quest am investit în aceste puncte, plătind un discount de 40-45% față de valoarea nominală și investind practic în anuități. Ca și în cazul acțiunilor FP înainte de listare, am încercat prin această investiție să aducem o transparentizare a acestei piețe care, însă, este mult mai mică.

***

Ovidu Fer activează din 2005 în piața de capital românească, ocupând mai multe funcții în cadrul caselor de brokeraj KTD Invest și Wood &Co. În plus, el a fost și consultant extern pentru Elliott Advisors, cel mai mare acționar FP până acum câțiva ani.

În prezent, Fer administrează fondul Alpha Quest care are active de circa 100 milioane euro și se concentrează în special pe investiții în puncte de despagubire emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/03/2025)

Convocare AGA E&O Anuala 29 aprilie 2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/03/2025)

Componenta Comitetelor Consultative ale Fondul Proprietatea SA