Update articol:

Paul Costea: Din lumea profețiilor care se auto-împlinesc

BNR BNR

Americanii au o vorbă – ”self-fulfilling prophecies” – care denumește viziunile despre un viitor probabil care contribuie direct la transformarea acestuia într-unul posibil. Cum se întâmplă acest lucru? Nu e greu…

În ultima vreme am avut o revelație care mi-a confirmat o serie de convingeri în proces de cristalizare de câțiva ani buni. Ciclurile economice nu sunt nici naturale, nici inevitabile, ele sunt create de felul în care este generată realitatea de către mințile mai mult sau mai puțin luminate, însă deosebit de influente ale omenirii.
Un exemplu interesant care ilustrează această stare de fapt este sondajul trimestrial privind riscul sistemic in domeniul bancar din România, așa cum este el publicat de către BNR (ultimul astfel de sondaj este descărcabil de aici – Sondaj-Trimestrial-Riscuri-Sistemice_septembrie-2018.pdf).

Precizările metodologice spun următoarele:
– ”Analiza este realizată pe baza răspunsurilor instituțiilor de credit la chestionarul privind riscurile sistemice.
– Sondajul este transmis celor mai importante 12 instituții de credit din sistem după valoarea activelor. Acestea dețineau circa 87 la sută din activele totale ale sectorului bancar în luna septembrie 2018.
– Chestionarul este adresat persoanelor cu atribuții de conducere din cadrul departamentelor de administrare a riscului ale acestor instituții”.

Prin urmare, percepția BNR cu privire la riscurile sistemice din sistemul bancar românesc este dată de 12 răspunsuri provenind de la tot atâtea instituții bancare (jumătate din numărul actual –https://www.bnro.ro/files/d/RegistreBNR/InstitCredit/ban1_raport.html – însă, într-adevăr cele care expun piața bancară din România la risc sistemic în mod semnificativ).

Conform sondajului:
” În linie cu exercițiul anterior (iunie 2018), primele trei riscuri cu potențial sistemic ridicat la adresa sectorului bancar autohton se mențin aceleași, însă, ordinea acestora s-a schimbat. Astfel, primele trei riscuri, după importanța acestora, sunt următoarele:
1. riscul deteriorării rapide a încrederii investitorilor în economiile emergente în contextul evoluțiilor externe,
2. cadrul legislativ incert și impredictibil în domeniul financiar-bancar, cu implicații asupra solvabilității sectorului bancar și
3. riscul de creștere a costului de finanțare ca urmare a majorării ratei dobânzii și/sau a deprecierii monedei naționale cu efecte negative asupra capacității de plată a debitorilor, în special a populației și IMM.

Conform opiniilor instituțiilor de credit, nivelul curent al acestor trei riscuri este ridicat, iar posibilele efecte negative ce pot apărea sunt relativ dificil de gestionat de către acestea”.

Ca răspuns, BNR consideră: ”În linie cu evaluările instituțiilor de credit, BNR identifică în cadrul «Raportului asupra stabilității financiare», ediția din decembrie 2018, riscul de scădere a încrederii investitorilor în economiile emergente ca fiind cel mai important”.

Hmmm… Este cu adevărat suficient un astfel de sondaj pentru a determina expunerea industriei bancare românești la riscul sistemic? Cât ajută în procesele de decizie o constatare de genul ”riscurile identificate sunt în mare aceleași însă ordinea lor s-a modificat puțin”? Care sunt pârghiile pe care băncile sau BNR le pot acționa pentru a contracara aceste riscuri și cum pot fi ele folosite?

Este cam greu de răspuns la aceste întrebări într-un mod practic, mai ales că parametrii menționați sunt eminamente calitativi, reflectă percepții subiective (chiar dacă nu punem la îndoială competența și experiența respondenților) și se referă la o perioadă trecută. Ce se poate face? În mod clar, nu putem decât să ne bazăm pe competența celor care gestionează sistemul și să sperăm că totul va fi bine…
Asta daca suntem oameni obișnuiți.

Dar să ne punem puțin în locul ”investitorilor în economiile emergente”… Cum ar reacționa un astfel de investitor? Nu ne punem problema dacă este vorba despre un investitor instituțional sau persoană fizică pentru că și în cazul investitorilor instituționali există oameni cu putere de decizie. Ei bine? Ce ar face investitorul văzând semnalul oferit de BNR pe baza feedback-ului specialiștilor de risc din cele mai mari bănci din piață?

Păi cam ce ar face orice om rezonabil – va înțelege că există posibilitatea ca piața să-și piardă atractivitatea, că nu este singurul care are impresia asta (specialiștii pieței o confirmă) și că ar fi bine să acționeze cat de repede, înainte ca ”profețiile” să se împlinească. Atunci va căuta piețe mai atractive în care să investească, automat își va limita pierderile și expunerea față de piața românească și (eventual) își va promite să revină în vremuri mai bune…

Ca orice animal susceptibil de a reacționa în baza instinctului de turmă, și investitorii vor începe să părăsească piața în număr din ce în ce mai mare până când, SURPRIZĂ! Scăderea interesului investitorilor în piețele emergente (precum România) se va manifesta prin dispariția acestora din circuitul economic local.
Cum să privim această situație? Specialiștii pieței au avut dreptate cu privire la viitor? Sau opiniile acestora au transformat viitorul de care ne temeam în realitate? Dacă am opta pentru a doua variantă, următoarea întrebare firească ar fi bineînțeles ”Qui prodest?” – Cui folosește?

Şi de aici pot izvorî o serie întreagă de posibilități, dovedite deja pe parcursul ultimei crize că nu sunt tocmai fanteziste:
– Investitori care pariază pe o scădere a pieței (a unei anumite piețe, a prețurilor unor anumite active etc…)
– Preluarea de active valoroase la prețuri mai mici decât prețul inițial de achiziție (sau la preț de nimic)
– Consolidarea instituțiilor expuse pe o anumită piață
– Înăsprirea cadrului de reglementare
– …și nu în ultimul rând, posibilitatea unui nou ”bail-out”, respectiv de recuperarea banilor pierduți în scopuri speculative, de la stat (contribuabili) și/sau de la firmele de asigurări, ca de obicei…

Ar trebui să nu mai fie un secret că, în vârful lanțului trofic al societății umane, există entități/oameni care au de câștigat atât pe curba ascendentă cât și pe cea descendentă a economiei.

E oare imposibil ca aceste evoluții să fie influențate în mod special tocmai pentru a genera oportunitățile urmărite la acel nivel?

Autor: Paul Costea, Managing Partner & Founder la FIG Performance Consulting